Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
XTB lansează în România XTB Young, un serviciu prin care adolescenții cu vârste între 14 și 17 ani pot investi în acțiuni și fonduri tranzacționate la bursă (ETF-uri), sub supravegherea părinților. România este prima țară în care compania introduce acest produs, care permite investiții reale, dar impune limite privind alimentarea conturilor și restricționează accesul la instrumentele financiare cu grad ridicat de risc.
În spatele unei piese vestimentare bine făcute există oameni, materiale atent alese și experiență. Haine de blana si geci de piele nu înseamnă doar tendințe. Înseamnă și croieli care rezistă, confort și o poveste despre locul unde sunt realizate.
Cel mai periculos moment dintr-o vânzare nu este obiecția clientului. Este tăcerea de după „da”. Un sondaj pe 502 lideri de companii arată că un contract stă în medie 8 zile la semnat, iar datele din economia comportamentală explică de ce multe dintre ele nu se mai întorc. Cu o aplicație de semnare online, fereastra se închide în aceeași zi.
Aplicația bancară Revolut întâmpină probleme de funcționare marți, 20 octombrie 2026, inclusiv în România. Utilizatorii care încearcă să acceseze aplicația primesc un mesaj de eroare și sunt îndemnați să încerce din nou mai târziu. Compania a confirmat că se confruntă cu o întrerupere a serviciului, care afectează mai multe funcționalități și poate împiedica accesarea anumitor servicii.
Flanco a anunțat perioada în care va organiza Black Friday 2026. Campania începe pe 22 octombrie și se încheie pe 30 noiembrie, fiind una dintre cele mai lungi perioade de promoții din calendarul retailerului electro-IT.
Europa își dorește mai multă autonomie în domeniul plăților, iar euro digital este unul dintre proiectele prin care încearcă să își consolideze independența față de furnizorii din afara continentului. Dar ce înseamnă apariția unei noi forme de plată pentru companii precum Mastercard, care joacă deja un rol important în infrastructura europeană? Ștefan Toderiță, reprezentantul Mastercard, a explicat la Future Banking Summit că nu vede euro digital ca pe un concurent, ci ca pe o nouă metodă de plată care ar putea fi integrată în serviciile companiei.
La nouă zile de la incidentul de securitate cibernetică anunțat de Ahold Delhaize, grupul care deține în România rețelele Mega Image și Profi, unele servicii digitale nu au fost încă restabilite complet. Mega Image a transmis, la solicitarea Wall-Street.ro, că aplicația și comenzile online funcționează din nou, iar anumite reduceri de fidelitate au fost reactivate. Compania nu a precizat însă când vor fi remediate toate problemele și nici dacă există indicii că datele personale ale utilizatorilor Connect au fost afectate.
Multimiliardarul Elon Musk, implicat politic alături de preşedintele american Donald Trump, a afirmat că vrea să ofere o acţiune din compania sa SpaceX "fiecărui copil" din Statele Unite începând cu 2027, relatează AFP.
Cei 1,8 GW de capacități solare și eoliene noi ai României au nevoie de cumpărători: patru căi către piață
Producătorul elvețian de ciocolată premium Lindt & Sprüngli își schimbă directorul general, după ce a redus de două ori în acest an estimările privind creșterea vânzărilor. Adalbert Lechner, care a lucrat timp de 33 de ani în companie, pleacă din funcție cu efect imediat.
Inteligența artificială poate deveni o vulnerabilitate pentru companiile care automatizează relația cu clienții. Un hacker etic avertizează că chatboturile pot fi manipulate să ofere reduceri neautorizate sau să divulge informații interne.
Grupul german Rheinmetall și compania elvețiană de transport maritim MSC au câștigat licitația pentru achiziția șantierului naval Mangalia, situat la sud de Constanța. Tranzacția, în valoare de 138 de milioane de euro și încă nefinalizată, urmărește dezvoltarea unei unități pentru construcții navale civile și militare. Rheinmetall are în vedere folosirea șantierului și pentru patru nave comandate de Guvernul României.
Compania croată Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, disponibile direct în aplicația sa. Utilizatorii pot crea până la cinci carduri virtuale pentru fiecare cont, pe care le pot folosi atât pentru cumpărături online, cât și pentru plăți contactless în magazine. Noile carduri pot fi activate și utilizate imediat, fără să fie necesară emiterea unui card fizic.
O naștere la noul Enayati Family Hospital din București costă între 13.500 și 16.000 de lei, indiferent dacă mama naște natural sau prin cezariană. Spitalul, care și-a început activitatea la sfârșitul lunii august 2026, oferă camere individuale, posibilitatea cazării unui însoțitor, servicii de neonatologie și asistență medicală permanentă pentru urgențele obstetricale. Unitatea are o capacitate de până la 100 de paciente, iar proaspetele mame primesc în spital produsele necesare îngrijirii, fără să fie nevoie să le aducă de acasă.
Un model care ar putea juca un rol esențial în planul de redresare al mărcii Porsche tocmai a fost dezvăluit. Conceptul Mission S, prezentat recent la New York, sugerează că revenirea producătorului german pe segmentul supercarurilor cu motor central este tot mai aproape, după ce compania a confirmat recent că dezvoltă un astfel de automobil - iar conceptul impresionează din toate punctele de vedere.
Vista Bank a finalizat achiziția a 100% din acțiunile Investimental, după obținerea aprobării Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). Brokerul intră astfel oficial în grupul bancar, însă clienții săi nu vor avea parte de modificări imediate ale serviciilor sau platformelor de tranzacționare. Investimental își păstrează actuala echipă de conducere, iar cele două companii urmăresc dezvoltarea unor servicii financiare integrate.
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă selecţii pentru consiliile de administraţie ale companiilor municipale.
Producătorul belgian de ciocolată Leonidas a inaugurat o nouă fabrică la Nivelles, în Belgia, în urma unei investiții de aproape 100 de milioane de euro. Noua unitate va permite companiei să își tripleze, în timp, capacitatea anuală de producție, de la 6.000 la 18.000 de tone de praline.
Partidul Social Democrat a transmis că poziţia sa în privinţa companiilor de stat profitabile şi din domeniile strategice a rămas aceeaşi: nu trebuie vândute.
O lege anticriză trebuie să limiteze efectele dezechilibrelor de piață, nu să creeze dezechilibre noi. Iar protecția reală a consumatorului nu se măsoară doar în adaosuri comerciale plafonate, ci și în capacitatea pieței de a păstra o concurență efectivă între producători, importatori și distribuitori. Legea in forma propusa VA CRESTE PRETUL LA POMPA in dauna consumatorului final!