Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Romag Termo din Halânga, fosta unitate energetică a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) din Drobeta-Turnu Severin, a fost cumpărată cu 30 mil. euro, după 12 licitaţii eşuate anterior. RAAN, fostul unic producător de apă grea din Europa, a intrat în insolvenţă în septembrie 2013 şi în faliment în ianuarie 2016.
Potrivit datelor publicate ieri de Statistică, în august, comparativ cu august 2025, construcţiile au crescut, pe volum, cu 40%. Pe elemente de structură, creşteri s-au înregistrat la lucrările de construcţii noi, plus 45%, la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente, plus 39% şi la lucrările de reparaţii capitale, plus 23%.
Directiva europeană cunoscută sub numele de European Accessibility Act a fost transpusă în România prin Legea nr. 232/2022. Directiva se aplică serviciilor furnizate consumatorilor după 28 iunie 2025, printre care comerţul electronic, serviciile bancare pentru consumatori, comunicaţiile electronice, anumite elemente ale serviciilor de transport de pasageri, cărţile electronice şi serviciile de acces la conţinut audiovizual, potrivit textului directivei, care prevede şi excepţii şi perioade tranzitorii. Furnizorii cărora li se aplică cerinţele trebuie să explice public cum le îndeplinesc, inclusiv într-o formă accesibilă persoanelor cu dizabilităţi, şi să aibă proceduri prin care menţin conformitatea pe durata furnizării serviciului, potrivit legii. Obligaţiile exacte depind de serviciul concret, de dimensiunea companiei şi de eventualele excepţii, a precizat Onofrievici.
Trei comitete de lucru au fost constituite cu scopul de a găsi o soluţie pentru a reporni centrala de la Cernavodă, oprită total de pe 13 august, dar unitatea care în mod normal asigură 20% din producţia de energie a României tot oprită este.
Trei comitete de lucru au fost constituite pentru a găsi o soluţie pentru a reporni centrala de la Cernavodă, oprită total de pe 13 august, dar unitatea care în mod normal asigură 20% din producţia de energie a României tot oprită este.
Citi, una dintre băncile americane care au coordonat listarea Hidroelectrica, nu vede semne imediate că boomul de pe Bursa de la Bucureşti se va opri, în contextul în care băncile şi energia oferă investitorilor expunere la trendurile globale, a spus Dan Iacopetti la ZF Piaţa de capital.
Citi, una dintre băncile americane care au coordonat listarea Hidroelectrica, nu vede semne imediate că boomul de pe Bursa de la Bucureşti se va opri, în contextul în care băncile şi energia oferă investitorilor expunere la trendurile internaţionale, a spus Dan Iacopetti la ZF Piaţa de capital.