Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Citi, una dintre băncile americane care au coordonat listarea Hidroelectrica, nu vede semne imediate că boomul de pe Bursa de la Bucureşti se va opri, în contextul în care băncile şi energia oferă investitorilor expunere la trendurile internaţionale, a spus Dan Iacopetti la ZF Piaţa de capital.
Cinci investitori sunt interesaţi de achiziţia combinatului Liberty Galaţi prin negociere directă, respectiv irakienii de la Galiawa, chinezii de la Risun, indienii de la Jindal, Metinvest şi Umbrărescu prin UMB.
Bancabilitatea unui proiect de energie ţine de trei factori: abordare juridică solidă, soluţia potrivită de racordare la reţea şi un plan de business pentru energia care va fi produsă, nu foarte optimist la nivel de preţ având în vedere că pe termen lung este de aşteptat ca preţurile să scadă. Mai departe, România rămâne un loc bun pentru investiţii, spune Andreea Paraschiv, membră a FEL România, într-o discuţie cu CEC Bank pentru afaceri româneşti.
De la începutul anului şi până în octombrie, s-au conectat la reţea 305 MW de energie eoliană noi, ceea ce duce această formă de producţie de energie la o putere de 3.441 MW în acest moment. Iar lucrurile vor merge tot mai bine, spune Liviu Gavrilă, vicepreşedinte RWEA (Asociaţia Română pentru Energie Eoliană), la CEC Bank pentru afaceri româneşti.
Incertitudinea geopolitică din regiune determină Visual Fan (ALW) – compania care deţine brandul Allview – să caute mai multe oportunităţi pe pieţele internaţionale, pentru a nu depinde exclusiv de piaţa locală. În paralel, societatea vede oportunităţi de investiţii pe termen lung în sectorul energetic local, în special în stocarea energiei şi în infrastructura necesară pentru integrarea noilor capacităţi de producţie, spune CEO-ul Lucian Peticilă, invitat la emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi.
„Am ajuns în faza de implementare cu o bună parte dintre proiectele noastre“, spune Marian Pavel, invitat la CEC Bank pentru afaceri româneşti. „În momentul de faţă vorbim despre proaspăta inaugurare a proiectului eolian de la Buzău, VIFOR, etapa de 192 MW. Pe lângă aceasta, avem şi proiectul fotovoltaic Dama din Arad, care tocmai ce a intrat în etapa de construire.
Circa 1,2 GW de putere în parcuri solare de mari dimensiuni au fost puse în funcţiune de la începutul anului, la care se adaugă 900 MW de putere de la prosumatori. Astfel, până la finalul lui 2026 cel mai probabil România va acumula 3 GW de capacitate nouă şi va sări bine de borna de 9 GW în solare.
România are resurse, forţă de muncă bine pregătită şi oportunităţi în sectoare strategice, de la energie şi infrastructură la tehnologie şi apărare. Cu toate acestea, instabilitatea fiscală şi politică, birocraţia, costurile ridicate şi lipsa unei strategii coerente pe termen lung afectează încrederea investitorilor.
De la energia disponibilă şi forţa de muncă până la tehnologie, apărare şi infrastructură, România are atuuri care pot atrage noi investiţii, însă valorificarea lor depinde de capacitatea statului de a transforma oportunităţile în proiecte concrete.