Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Viitorul agriculturii românești depinde de finanțare, adaptare climatică și politici europene care să răspundă nevoilor fermierilor. Clubul Fermierilor Români (CFRO) a organizat pe 8 octombrie 2026, la Craiova, Conferința Regională AGRI4FUTURE: Obiectiv 2035, dedicată regiunii Oltenia. Fermieri, reprezentanți ai autorităților, ai sectorului financiar-bancar, ai companiilor de tehnologie și ai mediului academic au analizat viitorul Politicii […]
BT Capital Partners a ajuns la 35.000 de conturi de tranzacționare la bursă deschise prin aplicația BT Pay, de două ori mai multe decât în iunie 2026. Creșterea a fost susținută de integrarea serviciilor de investiții în aplicația bancară și de lansarea fondului BT România ETF. În total, peste 90.000 de persoane investesc la Bursa de Valori București prin intermediul companiei.
Compania NIS Petrol, care deţine cele 19 bezinării Gazprom în România, a fost cumpărată de către firma românească de construcții metalice Argenta SRL, deținută de oamenii de afaceri Adrian Crețoiu (60%) și Iulian Stanciu, fostul șef al eMAG (40%), potrivit unei decizii a Consiliului Concurenței care a aprobat tranzacția. Argenta SRL fusese preluată de Crețoiu […]
Argenta, deținută de Iulian Stanciu cu 40% și Adrian Crețoiu cu 60%, va cumpăra integral NIS Petrol. Transferul controlului urmează să aibă loc.
Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA inaugurează joi la staţia Sibiu Sud investiţia strategică pentru sistemele STATCOM din staţiile Sibiu Sud şi Bradu, finanţată prin Fondul pentru Modernizare cu suma totală de aproximativ 260 de milioane de lei.
Flanco îşi redeschide astăzi porţile magazinului din Deva, relocat într-un spaţiu cu o suprafaţă dublă faţă de cea anterioară, în cadrul aceluiaşi complex comercial, Shopping City Deva
Achiziția vizează întreaga companie NIS Petrol, care operează 19 stații de alimentare sub marca Gazprom și desfășoară activități de explorare și producție de hidrocarburi în România. Tranzacția a primit aprobarea Consiliului Concurenței, însă finalizarea depinde și de condițiile impuse de regimul sancțiunilor americane. Tranzacția se realizează prin Argenta SRL, societate controlată de cei doi oameni ... The post Iulian Stanciu și Adrian Crețoiu preiau compania din spatele benzinăriilor Gazprom din România appeared first on Forbes Romania .
Grupul IULIUS planifică investiţii de 1,3 miliarde de euro pentru proiectele RIVUS Cluj-Napoca, Palas Iaşi, Family Market Tomeşti şi ansamblul din Constanţa, conform raportului de sustenabilitate pentru anul 2025. Strategia companiei integrează criteriile de mediu, sociale şi de guvernanţă în operarea portofoliului existent şi în deciziile de finanţare, informează compania.
O investiție estimată la aproximativ 400 de milioane de euro, cu capital integral românesc, ar putea transforma zona Mărginimii Sibiului într-un punct de interes pentru industria europeană a magneziului. Proiectul, dezvoltat de Mineral Proiect Invest (MPI Magnesium), vizează exploatarea și valorificarea rocilor magnezice din perimetrul Valea Dobra, în apropiere de Rășinari, și urmărește să contribuie ... The post Investiție de 400 de milioane de euro la Rășinari. Plan pentru exploatarea magneziului cu capital românesc appeared first on Forbes Romania .
Presiunea asupra costurilor, schimbările în comportamentul consumatorilor și nevoia de eficiență operațională influențează deciziile de investiții și dezvoltare ale companiilor din industria ospitalității. Aceste teme și multe altele vor fi analizate la Horeca Summit 2026, organizat în perioada 27 – 28 octombrie, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel. Prima ediție a Summitului este dedicată deciziilor […]
BMF Grup, o companie antreprenorială românească cu afaceri de peste 120 mil. euro, care a...
Intrarea într-un hipermarket nu mai trebuie să fie doar drumul dintre ușile automate și primul raft. Auchan România testează o variantă mult mai spectaculoasă, în care suprafețele digitale, datele despre cumpărători și publicitatea se întâlnesc chiar în punctul în care clientul începe cumpărăturile.
Alături de colegii mei din Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară, am primit astăzi, la sediul ASF, vizita Excelenţei Sale Darryl Nirenberg, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România
Compania Nestle Professional acordă în premieră în România premiul Green Spatula Award pentru excelenţa în practicile culinare sustenabile, în cadrul competiţiei Şcoala de Gust 2026.
Compania de brokeraj a Grupului Financiar Banca Transilvania a ajuns la 35.000 de conturi de tranzacționare deschise prin aplicația BT Pay, dublu față de nivelul din iunie 2026. Creșterea a fost susținută de integrarea serviciilor de investiții în aplicație, care permite deschiderea unui cont de tranzacționare, precum și de lansarea BT România ETF, fond de ... The post BT Capital Partners își dublează numărul conturilor de tranzacționare deschise prin aplicație appeared first on Forbes Romania .
Generaţia Z, deşi este cea mai conectată la mediul digital, manifestă o preocupare majoră faţă de impactul tehnologiei asupra mediului şi impune cerinţe stricte pentru soluţii sustenabile din partea industriei, indică un studiu realizat de centrul de cercetare al companiei Kaspersky.
România poate crește producția internă de țiței și gaze, însă investițiile în exploatarea resurselor necesită condiții care să permită companiilor să estimeze riscurile și rentabilitatea proiectelor pe termen lung, spune Daniel Apostol, directorul general al Federației Patronale a Energiei (FPE), la Profit Energy.Forum.
Iulian Stanciu, fostul șef eMAG, a preluat benzinăriile Gazprom din România. În paralel, este investitor la NIBIRU, noul pol al distracției estivale
Piața asigurărilor din Republica Moldova a ajuns la 3,54 miliarde de lei în trimestrul al doilea din 2026, însă sectorul rămâne puternic dependent de polițele auto. Aproape 7 din 10 lei încasați de companiile de asigurări provin din acest segment, în timp ce asigurările de viață au o pondere de numai aproximativ 3% din piață. ... The post Șase din zece cetățeni ai Republicii Moldova sunt săraci. Doar 15% fac parte din clasa de mijloc appeared first on Forbes Romania .