Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Cuba a anunţat luni o reformă a sectorului său de petrol şi gaze, autorizând concesiunile pentru investitorii străini şi o deschidere către actorii privaţi locali, în cadrul liberalizării economiei, transmite AFP.
Conducerea Agroserv Măriuță S.A. informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la declararea ca eligibil și includerea la finanțare a unui al treilea proiect depus de societate în cadrul schemei de ajutor administrate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale („AFIR”), destinată sprijinirii investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din sectorul agricol și industria alimentară.
Populația este protejată de creșterea prețuilor la gaze în această iară, dar nu se știe ce se va întâmpla după 1 aprilie 2027, moment de la care în teorie dispare actualul mecanism pe preț reglementat pe lanț, prin care furnizorilor li se oferă gaze la preț mic din producția internă.
Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a redus estimările privind creşterea cererii globale de petrol în 2026 cu 400.000 barili pe zi (bpd), a şasea înrăutăţire consecutivă a prognozei, din cauza impactului economic al războiului din Orientul Mijlociu, a anunţat luni secretarul general Haitham Al Ghais, transmit Reuters şi site-ul investinglive.com, relatează Agerpres.
Preţurile de consum din România au fost, în august 2026, de 1,8 ori mai mari decât media anului 2017, cele mai importante scumpiri fiind înregistrate la energia electrică, asigurările RCA şi unele produse alimentare, potrivit unei analize realizate de preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), Tudorel Andrei.
Reliberalizarea pieţei de gaze, reluarea programului de tipul ''gas release'' şi extragerea gazelor din Marea Neagră ar putea fi şansa Românie de a deveni o piaţă reprezentativă, acel hub energetic despre care se tot vorbeşte, a afirmat, luni, preşedintele Adunării Generale a Acţionarilor Bursei Române de Mărfuri, Septimiu Stoica, la Forumul Gazelor Naturale.
Bursa Română de Mărfuri pregăteşte contractele spread, care înseamnă să cumperi de pe o piaţă şi să vinzi pe altă piaţă, şi vom fructifica o dezvoltare teritorială, după ce am achiziţionat o bursă de gaze naturale din Bulgaria, a declarat, luni, preşedintele Adunării Generale a Acţionarilor Bursei Române de Mărfuri, Septimiu Stoica, la Forumul Gazelor Naturale.
Complexul Energetic (CE) Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, a scos la vânzare energie bandă cu livrare pe o periodă de doi ani. Nu a venit nimeni să cumpere.
DP World investește 100 de milioane de euro în electrificarea terminalului pe care îl operează în portul Constanța.
România are hidrocentrale şi reactoare nucleare care pot produce electricitate la costuri relativ reduse, însă avantajul acestor resurse nu se regăseşte automat în facturile consumatorilor, susţine preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliţă.
Producătorul Independent de Energie (IPP) R.Power se apropie de finalizarea primului său proiect BESS (sistem de stocare a energiei în baterii) de mari dimensiuni din România, BESS Scornicești, de 127 MW/254 MWh, arată compania într-un comunicat de presă.
Deși încă este redusă în raport cu necesitățile sistemului energetic național, capacitate de stocare a energiei electrice în baterii se face din ce în ce mai mult simțită, mai ales în orele din vârful de consum de seară, potrivit datelor prezentate de Sorin Elisei, secretar general în Miniusterul Energiei, la evenimentul Green EPC. Recordul la minut: mai mult decât un reactor de la Cernavodă.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a susţinut, în cadrul unui miting electoral desfăşurat în weekend, că tranziţia energetică a adus Germania aproape de pragul colapsului, relatează duminică dpa.
Unităţile 1 şi 2 ale Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă sunt menţinute în stare oprită sigură, situaţie care nu prezintă riscuri pentru securitatea nucleară, iar reluarea funcţionării acestora depinde de nivelul Dunării, a informat, duminică, Societatea Naţională Nuclearelectrica (SNN).
Sistemul energetic românesc ar urma să beneficieze de un aport substanțial al energiei eoline în săptămâna ce vine, potrivit prognozelor consultate de noi.
Comisia Europeană a selectat 46 de noi proiecte strategice în 16 state membre pentru a diversifica sursele de materii prime critice, iar două sunt din România, scrie CEE Energy News.
Ministerul Energiei a efectuat plăţi şi a autorizat sume în valoare cumulată de peste 14 milioane de euro, în perioada 5 - 9 octombrie 2026, în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), potrivit datelor publicate vineri de instituţie, transmite Agerpres.
Comisia Europeană va analiza posibilul impact al introducerii, la nivelul întregului bloc comunitar, a unei taxe pe profiturile excepţionale ale companiilor energetice, în contextul în care guvernele caută cele mai bune soluţii pentru a atenua şocul provocat de explozia preţurilor la energie în pragul iernii, transmite Bloomberg.
Guvernul a aprobat vineri, prin hotărâre, normele metodologice de aplicare a Legii pentru aprobarea Programului geologic la nivel naţional.
Observatorul Român al Sărăciei Energetice (ORSE) propune majorarea valorii voucherelor pentru energie electrică, acordate în prezent în cuantum de 50 de lei lunar, precum şi extinderea eligibilităţii pentru gospodăriile vulnerabile, în contextul creşterilor de preţuri anticipate pentru sezonul rece 2026-2027, potrivit unui comunicat al organizaţiei.