Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
România a rămas joi fără energie nucleară, după ce conducerea Centralei de la Cernavodă a luat decizia de a opri controlat Reactorul 2 din cauza debitului prea scăzut al Dunării. Nuclearelectrica, compania care operează cele două reactoare de la Cernavodă și spre care se îndreaptă acum toate privirile în contextul presiunilor din sistemul energetic, este și compania care le-a adus investitorilor cele mai mari câștiguri dintre marile societăți listate la Bursa de Valori București în ultimul deceniu.
Sistemul Electroenergetic Naţional este stabil, după oprirea Reactorului 2 al Centralei de la Cernavodă, activitatea se desfăşoară normal, iar toate estimările disponibile în acest moment arată că nu există riscuri pentru alimentarea constantă cu energie electrică la nivel naţional, transmite Ministerul Energiei, într-un comunicat remis AGERPRES.
Românii sunt generoși cu stelele atunci când e vorba despre restaurante, parcuri sau destinații turistice, dar devin mult mai critici când ajung la servicii poștale, curierat sau energie. Oficiile poștale au cea mai mică notă medie dintre toate categoriile analizate în Barometrul Reputației Online 2026, cu doar 2,47 puncte din 5.
Deputatul PSD Bogdan Ivan le cere premierului interimar Ilie Bolojan și ministrului interimar al Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, să solicite Comisiei Europene activarea mecanismului european de securitate energetică pentru România. Solicitarea vine pe fondul situației tensionate din sectorul energetic și al opririi reactorului 2 de la Cernavodă. Bogdan Ivan susține că Guvernul trebuie să inițieze formal demersurile la nivel european, astfel încât România să poată beneficia de sprijin în perioada în care consumul și presiunile asupra sistemului energetic sunt ridicate.
Hidroelectrica a afişat un profit net în creştere cu 62% după prima jumătate a acestui an, la 2,57 miliarde de lei, pe fondul creşterii producţiei de energie cu 17%, potrivit rezultatelor companiei transmise Bursei de la Bucureşti, conform Agerpres.
Grupul de coordonare pentru energie electrică de la nivelul Comisiei Europene a confirmat că nu există riscuri pe termen scurt în ceea ce priveşte suficienţa aprovizionării cu energie electrică, însă se estimează că situaţia va rămâne tensionată în săptămâna următoare, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Optimizarea consumului de energie la Mega Mall a redus solicitarea reţelei cu aproximativ 4 MW pe zi, prin alinierea consumului la intervalele cu producţie solară ridicată, măsurile urmând să fie extinse şi în alte centre comerciale din portofoliul local al Nepi Rockcastle, informează compania.
Grupul energetic Rovinari 4 al Complexului Energetic Oltenia va fi scos din rezervă şi pus la dispoziţia Sistemului Electroenergetic Naţional, iar capacitatea suplimentară de producţie a Hidroelectrica va fi utilizată în limitele tehnice şi ale resursei de apă disponibile, pentru a compensa energia ce nu va mai fi produsă de Unitatea 2 şi pentru menţinerea echilibrului SEN, informează, Ministerul Energiei.
Consumatorii casnici nu ar trebui să fie afectaţi, în cazul în care Reactorul 2 ar fi scos din funcţiune, a declarat preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliţă.
Creşterea nivelului Dunării va permite reconectarea în cursul zilei de luni a unei a doua turbine a centralei nucleare ungare de la Paks, centrală care furnizează în mod normal jumătate din energia electrică a Ungariei şi funcţionează în prezent la capacitate minimă din cauza debitului redus al apei Dunării necesare pentru răcirea reactoarelor, relatează agenţiile Reuters şi EFE.
Donalam, companie deținută de grupul italian AFV Beltrame, își modifică programul operațional la unitățile siderurgice din Călărași și Târgoviște, după solicitarea Guvernului adresată marilor consumatori industriali de a reduce voluntar consumul de electricitate între orele 19:00 și 23:00. Compania estimează că măsurile luate vor reduce puterea absorbită cu aproximativ 8 MW.
Banca Transilvania finanțează cu 71,4 milioane de euro dezvoltarea parcului fotovoltaic Eco Sun Niculești, din județul Dâmbovița, proiect care marchează prima investiție a Entek Elektrik în producția de energie regenerabilă din România. Valoarea totală a investiției este estimată la 100 de milioane de euro, iar parcul va avea, după finalizare, o capacitate instalată de aproximativ 205 MW.