Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Gradul de umplere a depozitelor de gaze naturale din România este, în prezent, de aproximativ 76,26%, echivalentul a circa 2,43 miliarde de metri cubi de gaze, peste media Uniunii Europene de 68,26%, informează Ministerul Energiei printr-un comunicat, transmite Agerpres.
Președintele ANRE, George Niculescu, a declarat că instituția va merge în control la operatorii rețelelelor de distribuție pentru a vedea de ce unele certificate de racordare pentru unele centrale se emit și după 18 luni de teste.
Scatec, un furnizor de top de soluții de energie regenerabilă, anunță o consolidare suplimentară a prezenței sale în România prin achiziția și demararea construcției proiectului eolian terestru Urleasca de 77 MW, diversificarea în zona de […]
Randamentele pentru obligaţiunile pe 10 ani emise de Trezoreria SUA au atins marţi cel mai înalt nivel din ultimii aproape 20 de ani, pe fondul creşterii preţurilor la energie, care alimentează presiunile inflaţioniste şi temerile legate de o înăsprire a politicii monetare a Rezervei Federale (Fed), transmite Reuters.
Banca Europeană de Investiţii (BEI) a anunţat marţi că va face prima sa investiţie în reactoare nucleare modulare mici (SMR), în contextul în care Europa a intrat într-o cursă pentru dezvoltarea următoarei generaţii de tehnologii în domeniul energiei nucleare, transmite Reuters.
MET International, divizia de trading și wholesale a MET Group, companie energetică integrată cu sediul central în Elveția, anunță că a încheiat cu Shell un nou acord pe termen lung pentru achiziționarea de GNL (gaz natural lichefiat) din Statele Unite ale Americii, marcând o nouă etapă importantă în colaborarea de lungă durată pe segmentul tranzacționării de GNL și gaze naturale.
Expansiunea rapidă a centrelor de date în SUA va necesita investiţii de 110 miliarde de dolari pentru construirea unor noi facilităţi pentru producţia a 45 de gigawaţi de energie electrică până în 2030, conform unei analize a agenţiei de evaluare Moody's Ratings, transmite Bloomberg, relatează Agerpres.
Valoarea amenzilor aplicate pe parcursul primelor opt luni ale anului în urma acţiunilor de control şi monitorizare în sectorul energiei au totalizat aproape 11 milioane de lei, informează Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), relatează Agerpres.
Italia încearcă să menţină contractele de operare a hidrocentralelor din peninsulă în mâinile companiilor locale, a declarat luni ministrul Energiei, Gilberto Pichetto Fratin, în contextul în care conflictul dintre SUA şi Iran plasează securitatea energetică naţională în fruntea agendei guvernelor, transmite Reuters, relatează Agerpres.
Ritmul de creştere al PIB-ului Germaniei a încetinit în trimestrul trei, se arată în raportul lunar dat publicităţii luni de Ministerul Economiei, boom-ul în industriile mari consumatoare de energie s-a atenuat iar consumul intern a slăbit, în urma preţurilor mai ridicate la energie, transmite Reuters.
Prețurile medii la energia electrică din piețele pentru ziua următoare din Europa au ajuns, în tranzacțiile de ieri spre azi, la niveluri extrem de mari pe marea majoritate a piețelor europene.
Prețul energiei electrice tot crește, alimentat atât de condițiile meteo cât și de conflictele armate și deja consumatorii industriali din România acuză impactul dur asupra competitivității, oficialii Dacia fiind ultimii care au atras atenția asupra acestei situații. Pare că există însă și soluții, dar de alt tip.
Directorul Rosatom, corporaţia rusă de stat pentru energie nucleară, a acuzat Ucraina că a atacat camioane cu motorină, omorând doi militari ruşi şi punând deliberat în pericol siguranţa centralei nucleare Zaporojie de pe teritoriul Ucrainei, aflată sub controlul Rusiei, transmite duminică Reuters.
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat că Grupul de la Visegrád (V4) din Europa Centrală, va încerca să blocheze orice politică de climă a Uniunii Europene care va majora prețurile la energie.
Ministerul Energiei a lansat un apel, cu un buget de 500 de milioane de euro, care vizează sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie solară, cu capacităţi de stocare integrate, pentru autoconsum pentru entităţi publice, transmite Agerpres.
Ministerul Energiei a efectuat plăţi de 34,35 de milioane de euro pentru beneficiarii programelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în săptămâna 7 - 11 septembrie, şi a autorizat 10 cereri de transfer, cu o valoare totală de 41,89 de milioane de euro, potrivit datelor instituţiei, publicate vineri, relatează Agerpres.
Ministerul Energiei, acționatul majoritar al Hidroelectrica a cerut convocarea Adunării Generale a Acționarilor, care să aprobe declanșarea procedurilor de selecție pentru un nou Consiliu de Supraveghere.
Kommunalkredit Austria AG a acfordat un împrumut în valoare de 50.630.000 de euro pentru refinanțarea parcului eolian onshore Ruginoasa, cu o capacitate de 60 MW, deținut și operat de DRI, divizia UE de energie regenerabilă a grupului DTEK, în județul Iași, informează printr-un comunicat firma globală de avocatură Dentons, care a oferit asitență juridică în caz instituției financiare.
OMV Petrom şi compania românească Simtel Team au încheiat un contract de proiectare, achiziţie şi construcţie (EPC) pentru un sistem de stocare a energiei în baterii (BESS), care urmează să fie instalat în cadrul parcului fotovoltaic Işalniţa, din judeţul Dolj, informează compania printr-un comunicat transmis, vineri, Bursei de Valori Bucureşti.
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat, joi, că, potrivit previziunilor, Centrala de la Cernavodă va putea fi repornită doar spre sfârşitul lunii septembrie, menţionând că repornirea acesteia, împreună cu intrarea în sistem a centralelor mari Iernut şi Mintia, ar trebui să determine o scădere a preţului la energie începând de anul viitor.