Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Patru staţii de biogaz pe bază de gunoi de grajd, finanţate cu 11 mil. euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), au fost finalizate, potrivit platformei publice a Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), unde figurează cu un progres tehnic de 100%. Toate cele patru proiecte aparţin unor companii care activează în zootehnie şi în cultivarea cerealelor.
În primele nouă luni din 2026, în România s-au parafat 212 tranzacţii cu o valoare cumulată de 7,1 mld. dolari. În volum piaţa a scăzut uşor, cu 1%, în timp ce în valoare se poate remarca un avans de 33%, arată datele companiei de audit şi consultanţă EY.
O bătălie tot mai crâncenă pe rezervele în scădere de sulf industrial ameninţă să împingă în sus preţurile alimentelor, în condiţiile în care companiile miniere cu lichidităţi mai mari reuşesc să lanseze oferte mai mari decât producătorii de îngrăşăminte pentru această materie primă şi-i obligă pe cei din urmă să-şi restrângă producţia, scrie Financial Times.
Piaţa rezidenţială se adaptează unor cumpărători ale căror bugete nu cresc în acelaşi ritm cu preţurile locuinţelor şi unor companii care caută apartamente pentru angajaţii relocaţi.
Artesana are în prezent două unităţi de producţie, ajunse deja la capacitate maximă, astfel că era momentul pentru o nouă investiţie.
*La puţin peste un an de la inaugurarea noii fabrici, VAT îşi extinde capacitatea de producţie din Arad, în vederea trecerii de la fabricarea de componente semifinite la realizarea de produse finite, care vor fi livrate direct din Arad către clienţi * Capacitatea de producţie a componentelor a crescut cu aproximativ 30% în 2026, iar compania planifică o nouă creştere în 2027
Modelele de inteligenţă artificială de mici dimensiuni ar putea dobândi, în următoarele luni, capacitatea de a se replica autonom pe dispozitive electronice conectate la internet, fără a mai depinde de infrastructura marilor centre de date, avertizează compania americană Anthropic, în urma unor experimente recente.
Primul ETF care replică indicele bursier WIG30TR a început tranzacţionarea la BVB pe 12 octombrie, la un preţ de referinţă de 61,12 lei pe unitate şi a închis prima şedinţă la 62,25 lei (+1,85%), după un rulaj de circa 2,2 milioane de lei. Printr-un singur instrument tranzacţionat în lei, fondul oferă expunere pe cele mai lichide 30 de companii listate la Varşovia, fiind al cincilea ETF InterCapital listat la Bucureşti.
Azomureș renunță la licența de furnizare a energiei electrice, la puțin timp după ce activele combinatului au fost preluate de compania de stat Romgaz.
Activiștii Greenpeace România au protestat în fața magazinului Ikea Pallady din București, acuzând legătura dintre mobila de pe rafturi și tăierea unei păduri seculare din Munții Poiana Ruscă.
Marile bănci de pe Wall Street au încheiat trimestrul al treilea cu profituri solide, susținute de rezistența consumului din Statele Unite și de investițiile companiilor în inteligența artificială. În pofida rezultatelor financiare favorabile, instituțiile avertizează că inflația persistentă, dobânzile ridicate și cheltuielile guvernamentale pot afecta perspectivele economiei americane. JPMorgan Chase, Citigroup, Wells Fargo și Goldman ... The post Băncile americane câștigă miliarde, dar inflația și dobânzile ridicate rămân motive de îngrijorare appeared first on Forbes Romania .
Frații Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, vor dezvolta în Bacău un proiect evaluat la zeci de milioane de euro, pe un teren în suprafață de 70.000 de mp.
Competiția pentru specialiști nu se mai desfășoară doar între companiile private. Instituțiile publice care trebuie să își construiască propriile echipe de securitate cibernetică recrutează de pe aceeași piață și încearcă să păstreze oameni care devin tot mai căutați pe măsură ce acumulează experiență.
Adrian și Dragos Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în orașul Bacău.
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi plătească facturile, iar companiile au menţinut investiţiile semnificativ în AI, transmite AP, relatează Agerpres.
Rompetrol Quality Control (RQC), divizia de laboratoare a Grupului KMG International (Rompetrol), derulează, în laboratoarele din rafinăriile Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, un amplu program de modernizare și dotare cu echipamente analitice de ultimă generație. Circa 40 de echipamente sunt achiziționate pentru laboratoarele din rafinăriile Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, precum și pentru singura divizie… Citește mai mult » Rompetrol modernizează laboratoarele din rafinăriile Petromidia și Vega Post-ul Rompetrol modernizează laboratoarele din rafinăriile Petromidia și Vega apare prima dată în energynomics.ro .
Enery, unul dintre cei mai importanți producători independenți de energie din Europa Centrală și de Est, a inaugurat oficial centrala fotovoltaică Stella cu o capacitate instalată de 37 MWp, în Dynín, Boemia de Sud. Amplasată de-a lungul unei autostrăzi, centrala va furniza energie electrică din surse regenerabile companiei auto BENTELER, în baza unui contract de… Citește mai mult » Enery finalizează prima centrală solară dezvoltată integral de companie în Cehia Post-ul Enery finalizează prima centrală solară dezvoltată integral de companie în Cehia apare prima dată în energynomics.ro .
Azomureș renunță la licența de furnizare a energiei electrice, la aproximativ cinci săptămâni după ce activele combinatului au fost transferate către Romgaz. Decizia se înscrie într-o succesiune de retrageri de pe piețe energetice, începută în iulie, când compania a ieșit din piața centralizată a gazelor naturale. Retragerea licenței de furnizare a energiei electrice nr. 2338 ... The post Azomureș se retrage de pe trei piețe energetice în mai puțin de trei luni appeared first on Forbes Romania .
Au fost semnat trei noi contracte de muniție cu Uzina Mecanică Sadu.
Companie care are listate obligațiuni corporative la cota BVB, Impact accesează un nou împrumut bancar.