Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
* Performanţa solidă la nivelul întregului portofoliu a generat o creştere de 3,8% a venitului operaţional net (NOI), inclusiv contribuţia activităţilor din domeniul energiei; * Câştigurile distribuibile per acţiune (DEPS) au crescut cu 3,5% în primul semestru, iar estimările pentru 2026 au fost majorate; * Creşterea cheltuielii medii per vizită în rândul consumatorilor (+3,3%) a susţinut avansul vânzărilor chiriaşilor; * Valoarea totală a proiectelor aflate în construcţie sau în faza de autorizare, incluzând dezvoltări, extinderi, renovări şi modernizări, depăşeşte 820 de milioane de euro; * Portofoliul total este în valoare de 8,4 miliarde de euro.
Transelectrica estimează un consum maxim de până la 7.400 MW la vârful de consum de seară în perioada următoare și nu anticipează, cel puțin pentru această săptămână, probleme deosebite în aprovizionarea cu energie electrică, în condițiile în care capacitățile de producție disponibile funcționează la niveluri ridicate, a transmis marți seară compania. „În condiţiile în care, […] Articolul Transelectrica: Creșterea debitului Dunării ar putea permite repornirea unei unități de la Cernavodă săptămâna viitoare apare prima dată în CursDeGuvernare.ro .
Compania de stat Romgaz (SNG), producător şi furnizor de gaze naturale cu o capitalizare de circa 73 mld. lei, nu anticipează întârzieri în proiectul Neptun Deep din cauza incidentelor din Marea Neagră, a spus directorul general Răzvan Popescu, la conferinţa cu analiştii dedicată rezultatelor pe primul semestru, precizând că statul român şi operatorii iau măsuri de precauţie.
România încheie la finalul lunii acesteia implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) cu rezultate mixte. Deşi au fost construiţi aproximativ 257 de kilometri de autostradă şi modernizaţi circa 220 de kilometri de cale ferată, o parte importantă dintre investiţiile asumate în urmă cu aproape cinci ani au fost eliminate sau reduse în urma renegocierilor cu Comisia Europeană.
Ecosistemul românesc de start-up-uri tehnologice a început să se dezgheţe după un an în care activitatea de finanţare aproape s-a oprit, cu pitch-uri mai bune şi cu fondatori care îşi recapătă ambiţia, însă decalajul faţă de vecini s-a adâncit între timp: Ungaria are o energie vizibilă de doi ani, care acum se materializează pe mai multe axe, iar Bulgaria stă „foarte bine”, potrivit lui Marius Istrate, partener în fondul austriac de capital de risc 3VC.
Două parcuri eoliene de dimensiuni mari, ce însumează o putere instalată de peste 240 MW, au fost finalizate recent, iar dezvoltatorii și operatorii lor au fost înregistrați oficial ca producători de energie electrică aflați în perioadă de probe, semnând actele provizorii prin care își asumă responsabilitatea privind echilibrarea, relevă date analizate de Profit.ro.
Dezvoltatorul și operatorul austriac de active de producție și stocare de energie regenerabilă Enery, extrem de activ în România, a preluat un proiect de construire și montare a unei instalații de stocare de energie cu amplasament în județul Constanța, relevă date analizate de Profit.ro.
Romgaz vrea să sincronizeze la rețea noua centrală pe gaze de la Iernut în acest an și să injecteze primii megawați în sistem, în timp ce premierul interimar Ilie Bolojan a cerut conducerii companiei ca investiția să fie finalizată până la sfârșitul anului, astfel încât centrala să înceapă să livreze energie în Sistemul Energetic Național […]
Consumatorii români de energie electrică nu vor suporta pe facturi, cel mai probabil, costurile imense ale proiectului de interconectare energetică a regiunii Caucazului de Sud cu Uniunea Europeană, care include cablul submarin de transport de energie prin Marea Neagră Georgia-România și, la nivel mai extins, crearea unei interconexiuni Azerbaidjan-Georgia-Marea Neagră-România-Ungaria (Green Energy Corridor), potrivit operatorul sistemului energetic național românesc, Transelectrica.
În doar o lună, puterea instalată însumată a sistemelor de stocare de energie din Bulgaria a crescut cu încă 1.000 MW, adică cu aproape 23%.
Actuala criză din energie are efecte negative cu privire la bugetele întreprinderilor mici şi mijlocii din ţara noastră, au afirmat reprezentanţii IMM România, în cadrul unei conferinţe de presă pe care au susţinut-o ieri la sediul confederaţiei patronale.
Turcia vrea să devină o ţară capabilă de a-şi dezvolta şi utiliza propria tehnologie în domeniul energiei nucleare pe măsură ce-şi extinde programul din acest sector, a anunţat ministrul turc al energiei şi resurselor naturale Alparslan Bayraktar, potrivit turkiyetoday.com.
Cotele apelor Dunării cresc uşor la unele puncte de măsurare din Bulgaria. Centrala nucleară de la Kozlodui, ale cărei instalaţii sunt răcite cu apă din marele fluviu acum în unele locuri aproape secat, produce energie la capacitate maximă.
Un parc fotovoltaic de 50 MW al grecilor de la Metka EGN urmează să primească în aceste zile licența pentru exploatarea comercială. Este amplasat în județul Giurgiu.
Secretarul de stat în Ministerul Energiei Cristian Buşoi a declarat, marţi seară, că în niciun scenariu populaţia nu va fi afectată de criza energiei şi a subliniat că România are rezerve de cărbune care sunt suficiente până la finalul lunii august.
Premierul interimar Ilie Bolojan a anunţat publicarea în Monitorul Oficial a Ghidul solicitantului pentru investiţiile în instalaţii autonome (stand-alone) de stocare în baterii a energiei electrice, finanţate prin Fondul pentru Modernizare, cu o alocare de 150 de milioane de euro.
Programul Casa Verde se schimbă în 2026, iar finanțarea pregătită de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) se va concentra pe sistemele de stocare a energiei electrice pentru prosumatori. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a publicat marți, 18 august, în consultare publică proiectul Ghidului de finanțare, iar bugetul anunțat pentru program este de 400 de milioane […]
Sistemul energetic naţional funcţionează în parametri de siguranţă şi nu sunt estimate probleme în alimentarea consumatorilor, oprirea centralei nucleare de la Cernavodă fiind compensată prin reactivarea unor grupuri pe cărbune la Rovinari şi Paroşeni, producţie ridicată pe gaze şi surse solare, precum şi prin importuri, a anunţat marţi secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Buşoi, după şedinţa Comandamentului Energetic.
Creșterea debitului Dunării, prognozată să ajungă în România de săptămâna viitoare, ar putea permite reevaluarea repornirii unei unități nucleare de la Cernavodă și creșterea producției de energie de la Porțile de Fier, potrivit Transelectrica. Răcirea vremii și ploile din sudul Germaniei, Austria și Slovacia ar urma să ducă la creșterea debitului Dunării în zona superioară […]
Ghidul solicitantului pentru investiţiile în instalaţii autonome de stocare în baterii a energiei electrice a fost publicat în Monitorul Oficial, schema dispunând de un buget de 150 de milioane de euro asigurat prin Fondul pentru Modernizare.