Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Evaluările companiilor româneşti din energie au ajuns la niveluri similare cu cele ale companiilor din vestul Europei sau chiar din America, iar prima de risc a pieţei locale s-a redus mult, a spus Vlad Maria, broker la TradeVille, într-o emisiune ZF Live.
Compania de stat Hidroelectrica (H2O) şi-a acoperit din aprilie o parte tot mai mare din nevoia de energie pentru clienţii finali prin cumpărări de pe piaţa pentru ziua următoare, în intervalele în care producţia fotovoltaică apasă preţurile, a explicat Radu Ioan Constantin, CFO, membru al directoratului, în teleconferinţa de prezentare a rezultatelor semestriale.
Rompetrol Rafinare (RRC), operatorul rafinăriei Petromidia, înregistra o creştere de 3,8% a preţului acţiunilor în după-amiaza zilei de luni la Bursa de Valori Bucureşti, pe un rulaj de circa 100.000 de lei, după ce compania a raportat rezultate îmbunătăţite pentru prima jumătate din 2026.
Antreprenorul local Rareş Bănescu, cunoscut pentru businessurile Retargeting.biz şi theMarketer, pregăteşte, până la finalul acestui an, lansarea unui nou produs software – de această dată dedicat e-mailurilor tranzacţionale şi ţintit către clienţi din toată lumea. Acesta ar fi al treilea produs construit de antreprenor, după platforma de marketing automatizat Retargeting.biz şi platforma de e-mail marketing theMarketer, şi mizează pe un diferenţiator de cost neobişnuit: trimite e-mailuri prin infrastructura Amazon (AWS) la un preţ mai mic decât cel practicat direct de gigantul american, datorită parteneriatului pe care compania îl are cu acesta.
Soft Tehnica, compania de software din Bucureşti care dezvoltă suita de soluţii cu inteligenţă artificială Aidoo, a atras un investitor nou: Zah Grigore, din Baia Mare, a preluat 20% din firmă în schimbul a 2,5 milioane de lei, tranzacţia fiind perfectată în martie 2026. Tranzacţia evaluează implicit compania la circa 12,5 milioane de lei - aproximativ 2,5 milioane de euro.
Una dintre cele mai cunoscute case de evaluare a aeronavelor din lume a intrat în acţionariatul unui start-up din Braşov. Americanii de la Morten Beyer & Agnew - firma care publică prognozele de referinţă „Future Aircraft Values" - au preluat 10% din FLYWARD, dezvoltatorul din Braşov al unui software de prognoză a fluxurilor de numerar pentru mentenanţa aeronavelor, potrivit unei document al companiei.
Multiplul preţ/profit arată cât plătesc investitorii pentru un leu din profitul ultimelor patru trimestre. Un multiplu mic nu înseamnă automat o companie în dificultate, ci că piaţa nu proiectează rezultatele curente mai departe. Iar în cazul Nuclearelectrica motivul este cunoscut şi programat: Unitatea 1 de la Cernavodă, care asigură aproximativ jumătate din producţia companiei, se opreşte pentru retehnologizare spre finalul anului 2027 şi rămâne oprită circa doi ani, într-un proiect estimat la peste 1,8 mld. euro.
5 to go, cel mai extins lanţ de cafenele din România, ţinteşte afaceri de jumătate de miliard de lei în 2026, cu 28% mai mari decât în anul anterior şi aproape duble faţă de 2024. Pe o piaţă HoReCa dificilă, avansul este susţinut şi de expansiune, şi de modelul de business diferit. Mai exact, reţeaua mizează pe volume mari de vânzări şi preţuri mici raportat la competiţie.
Un singur medicament poate ajunge responsabil de jumătate din businessul unui gigant farmaceutic, cum este cazul Keytruda, cel mai vândut produs din portofoliul americanilor de la Merck, folosit în afecţiunile oncologice. Aceeaşi „reţetă“ o repetă şi americanii de la Gilead, cu medicamentul Biktarvy, folosit de pacienţii cu HIV, şi care aduce 48% din veniturile producătorului, potrivit datelor publicate de compania Vincere Bio.
Cele 11 unităţi sub brandul Farmacia Ardealul din Piatra Neamţ au mers pe plus în primul semestru din 2026, după cum susţine fondatorul, în ciuda contracţiei puternice a puterii de cumpărare şi, implicit, a consumului din toate domeniile din ultimul an. Organizarea stocurilor astfel încât pacienţii să găsească toate medicamentele şi personalul instruit la cursuri de formare sunt cele mai importante atuuri pentru compania înfiinţată acum aproape 35 de ani de farmacistul Ilie Echim.