Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Producătorul independent de energie R.Power a anunțat astăzi că avansează cu dezvoltarea celui de-al doilea proiect de sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) de mare capacitate din România, consolidându-și astfel poziția de lider în domeniul stocării energiei în Europa Centrală și de Est (ECE).
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, în contextul crizei care afectează toată Europa. Conducerea unității arată că mediul în care activează acum industria este impredictibil și riscant și solicită autorităților ca, înainte de a lua o măsură fiscală sau alta, să consulte industria.
Preţurile de consum în Statele Unite au continuat să crească în septembrie, când au înregistrat un avans de 3,7% faţă de luna septembrie a anului trecut, influenţate în principal de preţurile la energie, conform datelor oficiale publicate miercuri, informează AFP, transmite Agerpres.
Grupul MOL anunță că a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului în localitatea Szarvas, din Ungaria. În urma unei investiții de peste 2,7 miliarde de forinți (HUF), instalația poate produce acum, din biogaz, biometan cu un grad de puritate adecvat pentru injectarea în rețeaua națională de gaze naturale. Astfel, peste 7 milioane de metri cubi de gaze naturale vor fi înlocuiți anual cu energie regenerabilă.
Livrările limitate de motorină ar putea persista până anul viitor, în contextul în care diminuarea semnificativă a stocurilor s-a combinat cu producţia limitată înaintea iernii, sezonul de vârf al cererii, a anunţat miercuri Agenţia Internaţională pentru Energie (IEA) în cel mai recent raport lunar privind piaţa petrolului.
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o propunere de amânare, cu un an, a punerii în aplicare a dispoziţiilor specifice ale Regulamentului UE privind metanul, referitoare la importatori, pentru a atenua presiunea asupra industriei europene şi a administraţiilor naţionale, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
HELLENiQ ENERGY își accelerează expansiunea în domeniul energiei regenerabile în România, cu plan să dezvolte o capacitate de stocare a energiei electrice în baterii de cel puțin 500 MW în următorii trei ani, consolidându-și astfel angajamentul față de una dintre cele mai importante piețe ale sale din afara Greciei, arată un comunicat de presă al companiei.
Ultimele tranzacții cu gaze din România se fac la prețuri de peste 400 de lei/MWh, de aproape patru ori mai mari decât prețul reglementat pentru populație, iar prețurile europene sunt și mai mari. În aceste condiții se înmulțesc apelurile către autorități să nu se liberalizeze prețul gazelor pentru casnici după ce trece iarna.
Exporturile nete de energie electrică ale Bulgariei au crescut cu 62% în termeni anuali de la începutul anului până la începutul lunii octombrie. Exporturile au atins 3,5 TWh, comparativ cu 2,16 TWh în aceeași perioadă a anului trecut, fiind determinate în principal de creșterea producției din surse de energie regenerabilă, susținută de sisteme de stocare a energiei, potrivit presei regionale de energie.
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ordin provizoriu pentru sistarea activităţilor petroliere autorizate de Regatul Unit în apropierea Insulelor Falkland, transmite Reuters, relateaă Agerpres.
În ultimul trimestru din 2027, în mecanismul de cuplare a piețelor de electricitate pentru a doua zi din Europa – la care este parte și piața românească – vor fi introduse și ordinele speciale de stocare, pe lângă cele clasice de vânzare/cumpărare de energie de acum. În teorie, algoritmul Euphemia va permite operatorilor de baterii sau hidrocentrale prin pompaj să extindă mecanismul de ofertare, atât la încărcare cât și la descărcare, de mai multe ori în aceeași zi, în funcție de prețurile orare, garantând că nu vor marca pierdere.
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a repus, marţi, în funcţiune sistemul de panouri fotovoltaice instalat pe clădirea instituţiei şi a reluat, astfel, producţia de energie electrică din surse regenerabile, informează instituția prin intermediul unui comunicat, relatează Agerpres.
Nicolas Richard, CEO ENGIE Romania, cel mai mare furnizor de gaze pentru clienții casnici, avertizează că, la ce prețuri sunt acum pe piețe, o liberalizare a prețui pentru clienții casnici va duce la dublarea facturii pentru populație.
Creşterea preţurilor la energia electrică, petrol şi gaze naturale continuă să pună presiune asupra inflaţiei, iar incertitudinile legate de funcţionarea centralei nucleare de la Cernavodă şi de războiul din Iran au potenţialul de a genera noi şocuri asupra preţurilor, a declarat marţi, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei CFA România, Adrian Codirlaşu.
Prelungirea închiderii celor două reactoare de la Cernavodă creează o presiune pe Sistemul Energetic Naţional şi o problemă de adecvanţă, mai ales în orele de seară, chiar dacă, până acum, România a reuşit să treacă bine toată această perioadă, fără să facă limitări la marii consumatori industriali, a declarat, marţi, la un eveniment de specialitate, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Buşoi.
Italia poartă discuţii cu Comisia Europeană pentru a utiliza o parte din flexibilitatea bugetară oferită de aşa-numita "clauză naţională de salvgardare" (NEC), pentru a ajuta familiile să facă faţă creşterii explozive a preţurilor la energie, a declarat marţi ministrul Economiei, Giancarlo Giorgetti, transmite Reuters.
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică din România, a reușit să vândă toată energie electrică pe care a pus-o pe piață cu livrare în tot anul 2027. Prețul a fost de aproape 800 de lei/MWh pentru produsul “calendar”, cel luat în calcul de furnizori cel mai mult la stabilirea ofertelor pentru clienți.
Datoriile Termoenergetica faţă de ELCEN s-au diminuat la 1,3 miliarde de lei, iar la ora actuală nu suntem în situaţie de insolvenţă, de faliment şi nici nu vom fi, a susţinut, marţi, la un eveniment de specialitate, directorul general Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), Mirela Pavel.
Rompetrol Quality Control (RQC), divizia de laboratoare a Grupului KMG International (Rompetrol), derulează, în laboratoarele din rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, un amplu program de modernizare şi dotare cu echipamente analitice de ultimă generaţie.
Costurile asigurărilor pentru navele care transportă petrol prin Marea Neagră au crescut spectaculos, de la aproximativ 200.000 de dolari la 2,5 milioane de dolari per navă în ultimele luni, spun bulgarii.