Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Elon Musk a anunţat faptul că SpaceX a adunat datorii de 40 de miliarde de dolari, după ce compania a decis să finanţeze noi achiziţii de cipuri cu inteligenţă artificială. După fuziunea sa cu xAI, SpaceX a devenit un jucător major în domeniul inteligenţei artificiale.
Firmele româneşti au avut investiţii de 1,5 miliarde de euro în 2025 în străinătate, arată datele BNR în premieră obţinute de Ziarul Financiar. Cu această sumă, investiţiile firmelor româneşti în străinătate au ajuns la 10 mld. euro stoc, însă 5,5 mld. euro se întorc în România pentru că sunt folosite jurisdicţii externe precum Luxemburg, Olanda sau Cipru.
Sursele de creştere din 2027 trebuie căutate mai întâi în interiorul companiilor şi abia apoi în afara graniţelor, consideră fondatoarea ARILOG.
Investitorii care vor să participe la evoluţia Bursei de Valori Bucureşti nu trebuie să aleagă individual acţiunile pe care mizează. ETF-urile (fondurile tranzacţionate la bursă) le permit să urmărească printr-un singur instrument performanţa unui indice sau a unui anumit sector, fără să încerce să anticipeze permanent ce companii vor aduce cele mai mari câştiguri.
Puţin peste 100 de milioane de euro era pragul de intrare în prima ediţie a catalogului Top 100 Cele mai valoroase companii din România, în 2006.
Dobânzile ridicate scumpesc finanţarea pentru state, companii şi populaţie şi fac titlurile de stat mai atractive pentru investitori, iar efectele se pot transmite şi pe burse, atât prin schimbarea preferinţelor de investiţii, cât şi prin presiunea pe care costurile mai mari o pun asupra profiturilor companiilor, explică Robert Burlan, director de investiţii la Raiffeisen Asset Management.
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuinţă au depăşit 90 mil. lei în primul semestru (S1) din 2026, cu 14% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Compania românească Footprints AI, care operează o platformă de retail media (publicitate difuzată pe canalele proprii ale retailerilor, de la ecranele şi radioul din magazine până la site-uri şi aplicaţii, targetată pe baza datelor de cumpărare), a încheiat un parteneriat strategic cu SPAR International, reţeaua de retail alimentar cu peste 13.500 de magazine în 50 de ţări. Platforma urmează să fie pusă la dispoziţie pe mai multe pieţe din reţeaua SPAR şi să devină disponibilă pentru toţi licenţiaţii grupului, astfel încât organizaţiile naţionale SPAR să poată planifica, cumpăra, optimiza şi măsura campanii de retail media dintr-un singur loc.
Elon Musk, şeful companiei SpaceX, a acuzat Ucraina că a încălcat termenii şi condiţiile de utilizare ale sistemului Starlink, după ce Kievul a anunţat în acest weekend faptul că accesul la serviciu a fost restabilit.
Pluriva, companie românească fondată în 1998 care dezvoltă şi implementează soluţii tip ERP (soluţie pentru gestiunea resurselor companiei), a avut în 2025 o cifră de afaceri de 20,1 mil. lei (circa 4 mil. euro), în creştere cu 25,7% faţă de 2024, şi un profit net de 4,4 mil. lei, cu 50,5% mai mare, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor.
România va continua să rămână atractivă pentru bănci şi în anii următori, pofitul sistemului bancar autohton urmând să ajungă la peste 4 mld. euro anual până în 2030, după cum indică un raport al Raiffeisen Bank International privind evoluţiile sectorului bancar în Europa Centrală şi de Est (EC/ESE).
Marketplace-ul de servicii de curierat eAWB, prin care persoanele fizice şi companiile compară şi comandă livrări de la mai mulţi curieri, a lansat Cargo, un serviciu pentru transportul în ţară şi în Uniunea Europeană al obiectelor grele, voluminoase sau cu forme atipice, greu de expediat prin curieratul standard.