Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Liderul pieței distribuitoare de carburanți, OMV Petrom, dar și concurenții de la Rompetrol sau MOL, au ieftinit acum benzina cu 5 bani pe litru, cea de-a doua reducere de preț efectuată în ultimele aproape 3 luni la acest tip de carburant, potrivit datelor analizate de Profit.ro.
Guvernul a aprobat un memorandum care permite companiei de stat Oil Terminal, controlată de Ministerul Energiei, operatoarea terminalului petrolier din Portul Constanța, să majoreze cu 6,5% salariile angajaților săi, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
Guvernul a aprobat prelungirea cu încă o lună, până pe 30 noiembrie, a măsurii prin care Transelectrica, operatorul sistemului energetic național, poate limita consumul de energie electrică al marilor consumatori industriali și poate stopa exporturile de energie ale României, în caz de criză pe piața de profil, în condițiile opririi ambelor reactoare ale centralei nucleare Cernavodă, din cauza secetei, care a afectat alimentarea lor cu apă de răcire.
Compania de stat Transelectrica, operatorul sistemului energetic național, recomandă menținerea în funcțiune la iarnă a 4 termocentrale pe lignit, potrivit uneI hotărâri cu măsuri necesare pentru asigurarea funcționării în condiții de siguranță și securitate a sistemului în perioada 1 noiembrie 2026 – 31 martie 2027, aprobată astăzi de Guvern.
Situația de crizã pe piața țițeiului și a produselor petroliere va fi prelungită cu trei luni, pentru perioada 1 noiembrie 2026 - 31 ianuarie 2027, în vederea menținerii mãsurilor destinate protejării populației și economiei de efectele nivelului ridicat al prețurilor la carburanți, anunță premierul Luca Niculescu.
România a consemnat cele mai mari creșteri de prețuri din UE la electricitate și gaze în prima jumătate a anului, potrivit datelor Eurostat.
Conform unui reprezentant al Liberty Galați, combinatul siderurgic nu mai are contract de furnizare a energiei electrice, iar o eventuală deconectare este „o chestiune de zile”.
Confederația Patronală Concordia, la care este afiliată și Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), se opune reducerii compensațiilor plătite anul acesta de stat furnizorilor de energie și gaze pentru costurile fostei plafonări a prețurilor finale, prevăzută de draftul rectificării bugetare elaborat de Ministerul Finanțelor, și cere totodată majorarea de la 60% la 75% a procentului din cererile de decontare depuse de furnizori care se achită în avans, înainte de verificarea cererilor de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
Draftul de rectificare bugetară elaborat de Ministerul Finanțelor reduce de la 2 miliarde de lei la 1 miliard de lei, față de Legea inițială a bugetului de stat pe 2026, suma alocată Ministerului Energiei pentru plata compensațiilor cuvenite furnizorilor de energie în vederea acoperirii costurilor fostei plafonări a prețurilor finale la consumatorii noncasnici, în vigoare până la 1 iulie 2025 (la curent electric), respectiv 1 aprilie 2026 (la gaze).
Compania israelieană Econergy, printre cei mai mari investitori în energia regenerabilă din România, a început construcția unui sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) de 120 MW la parcul său fotovoltaic din Rătești, punerea în funcțiune fiind așteptată în următoarele luni, relevă datele Profit.ro.
Proiectul de gaze offshore Neptun Deep, în care acționari sunt OMV Petrom și Romgaz, este estimat să contribuie cu aproximativ 500 milioane euro la profitul operațional anual al OMV, odată ce producția va atinge nivelul maxim, potrivit noii șefe a grupului austriac, Emma Delaney.
Guvernul pregătește și anul acesta derogări de la Legea finanțelor publice locale și de la cea privind plafoanele anuale ale unor indicatori bugetari, pentru a le permite autorităților locale să garanteze sau să contracteze direct împrumuturi necesare achiziției de combustibil pentru aprovizionarea la iarnă a producătorilor de energie termică ce alimentează sistemele de încălzire centralizată a populației.
România nu susține din motive procedurale, nu de fond, o propunere a Comisiei Europene de modificare a Regulamentului UE privind piața internă a energiei electrice, care ar obliga statele membre să nu impună o acciză la electricitate mai mare decât cea aplicată gazelor naturale și ar facilita reducerea impozitării naționale la produsele energetice și electricitatea consumate de întreprinderile mari consumatoare.
Compania americană NuScale, listată la New York Stock Exchange (NYSE), proprietara tehnologiei reactoarelor modulare mici (SMR) cu care se dorește construirea unei centrale nucleare de 462 MW în România, la Doicești, pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune de acolo, nu a îndeplinit condițiile puse pentru continuarea proiectului de către compania românească dedicată acestuia, RoPower Nuclear SA (RPN), controlată în proporții egale de societatea de stat Nuclearelectrica (SNN) a Ministerului Energiei și cea privată Nova Power&Gas din grupul E-INFRA.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a prelungit starea de alertă la Centrala Nuclearelectrică de la Cernavodă cu 30 de zile.
Gigantul american de asset management și private equity Carlyle Group și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au anunțat că au ajuns la un acord pentru vânzarea Black Sea Oil & Gas SA și BSOG Holding Activity SA (denumite împreună „BSOG”), cel mai mare producător actual de gaze naturale offshore din România.
Gigantul american de asset management și private equity Carlyle Group și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au anunțat că au ajuns la un acord pentru vânzarea Black Sea Oil & Gas SA și BSOG Holding Activity SA (denumite împreună „BSOG”), cel mai mare producător actual de gaze naturale offshore din România.
OMV Petrom, unul dintre marii producători și comercianți de gaze naturale și energie electrică din România, și-a dublat rezultatul pozitiv din exploatare pe segmentul de vânzări aferent în trimestrul 3 al anului, de la 137 milioane lei în T3 2025 la 280 milioane lei în T3 2026.
OMV Petrom, cel mai mare producător de hidrocarburi și carburanți din România și unul dintre cei mai importanți producători de energie electrică din țară, a raportat un profit net de aproape 4,1 miliarde lei pe primele 9 luni din 2026, cu 18% mai mare față de perioada similară a anului trecut.
Focality Iași, integrator de soluții IT, specializat pe zona de energie, a câștigat din postura de unic ofertant o licitație organizată de Hidroelectrica pentru achiziționarea de servicii specializate destinate asigurării continuității operaționale, dezvoltării și mentenanței ecosistemului informatic SAP al producătorului de energie electrică.