Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, subliniază că organizarea alegerilor pe durata ostilităţilor armate este imposibilă din cauza normelor constituţionale, a barierelor logistice şi a riscurilor de securitate.
Preşedintele Vladimir Putin a definit participarea la viitoarele alegeri parlamentare drept un indicator al susţinerii pentru războiul din Ucraina şi a cerut prezenţa cetăţenilor la urne.
Amazon.com majorează salariul orar cu un dolar pentru lucrătorii eligibili cu normă întreagă din operaţiunile din Statele Unite, măsură prin care remuneraţia minimă urcă la 20 de dolari pe oră.
Contraamiralul de flotilă Ciprian Mandachi, comandantul Flotilei 56, a anunţat că porturile militare Constanţa, Mangalia, Tulcea şi Brăila vor fi protejate împotriva dronelor aeriene printr-un program realizat în cooperare cu Marina Statelor Unite ale Americii
China a cerut Statelor Unite să oprească acumularea militară din spaţiul cosmic după ce Washingtonul a recunoscut că deţine arme desfăşurate pe orbită, în timp ce presa de stat de la Beijing a avertizat că decizia generează riscul unei curse globale a înarmării.
Ministerele de Interne şi Justiţie din Germania au prezentat miercuri un plan în zece puncte pentru consolidarea luptei împotriva terorismului jihadist, iar măsurile prevăd o supraveghere mai strictă a persoanelor considerate potenţial periculoase, restricţii privind libertatea de mişcare şi pedepse mai dure.
China este pregătită să apere interesele legitime ale Iranului în contextul conflictului din Orientul Mijlociu şi îndeamnă Teheranul şi Statele Unite să dea dovadă de reţinere şi să revină la memorandumul de înţelegere încheiat în iunie, a indicat miercuri Wang Yi, ministrul chinez al afacerilor externe, după o întrevedere la Beijing cu omologul său iranian.
Preşedintele rus Vladimir Putin încearcă să stimuleze migraţia către Europa pentru a destabiliza guvernele europene şi a reduce sprijinul acordat Ucrainei înaintea unor alegeri importante, a declarat miercuri, 16 septembrie, ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sybiha.
Polonia a trimis avioane de vânătoare în misiune şi a suspendat temporar operaţiunile pe aeroporturile din Lublin şi Rzeszow, în dimineaţa zilei de 16 septembrie, ca măsură preventivă, în timp ce Rusia a lansat atacuri cu drone asupra Ucrainei.
Forţele armate europene iau tot mai mult în calcul rachete şi interceptoare mai ieftine, după ce conflictele din Ucraina şi Orientul Mijlociu au scos la iveală limitele stocurilor reduse de arme de înaltă performanţă, potrivit unei analize Reuters.
Ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, a ironizat marţi declaraţiile SUA conform cărora Iranul a fost lăsat fără apărare, făcând referire la un raport al Departamentului Apărării american care detaliază lipsa de muniţie şi daunele suferite de armata americană în timpul războiului din Orientul Mijlociu, relatează dpa.
Procurorii americani au pus sub acuzare cinci persoane suspectate că lucrează pentru serviciile de informaţii ruse şi că fac parte dintr-o reţea implicată în planificarea unor asasinate şi acte de sabotaj în ţări care susţin Ucraina, a anunţat Departamentul de Justiţie al SUA la 15 septembrie.
Sute de protestatari s-au adunat marţi seară în centrul Sofiei pentru a cere demisia guvernului premierului Rumen Radev, invocând îngrijorări legate de deficitul bugetar, noile împrumuturi externe, corupţie, crima organizată, violenţa în rândul tinerilor şi politica Executivului faţă de Rusia, relatează Novinite.
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, aflat în vizită în Statele Unite, a semnat împreună cu omologul său american, Pete Hegseth, o declaraţie de intenţie în ceea ce priveşte consolidarea cooperării în cadrul proiectelor de înarmare.
Războiul dus de SUA împotriva Iranului, aflat la şase luni, a costat până acum 38 de miliarde de dolari, iar suma ar urma să crească cu 3 miliarde de dolari pe lună, potrivit unui raport al Congressional Budget Office
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunţat marţi măsuri pentru întărirea securităţii reţelei feroviare a ţării, după o serie de atacuri ruseşti care au vizat infrastructura feroviară şi gările.
Indicatorii-cheie ai democraţiei din Statele Unite au scăzut la cel mai scăzut nivel din ultimii 50 de ani, iar statul de drept la nivel global a fost afectat semnificativ de „ameninţările şi acţiunile ” administraţiei Trump
Aurelien Lechevallier, noul ambasador desemnat al Franţei în Statele Unite, a primit marţi agrementul autorităţilor americane şi îşi va putea prelua postul în următoarele săptămâni, a anunţat un oficial al Departamentului de Stat.
Prima etapă a programului de modernizare a sistemului de control al traficului aerian din Statele Unite va necesita 16 miliarde de dolari, cu 3,5 miliarde de dolari peste suma aprobată de Congres, a declarat marţi şeful Administraţiei Federale pentru Aviaţie (FAA), Bryan Bedford, transmite Reuters.
Ministrul chinez al Apărării, Dong Jun, a cerut miercuri statelor să renunţe la acţiunile provocatoare şi să împiedice reapariţia unor tendinţe istorice regresive, într-un discurs susţinut la Forumul Xiangshan de la Beijing.