Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Statul se împrumută din ce în ce mai scump, chiar dacă nu a intrat în categoria junk. Începând cu data de 3 septembrie, când yieldurile la titlurile de stat ale României au atins pentru puțin timp un vârf de 7,20%, cotațiile sunt fluctuante, dar nu în scădere. Ultimele cotații, din 8 septembrie au fost de 7,13% pentru bondurile amintite. România nu s-a mai împrumutat la cotații de peste 7% din decembrie 2024, când media cotațiilor pentru titlurile pe 10 ani a fost de 7,43%.
Canada a activat marţi taxele vamale de retorsiune asupra unor importuri din SUA în valoare de 27,6 miliarde de dolari canadieni (aproximativ 20 de miliarde de dolari americani), într-o nouă escaladare a războiului comercial cu Statele Unite, după eşecul negocierilor comerciale menite să evite aceste taxe, în timp ce nu sunt semne că Ottawa şi Washingtonul ar urma să reia aceste negocieri în curând, relatează agenţiile Reuters şi EFE, transmite Agerpres.
Italia sugerează exceptarea micilor comercianţi de comisioanele pentru plăţile de sub 10 euro, o măsură sprijinită de comunitatea băncilor centrale, pe fondul negocierilor finale de la Bruxelles privind introducerea euro digital, informează Euronews, transmite Agerpres.
Agenția de turism Paralela45 anunță programarea de zboruri charter noi pentru vara 2027, reluarea unor rute spre Grecia și Spania, precum și extinderea zborurilor pe toate aeroporturile din România. Cursele tradiționale, cele reluate și cele noi, un total de 73 de zboruri spre zece țări, reprezintă o capacitate de operare cu 20% mai mare față de vara 2026 și cu aproape 80% față de 2025.
Ministerul Finanţelor a atras, marţi, 45 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de luni, când a împrumutat 780 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 59 de luni, la un randament mediu de 6,77% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR), transmite Agerpres.
Guvernul american a plasat marţi pe lista sa neagră cu sancţiuni întregul sector aviatic al Iranului şi a ameninţat în plus cu sancţiuni secundare orice entitate din ţări terţe care va colabora cu companiile aeriene iraniene, relatează agenţiile AFP şi Reuters, transmite Agerpres.
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 76,4 milioane de lei (14,54 de milioane de euro), transmite Agerpres.
Şeful diplomaţiei israliene Gideon Saar a anunţat marţi închiderea Consulatului britanic de la Ierusalim, drept represalii la anunţarea de sancţiuni împotriva coloniilor israeliene în Cisiordania de către Londra şi alte ţări occidentale, relatează AFP, transmite Agerpres.
Creşterea tarifelor la energie, pentru perioada următoare, va fi una moderată, de până la 10%, a declarat, marţi, la finalul şedinţei Comandamentului Energetic de la sediul Transelectrica, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Buşoi, transmite Agerpres.
Zootehnia are un rol strategic, iar atingerea obiectivelor din strategia şi planul de acţiune lansate de Comisia Europeană necesită o finanţare coerentă şi complementară, a afirmat, marţi, Tanczos Barna, viceprim-ministru, ministru interimar al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, transmite Agerpres.
Primăria Capitalei anunţă că au fost eliminate toate cablurile de telecomunicaţii amplasate ilegal, transmite Agerpres.
Perturbările din zona Strâmtorii Ormuz ar putea exclude IMM-urile din lanţurile globale de aprovizionare, ar putea spori concentrarea economică şi slăbi rezilienţa comerţului internaţional, a avertizat marţi Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD), transmite Reuters, relatează Agerpres.
Vânzările de automobile din China şi-au extins declinul în august, devenind un test de stres pentru producătorii auto străini, care încearcă să-şi redreseze afacerea de pe cea mai mare piaţă din lume, în timp ce exporturile au crescut, transmite Reuters, relatează Agerpres.
Grupul Agricover anunță că subsidiara sa Agricover Payments a primit din partea Băncii Naționale a României autorizația ca instituție de plată, devenind astfel a 15-a instituție de plată autorizată la nivel național.
L'Oréal România anunță că l-a numit pe Guillaume Pitoiset în funcția de Country HR Director, începând cu luna septembrie 2026.
Statele Unite i-au adus un omagiu marchizului de La Fayette, unul dintre eroii francezi ai Războiului american de Independenţă din urmă cu 250 de ani, finanţând o parte a lucrărilor de restaurare şi de conservare a castelului său natal, situat în centrul Franţei, informează AFP, transmite Agerpres.
Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi scăzut toată luna septembrie, iar nivelul apei în zona Cernavodă va fi insuficient pentru răcirea reactoarelor centralei nucleare, a declarat, marţi, la finalul şedinţei Comandamentului Energetic de la sediul Transelectrica, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Buşoi, citat de Agerpres.
România trebuie să facă investiţii din propriile sale resurse, nu impuse de Uniunea Europeană, care a făcut investiţii de bază, necesare, a declarat, marţi, Cristian Erbaşu, preşedintele Confederaţiei Antreprenorilor şi Investitorilor din România (CAIR), relatează Agerpres.
RELOC Craiova, companie membră a GRAMPET Group, anunță că își continuă colaborarea cu operatorii feroviari de stat din Muntenegru, Željeznički Prevoz Crne Gore – ŽPCG AD, operatorul de transport feroviar de călători, și AD Montecargo, operatorul de transport feroviar de marfă, prin noi proiecte de reparații și mentenanță a locomotivelor.
Construcții Erbașu transmite marți detalii despre stadiul lucrărilor din luna septembrie la stadionul Nicolae Dobrin din Pitești, primul din România care va funcționa exclusiv cu energie verde.