Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
O companie poate avea o reţea mobilă virtuală dedicată propriilor operaţiuni, configurată pe infrastructura Orange - liderul pieţei locale de telecom după venituri - pentru cerinţe de conectare a terminalelor de plată, camerelor video sau echipamentelor industriale - iar asemenea proiecte au avut deja loc pe piaţa locală.
Tudor Tech, companie fondată de antreprenorul român Mircea Tudor, specializată în sisteme de scanare cu raze X, are 128 de angajaţi în România şi 36 în fabrica din Elveţia, unde mai mult de jumătate dintre angajaţi sunt români. În fabrica din România, cercetătorii şi dezvoltatorii de arhitecturi software câştigă salarii de 12.000-15.000 de euro pe lună, potrivit fondatorului.
Guvernanţa corporativă a trecut de la statutul de set de reguli şi obligaţii de conformare la un instrument care poate influenţa direct performanţa companiilor, calitatea deciziilor luate în board şi, în cele din urmă, stabilitatea pieţelor financiare, spune Alexandru Petrescu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). În viziunea sa, o guvernanţă solidă este infrastructura „invizibilă“ pe care se construieşte o economie performantă, iar consolidarea acesteia în România începe să producă rezultate.
Marea Britanie poate fi mult mai activă în România şi în regiune, spune David Webster, care lucrează de aproximativ 20 de ani pe proiecte între cele două ţări.
SAP România, subsidiara locală a grupului german SAP, care dezvoltă soluţii software pentru gestionarea afacerilor, achiziţiilor, resurselor umane şi a lanţului de aprovizionare, a inaugurat oficial pe 20 octombrie un nou etaj de birouri, de 1.530 mp, în campusul din Timişoara în care îşi desfăşura deja activitatea. Sediul a ajuns astfel la 3.474 mp şi la 282 de spaţii de lucru, faţă de 162 înainte de extindere, pentru o echipă locală de peste 300 de angajaţi. În total, compania are peste 1.200 de angajaţi în birourile din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara.
Membrii Bravva Angels, comunitate de investitori privaţi înfiinţată în 2022, care finanţează startup-uri de tehnologie din România şi din Europa Centrală şi de Est, au participat în ultimele trei luni la rundele de finanţare ale startup-urilor Solmag, EdNeos, Rayscape şi Watergenics. Cele patru companii au atras împreună peste 220.000 de euro de la membrii Bravva, care numără peste 50 de investitori activi. Aceştia au finanţat în aceeaşi perioadă şi o a cincea companie, a cărei rundă este încă în derulare, iar alte 11 start-up-uri sunt în prezent în analiză, după ce au trecut prin etapa de pitch şi prin sesiuni de analiză aprofundată.
Directiva europeană cunoscută sub numele de European Accessibility Act a fost transpusă în România prin Legea nr. 232/2022. Directiva se aplică serviciilor furnizate consumatorilor după 28 iunie 2025, printre care comerţul electronic, serviciile bancare pentru consumatori, comunicaţiile electronice, anumite elemente ale serviciilor de transport de pasageri, cărţile electronice şi serviciile de acces la conţinut audiovizual, potrivit textului directivei, care prevede şi excepţii şi perioade tranzitorii. Furnizorii cărora li se aplică cerinţele trebuie să explice public cum le îndeplinesc, inclusiv într-o formă accesibilă persoanelor cu dizabilităţi, şi să aibă proceduri prin care menţin conformitatea pe durata furnizării serviciului, potrivit legii. Obligaţiile exacte depind de serviciul concret, de dimensiunea companiei şi de eventualele excepţii, a precizat Onofrievici.
Wizz Air, cel mai mare operator aerian de pe plan local, care raportează pe plan local doar 100 mil. euro din cele 600 milioane euro, cât reprezintă România în totalul veniturilor grupului ungar, îşi ajustează operaţiunile din România pe fondul creşterii costurilor, în special cu combustibilul ca urmare a războiului din Iran, dar şi pe seama schimbărilor condiţiilor de piaţă.
Start-up-ul local Declaro, care a dezvoltat o aplicaţie pentru digitalizarea contabilităţii IMM-urilor, a ajuns la aproape 200 de clienţi în decurs de cinci luni de la atragerea primului client şi îşi propune să încheie anul cu circa 300 de firme în portofoliu. Pentru 2027, obiectivul companiei este de a atinge pragul de rentabilitate (break-even) până în luna septembrie, cu 1.000 de clienţi.