Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory, iar procesul de selecţie se află în faza finală, autorităţile sperând ca până la sfârşitul acestui an să poată anunţa rezultatul, a declarat vineri ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, la Concordia Summit 2026, transmite Agerpres.
România trebuie să pregătească un Plan de ţară ambiţios şi creativ pentru viitorul exerciţiu financiar 2028-2034, care să răspundă provocărilor sociale şi transformărilor de pe piaţa muncii, a declarat vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, în cadrul unei întrevederi desfăşurate vineri cu ministrul Muncii, Petre Florin Manole, potrivit unui comunicat al ministerului.
România participă în premieră cu două pavilioane expoziţionale, care reunesc 15 companii româneşti, la cea de-a noua ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Importuri din China (CIIE), organizată în perioada 5-10 noiembrie 2026, la Shanghai, potrivit unui comunicat al Consulatului General al României în Shanghai.
Premierul Luca Niculescu a convocat, vineri, la Palatul Victoria, Comitetul Interministerial pentru protejarea intereselor statului la Liberty Galaţi SA şi Liberty Tubular Products Galaţi SA, în vederea identificării soluţiilor pentru salvarea locurilor de muncă şi menţinerea capacităţilor de producţie.
Planurile de restructurare ale Complexului Energetic Oltenia şi companiei TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană cât mai repede posibil, ideal până la sfârşitul anului, iar luna aceasta începem demersurile, a declarat, joi, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, la un eveniment de specialitate.
La cea de-a 16-a ediție Black Friday eMAG a înregistrat în primele trei ore comenzi în valoare totală de 637 milioane de lei, cu un număr de peste 2,3 milioane de produse comandate. Biletele de 1 leu la Beach, please! au fost epuizate în doar 22 de secunde.
Mere și lămâi la un leu bucata, cofraje de ouă la 12 lei sau telemea la 12 lei. Supermarketul online Sezamo organizează în perioada 6-12 noiembrie o campanie promoțională prin care dă timpul înapoi cu patru ani și readuce prețurile din 2022 pentru o selecție de 15 produse.
România dispune de capital, resurse, economii care pot fi direcţionate către investiţii şi acces la fonduri europene, însă dezvoltarea economică are nevoie şi de un alt tip de capital, cel al încrederii între stat şi mediul de afaceri, între instituţii şi cetăţeni, a declarat premierul Luca Niculescu.
Ajutoarele de stat acordate de România s-au dus în proporţie de 91% la firmele cu capital românesc şi doar 9% au ajuns la cele cu capital majoritar străin, a afirmat, vineri, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, la un eveniment de specialitate.
Grupul MOL a raportat un profit înainte de impozitare de 1,25 miliarde de dolari pentru trimestrul al treilea din 2026, rezultatele fiind susţinute de marjele foarte ridicate de rafinare, de creşterea preţurilor gazelor naturale şi de două elemente cu caracter excepţional, care au contribuit cu 233 de milioane de dolari, potrivit unui comunicat al companiei.
Un număr de 935 de dosare de insolvenţă au fost deschise la nivel naţional în luna octombrie 2026, în creştere cu aproximativ 8% faţă de luna precedentă, iar aproape jumătate dintre acestea au fost înregistrate în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Bihor, Constanţa şi Timiş, potrivit unei analize realizate de platforma RisCo.ro.
Dan Air a oprit operarea tuturor zborurilor pentru protecția pasagerilor, iar vânzările sunt suspendate doar azi, în funcție de rezultatul instanței, a confirmat pentru Economica.net Matt Ian David, administratorul companiei, care mai spune că acestea vor fi repornite dacă va trece de interdicția ROMATSA și instanța va decide deschiderea procedurii de insolvență.
evomag a început al doilea val de reduceri al campaniei Black Friday 2026, cu oferte noi la zeci de mii de produse din toate categoriile și discounturi de până la 55%. Retailerul intră în cea mai importantă etapă a campaniei după ce vânzările înregistrate de la debutul promoțiilor de Black Friday au crescut cu 20% față de perioada comparabilă a anului trecut. Pentru întreaga campanie, desfășurată între 29 octombrie și 15 noiembrie, evomag estimează vânzări de circa 8 milioane de euro.
Cel mai mare eveniment de shopping din an, Black Friday, a început la eMAG la ora 07:15, cu un interes la cote maxime: numărul de vizite a depășit cu 20% startul anului trecut. Consumatorii au comandat intens încă din primele secunde produse-vedetă aflate la cele mai bune prețuri din an, precum litieră automată pentru pisici, aspiratoare, pompe de sân și produse pentru casă, dar și pachete surpriză Mystery Box, cu o valoare totală de 259 milioane de lei. Primele produse cu stocuri epuizate au fost biletele NIBIRU, televizor LG LED, pachet 5 carduri cadou Freshful în valoare totală de 500 lei.
Automobilele BMW Alpina își propun să îmbine performanțele ridicate în regim de rulare la viteze mari cu un standard înalt de confort adaptat călătoriilor pe distanțe lungi. În linie cu obiectivele comerciale ale mărcii, primul model de serie dezvoltat sub noua structură de proprietate BMW Alpina a fost supus unei sesiuni riguroase de evaluări tehnice pe circuitul de mare viteză de la Nardò, situat în sudul Italiei.
Grupul Modivo aduce în România un nou lanț de magazine cu prețuri mici.
Concelex, companie aflată în topul constructorilor din România, anunță că își creează o funcțiune juridică integrată și îi aduce în echipă pe Claudiu Țâmpău și Iuliana Negoiță, avocați cu 20 de ani de experiență în dreptul construcțiilor și al achizițiilor publice.
Bosch intenţionează să renunţe la încă 750 de angajaţi în Germania, până la finalul lui 2029, a anunţat joi furnizorul de componente auto, citând condiţiile economice dificile şi schimbările structurale din sectorul auto, transmite DPA, relatează Agerpres.
Sphera Franchise Group, liderul pieței locale de foodservice, își extinde rețeaua Taco Bell din România prin deschiderea unui nou restaurant în centrul comercial Vulcan Value Center din București, informează societatea prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Retailerul european de modă C&A va deschide un magazin în Rivus Cluj-Napoca, cel mai amplu proiect real-estate aflat în construcție în România, dezvoltat de companiile Iulius și Atterbury Europe printr-o investiție de peste 550 de milioane de euro.