Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
UniCredit Bank anunță că susține dezvoltarea unei noi investiții industriale în orașul Petrila, din județul Hunedoara, printr-o finanțare de peste 46 de milioane de lei (circa 9 milioane de euro) acordată companiei Wind Power Energy S.R.L. pentru construirea unei fabrici de asamblare a componentelor destinate energiei regenerabile.
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe Valea Mostiştei, pentru menţinerea nivelului necesar pentru producţia de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Naţionale "Apele Române" (ANAR), transmis vineri, relatează Agerpres.
Prognozele Transelectrica arată posibilitatea ca nici măcar unul dintre cele două reactoare oprite la Cernavodă să nu poată fi pornit în luna noiembrie. Acest lucru, alături de hidraulicitatea redusă, restrângerea producției solare, scăderea disponibilității energiei din import pe fondul crizei regionale și creșterea consumului, să crească vulnerabilitățile care deja se manifestă în vârful de consim de seară. În aceste condiții, starea de criză din energie, legiferată ca atare, a fost prelungită cu încă lună.
Kawasaki Heavy Industries a anunțat pe 23 octombrie semnarea unui memorandum de înțelegere (MOU) privind un parteneriat strategic pentru transportul hidrogenului prin conducte terestre cu Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale din România, care are o experiență vastă și expertiză în domeniul conductelor de gaze naturale, arată un comunicat al companiei japoneze.
Într-un moment în care Europa se confruntă cu preţuri ridicate la energie, îngrijorări privind aprovizionarea şi perspectiva unor veri tot mai toride din cauza schimbărilor climatice, contribuţia Bulgariei la găsirea unei soluţii i-a adus porecla de "Bateria Balcanilor", transmite Reuters.
Alvaro Santos Pereira, membru în consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE), a declarat joi că mediul geopolitic dificil şi deficienţele tehnologice cu care se confruntă Europa sugerează că a sosit momentul pentru un nou impuls în direcţia integrării europene, prin aprofundarea pieţei unice în sectoarele serviciilor, transporturilor şi energiei, transmite Reuters.
Grupuril greceești PPC și Metlen estimează că primii 300 MW de proiecte de stocare a energiei în baterii din cadrul joint venture-ului lor vor fi gata în primul trimestru al anului 2027, marcând faza inițială a strategiei lor de extindere în Europa de Sud-Est, potrivit presei de energie din Grecia.
Ion Ariton, fost senator și ministru și membru în Consiliului de Supraveghere (CS) al Hidroelectrica este de acum Președinte al CS.
Ministerul Energiei va iniţia, în maximum 30 de zile, demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaţilor Complexului Energetic Valea Jiului la nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare categorie de personal, în urma discuţiilor cu reprezentanţii minerilor de la Vulcan.
Nucleraelectrica, companie de stat și opetaroul centralei nucleare de la Cernavodă, acum oprită, a anunțat Bursa despre semnarea unui contract de vânzare de energie cu livrare în anii 2027 și 2028 către Electrica Furnizare.
Inteligenţa Artificială ar putea impulsiona creşterea economică globală, însă ţările sărace, companiile mai mici şi lucrătorii tineri riscă să fie lăsaţi în urmă, dacă nu se îmbunătăţesc accesul la energie, la infrastructură digitală şi competenţele, potrivit unor oficiali din cadrul Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), transmite Reuters.
O factură mai mică la energie nu ține neapărat de venituri, ci și de deciziile luate în timp. Cei care reușesc să își mențină costurile sub control nu sunt neapărat cei care renunță la confort sau fac economii drastice, ci cei care își gestionează atent consumul, compară periodic ofertele și investesc, atunci când este posibil, în eficiența energetică a locuinței.
România riscă penurie de motorină în această iarnă, în condiţiile în care preţurile au urcat cu aproape 40% de la începutul anului, iar rezervele sunt mai mici decât par, reiese dintr-o analiză de specialitate, publicată joi.
Un parc fotovoltaic dezvoltat în sud-estul județului Dâmbovița ar urma să aibă și o unitate de stocare a energiei de mare capacitate, de 600 MWh în total, dezvoltată în două faze, potrivit documentelor depuse la autorități și consultate de noi.
Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valro București asupra faptului ca, in data de 21 octombrie 2026, agentia Fitch Ratings Limited a decis sa mentina ratingul BBB- cu perspectivă negativă acordat companiei.
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA accelerează demersurile pentru dezvoltarea infrastructurii de transport al energiei electrice din nordul Moldovei, prin două investiții majore. Una este Linia Electrică Aeriană (LEA) 400 kV Suceava – Bălți, care va asigura o nouă interconexiune între sistemele electroenergetice ale României și Republicii Moldova. A doua este LEA 400 kV Gădălin – Suceava, cea mai lungă linie electrică aeriană din România, proiectată să traverseze Carpații Orientali și să conecteze regiunile istorice ale Ardealului și Moldovei, care beneficiază de o finanțare europeană din Fondul pentru Modernizare, de peste 492 de milioane de lei, arată compania într-un comunicat.
Caroli Foods Group, unul dintre principalii producători de produse din carne ambalate din România, a început utilizarea propriului parc fotovoltaic, amplasat în proximitatea fabricii din Pitești, arată un comunicat de presă.
Familia Umbrărescu a câștigat marți, 20 octombrie 2026, licitația pentru termocentrala Romag Termo din Halânga (Mehedinți), fostă unitate energetică a Regiei Autonome pentru Activități Nucleare (RAAN), pentru 30 de milioane de euro, potrivit publicației Actual Mehedinți, care citează surse.
Premierul Luca Niculescu a declarat, marţi seară, în prima sa conferinţă de presă la Palatul Victoria, că problemele din domeniul energetic vor fi abordate prioritar şi că va avea întâlniri cu ministrul Energiei, Dumitru Chisăliţă, pentru a discuta aceste aspecte.
Curtea Constituţională a României reia, miercuri, dezbaterile cu privire la sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan asupra Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind decarbonizarea sectorului energetic.