Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Ministerul Energiei, acționarul majoritar al Nuclearelectrica, a convocat AGA pentru a aproba declanșarea mecanismului de selecție a unui nou Consiliu de Administație. Acesta va numi și noul director general al companiei.
Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste 170 de cereri care au ca obiect fraudele pe canale bancare. Cele mai multe dintre aceste solicitări descriu cazuri în care consumatorii înșelați s-au văzut în situația de a fi datori către bănci, după ce infractorii informatici au contractat împrumuturi bancare în numele lor, arată un comunicat de presă al CSALB.
Premierul Bulgariei, Rumen Radev, a inaugurat oficial noua fabrică chineză de componente auto de lângă Plovdiv, a doua investiţie chineză de acest tip din zona industrială Trakia, informează Novinite.
Compania canadiană Euro Sun Mining, care deține proiectului aurifer de la Rovina, al doilea ca mărime din Europa, a semnat un memorandul de înțelegere pentru un credit de 400 de milioane de euro pentru dezvoltarea proiectului de la Rovina.
Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în primele şapte luni ale anului în curs a fost de 19,276 miliarde euro, mai mic cu 214,7 milioane euro (-1,1%) decât cel înregistrat în perioada 1 ianuarie - 31 iulie 2025, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate miercuri.
SUA vor interzice, începând cu 29 septembrie, importul anumitor produse lactate şi al majorităţii băuturilor alcoolice provenite din Canada, într-o nouă escaladare a războiului comercial dintre cele două ţări, a raportat marţi portalul Axios, transmite miercuri EFE.
Băncile italiene ar trebui să contribuie cu până la 3 miliarde de euro (3,49 miliarde de dolari) pentru a ajuta Guvernul să finanţeze reducerile de taxe şi creşterile de cheltuieli publice în bugetul pe 2027, a informat, printr-un comunicat, Partidul Ligii (extremă dreaptă) din coaliţia aflată la guvernare, transmite Reuters.
Rompetrol, unul dintre cei doi productori de carburanți din România care are și o rețea semnificativă de distribuție a carburanților, a scumpit motorina vândută în stațiile proprii, azi-dimineață.
Statele Unite au reluat de săptămâna trecută prelucrarea vizelor de imigrare pentru cetăţenii polonezi şi ungari, procedura rămânând suspendată pentru cetăţenii tuturor celorlalte ţări, informează marţi Reuters.
Orice companie importantă încearcă să obțină de la statul în care activează condiții cât mai avantajoase: taxe mai mici, energie mai ieftină, infrastructură mai bună, ajutoare de stat, flexibilitate în relațiile de muncă și reguli cât mai predictibile. În acest joc de negociere, una dintre cele mai puternice formule de presiune este amenințarea cu reducerea investițiilor sau chiar cu plecarea din țară. Iar această situație se aplică multor companii din România.
Parafată pe 22 iulie, repornirea laminoarelor din Combinatul siderurgic Galaţi în regim de închiriere a capacităţilor de producţie (tolling) nu a avut loc nici până în prezent. De ea depind salariile a sute de angajaţi, deja neplătiţi de mai bine de trei luni.
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat marţi că va complica viaţa companiilor canadiene prin blocarea accesului acestora la un program de achiziţii publice după ce Ottawa a ripostat la suprataxele vamale impuse de Statele Unite, notează AFP.
Armata americană a anunţat marţi că a distrus cinci nave petroliere în regiunea Golfului, ca represalii pentru atacurile Gardienilor Revoluţiei iraniene împotriva unei nave a armatei americane în ultimele două zile, relatează AFP.
În total, 177 de zboruri programate miercuri spre şi dinspre aeroporturile britanice au fost anulate, a indicat site-ul de monitorizare a traficului aerian Flightradar24, notează AFP.
Alegeri legislative anticipate, cerute de mult timp de o contestare studenţească, urmează să aibă loc în Serbia la 25 octombrie, a anunţat marţi seara preşedintele sârb Aleksandăr Vucici, relatează AFP.
Ministerul Energiei, acționar majoritar al producătorului național de energie nucleară, va lua o decizie privind viitorul proiectului reactoarelor modulare mici (SMR) după finalizarea evaluării condițiilor stabilite în documentele oficial privitoare la decizia finală de investiție, a declarat Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, marți, la întrebarea jurnaliștilor la finalul ședinței Comandamentului energetic național, potrivit Mediafax.
Rusia este deschisă reluării negocierilor de pace în Ucraina, dar nu vede necesară oprirea luptelor în timpul unor asemenea discuţii, a declarat marţi ministrul rus de externe Serghei Lavrov, potrivit agenţiei EFE.
România este și la capitolul piețe financiare una dintre ciudățeniile Europei, iar statul contribuie din plin la perpetuarea acestei situații. Mai exact, arată o analiză a viceguvernatorului BNR, Cosmin Marinescu, firmele de la noi sunt printre cele mai îndatorate din Europa deși gradul de intermediere financiară, adică procentul creditelor acordate de bănci și IFN în PIB, este de departe cel mai mic din zonă, de două ori și jumătate sub media UE.
Prețul de tranzacționare a energiei electrice cu livrare în perioada rece a depășit și pragul de 900 de lei/MWh, potrivit datelor publicate pe platforma OPCOM, asta după ce tranzacțiile de până acum s-au făcut la prețuri încă sub acest nivel.
Simon’s Burger, cel mai mare lanț de burgeri din Ungaria, concurentul McDonald’s și Burger King, deschide primul restaurant din România, unde primii 1.000 de clienți vor primi gratuit un cheeseburger, iar unul prin primii 20 va avea ocazia să câștige un voucher pentru burgeri timp de un an.