Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Una dintre cele mai mari surprize ale anului 2026 pe piaţa de capital vine de la Rompetrol Rafinare (simbol bursier RRC), o companie ale cărei acţiuni au trecut mult timp aproape neobservate la Bursa de Valori Bucureşti, în pofida dimensiunii cifrei de afaceri a societăţii.
Compania austriacă Sanitär-Heinze, distribuitor en-gros specializat în instalații sanitare, echipamente pentru băi, încălzire, climatizare și ventilație, prezent pe piețele din Germania, Austria și Italia, a intrat în România, relevă date analizate de Profit.ro.
Mi-a rămas în minte un citat dintr-o carte pe care o citeam acum câţiva ani. L-am şi salvat. „Mama ne-a învăţat să cheltuim bani pe cărţi, pe produse de îngrijrie a pielii şi pe lenjerie intimă de calitate. E trilogia luxului“, spune autoarea.
Mircea Turdean, unul dintre cei mai longevivi executivi locali, a deţinut funcţia de CEO al producătorului de cosmetice Farmec Cluj timp de 16 ani, din 2010 până recent, când a fost înlocuit de Ioana Birta.
Berlinul şi gigantul tech american Nvidia au încheiat un acord de adâncire a cooperării pentru integrarea inteligenţei artificiale în industria germană, au anunţat cancelarul german Friedrich Merz şi CEO-ul companiei Jensen Huang în cadrul unui summit de investiţii la care au participat lideri de afaceri de top din cea mai mare economie europeană, potrivit dpa.
Producătorul de panouri termoizolante Topanel ia în calcul atragerea unui partener pentru noua investiţie pe care o are în plan, o fabrică de la zero, în zona de nord-vest a ţării. Scopul este consolidarea poziţiei la nivel regional, precum şi creşterea prezenţei la export.
Bursa de Valori Bucureşti a crescut cu peste 60% în ultimele 12 luni, însă dinamica a venit la pachet cu evaluări mai mari pentru principalele companii listate. În acest context, sectorul tehnologic oferă în continuare oportunităţi pentru investitorii care caută acţiuni tranzacţionate la multipli mai reduşi, consideră Rareş Mihăilă, administratorul platformei InvestesteLaBursa.ro, invitat la emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi.
Producătorul pateurilor și conservelor de carne Bucegi și Scandia Sibiu, Scandia Food, unul dintre cele mai vechi branduri românești din industria alimentară, pune bazele unei companii având ca obiect de activitate transportul aerian de pasageri. Proiectul este lansat împreună cu alte două firme, dintre care una este reprezentată de Costel Cășuneanu, fiul omului de afaceri cu același nume, supranumit într-o perioadă "Regele asfaltului" datorită contractelor primite de la stat pentru reabilitarea drumurilor.
Resortul boutique Trusko Resort SLH, membru al Small Luxury Hotels of the World, deschis anul trecut după o investiţie de 1,5 mil. euro în satul Rimetea din Transilvania, pariază pe segmentul dedicat companiilor şi grupurilor corporate care caută alternative la formatul clasic de conferinţă.
Pentru noi, zona de sustenabilitate nu se rezumă doar la a pune pe produs eticheta cu originea materiei prime, înseamnă să înţelegem de unde vin aceste materii prime şi cum au fost realizate, afirmă Irina Siminenco, Corporate Affairs Manager Nestle România.
Responsabilitatea unei companii depăşeşte raportările şi campaniile de imagine, iar performanţa sa pe termen lung depinde inclusiv de felul în care gestionează resursele, riscurile climatice, relaţiile cu furnizorii, dar şi relaţiile cu sistemul bancar şi cu investitorii, au afirmat participanţii la cea de-a patra ediţie a Conferinţei „CSR şi sustenabilitate ”, organizată de ziarul BURSA.
Sustenabilitatea este parte din strategia de business a PepsiCo, astfel încât compania să fie cât mai eficientă şi cât mai de impact în societăţile în care activează, afirmă Indra Mihăilă, Corporate Affairs Manager în cadrul societăţii.
Sustenabilitatea trebuie integrată în toate activităţile unei companii şi nu poate fi redusă la îndeplinirea obligaţiilor de raportare sau la responsabilitatea departamentelor de marketing şi comunicare, consideră Gabriela Bălănuţă, Partnership Manager în cadrul Ambasadei Sustenabilităţii în România.
Sustenabilitatea trebuie privită ca o strategie economică pe termen lung, nu doar ca un instrument de imagine pentru companii, în condiţiile în care investiţiile în eficienţă energetică şi reducerea emisiilor de carbon pot genera economii semnificative pe întreaga durată de viaţă a clădirilor, consideră Dalia Stoian, preşedintele EFdeN.
Lia Olguța Vasilescu leagă prima rectificare de banii investițiilor nefinalizate, iar dificultățile celei de-a doua de restanțele către firme.
Centrul comercial Băneasa Shopping City, din nordul Bucureștiului, a făcut deja primii pași spre extinderea cu un nou corp de clădire și renovarea galeriilor comerciale funcționale, după 15 ani de la ultimul proces în care suprafața închiriabilă a mall-ului a fost crescută la circa 85.000 de metri pătrați, potrivit informațiilor prezentate anterior de Profit.ro.
Fabrica VAT România, parte a grupului elvețian VAT, unul dintre furnizorii de componente pentru industria semiconductorilor, își extinde producția și caută companii românești pe care să le integreze în lanțul său de aprovizionare. Deși produsele grupului ajung în industrii care deservesc companii precum Apple, Samsung, Sony, Intel și Toshiba, majoritatea furnizorilor fabricii din Arad provin în prezent din Europa de Vest. Alin Crețu, directorul general VAT România, a explicat pentru Economica.net de ce este dificil să găsească pe piața locală companii care să îndeplinească cerințele tehnologice și de precizie ale industriei și ce face producătorul pentru a dezvolta o rețea de furnizori români.
Grupul austriac Uniqa, prezent în România prin Uniqa Asigurări și Uniqa Asigurări de Viață, pare că vrea să compenseze ajustările vânzărilor de asigurări în România prin oferirea unor servicii conexe altor firme de asigurare. În acest sens, austriecii vin cu o premieră pentru România. Sunt prima firmă de asigurări care deschide un centru cu servicii de la call center la gestiunea dosarelor de daună dedicat altor asigurători.
Pick N Dazzle, platformă de comerţ online cu produse cosmetice şi abonamente...
Compania Royal Philips, lider global în tehnologia sănătății, anunță lansarea unei platforme inovatoare de telemetrie, concepută pentru monitorizarea cardiacă continuă. Platforma îi ajută totodată pe profesioniștii din sănătate să gestioneze alarmele și fluxurile clinice solicitante. Din platformă face parte Telemetry Monitor 5500, un monitor purtat de pacient, cu marcaj CE, ușor, rezistent și dotat cu un ecran tactil intuitiv. Acesta permite monitorizarea continuă a pacienților aflați în telemetrie chiar și atunci când se deplasează. În același timp, datele pacienților rămân în siguranță, iar activitatea clinică și operațională devine mai eficientă.