Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Luca a depăşit pragul de 200 de simigerii în România şi Polonia, toate operate direct, după cum anunţă compania.
Companiile de servicii IT din România nu au simţit încă efectul instabilităţii politice din ultimii doi ani, dar acesta ar putea apărea abia de acum înainte, spune Andrei Negulescu, strategic digitalisation manager în cadrul Matricia Solutions, firmă de digitalizare cu circa 20 de angajaţi.
Drone Flight România, companie care comercializează şi implementează sisteme de drone pentru securitate şi inspecţii tehnice, a investit până acum circa 300.000 de euro în pregătire, instruirea echipei şi consultanţă.
Angajaţii digitali ai Outcome1.AI - agenţi AI cu rol fix, cu propriile canale de comunicare şi cu memoria companiei în care lucrează - au deja „carte de muncă” în mai multe companii din România: sună potenţialii clienţi după un program de lucru şi predau transcrierea unui om care închide vânzarea, iar pentru un fond de investiţii au preluat monitorizarea companiilor listate la bursă, pe care angajaţii fondului o făceau zilnic din sute de ferestre de browser, a declarat Alex Balint, CTO şi cofondator al Outcome1.AI, în cadrul conferinţei ZF High-Tech Innovation Summit 2026.
Investitorii care vor să participe la evoluţia Bursei de Valori Bucureşti nu trebuie să aleagă individual acţiunile pe care mizează. ETF-urile (fondurile tranzacţionate la bursă) le permit să urmărească printr-un singur instrument performanţa unui indice sau a unui anumit sector, fără să încerce să anticipeze permanent ce companii vor aduce cele mai mari câştiguri.
Transelectrica (TEL), operatorul reţelei de transport al energiei electrice din România, îşi finanţează în 2026 aproape două treimi din investiţii din fonduri europene, faţă de zero în 2020, a spus Cosmin Nicula, membru al directoratului şi director financiar al companiei, la conferinţa ZF Piaţa de Capital.