Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Comanda Elveţiei pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot, de fabricaţie americană, se confruntă cu întârzieri majore, de aceea Berna ar trebui să acţioneze rapid pentru a identifica o altă opţiune, a declarat miercuri Urs Loher, şeful agenţiei elveţiene pentru achiziţii în domeniul apărării, Armasuisse, transmite Reuters, scrie Agerpres.
Ministrul american al apărării, Pete Hegseth, a propus miercuri crearea unui nou cadru de apărare "ambiţios" cu ASEAN, spunându-le liderilor blocului că acest parteneriat i-ar putea ajuta să traverseze ani de o "importanţă crucială" în viitor, relatează AFP, scrie Agerpres.
Preşedintele iranian Massoud Pezeshkian i-a transmis omologului său rus, Vladimir Putin, că statele din Orientul Mijlociu îşi pot soluţiona problemele fără intervenţia Statelor Unite şi a pledat pentru o cooperare mai strânsă cu Moscova, în cadrul unei întâlniri desfăşurate la Moscova, în marja unui summit dedicat energiei, relatează AFP, citată de News.ro.
Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit în Spania, ceea ce a dus la suspendarea circulaţiei pe linia care leagă Madridul de regiunea Andaluzia din sudul ţării, a anunţat miercuri operatorul feroviar Adif, fără a oferi detalii suplimentare, relatează Reuters, scrie Agerpres.
Deutsche Bank a continuat seria de profituri record în al treilea trimestru al acestui an, când rezultatul operaţional a crescut cu 8% în ritm anual, până la 2,6 miliarde de euro, a anunţat, miercuri, cea mai mare bancă din Germania, transmite DPA, scrie Agerpres.
Mişcarea studenţească învingătoare în alegerile parlamentare de duminică din Serbia a cerut marţi demisia şefilor audiovizualului public, acuzându-i de părtinire în timpul celor 14 ani de putere ai partidului naţionalist condus de Aleksandar Vucic, relatează AFP, scrie Agerpres.
Armata Statelor Unite a cheltuit până acum peste 47 miliarde de dolari în războiul cu Iranul, cu peste 25% mai mult decât estimarea din iulie a Pentagonului, potrivit datelor acestui departament obţinute de Reuters, dar care nu au fost făcute publice, scrie Agerpres.
Ministrul american al apărării, Pete Hegseth, a propus miercuri crearea unui cadru de cooperare în domeniul apărării între Statele Unite şi ASEAN, pe care l-a descris drept „ambiţios ”, avertizând că următorii ani vor avea o importanţă crucială pentru regiune, relatează AFP, citată de Agerpres.
Germania, Italia, Franța și Grecia au contestat un proiect de declarație UE–Canada care menționează oferta Ursulei von der Leyen privind „statutul de membru asociat”. Statele membre se tem de incertitudini juridice și de crearea unui precedent pentru alte țări din afara Uniunii. Disputa are loc înaintea unui important summit la Montreal, care se va desfășura […] Articolul Germania, Franța și Grecia contestă planul Ursulei von der Leyen privind statutul special al Canadei, de „membru asociat” UE apare prima dată în CursDeGuvernare.ro .
Piața din România reprezintă o direcție principală de expansiune pentru grupul polonez. Numai în primele nouă luni din 2026, rețeaua Froo a adăugat 135 de magazine. În primele nouă luni ale anului, Żabka a deschis 1.143 de magazine, dintre care 1.008 în Polonia și 135 în România. La finalul lunii septembrie, grupul opera 13.405 unități ... The post Żabka Group continuă expansiunea brandului Froo și pregătește tranzacția cu Couche-Tard appeared first on Forbes Romania .
Armata Statelor Unite a cheltuit până acum peste 47 miliarde de dolari în războiul cu Iranul, cu peste 25% mai mult decât estimarea din iulie a Pentagonului, potrivit datelor acestui departament obţinute de Reuters, dar care nu au fost făcute publice, scrie Agerpres. Informaţiile privind costurile în creştere ale războiului cu Iranul apar într-un moment […]
Partidul Likud, condus de premierul Benjamin Netanyahu, s-a clasat pe primul loc în sondajele la ieșirea de la urne, însă nici blocul de dreapta, nici opoziția nu par să dispună de cele 61 de mandate necesare pentru formarea unui guvern.
Un submarin nuclear al Flotei ruse din Pacific a lansat miercuri o rachetă balistică intercontinentală Bulava dintr-o poziţie submersă în Marea Ohotsk, iar proiectilul a lovit ţinta stabilită la poligonul de testare Chizha, din regiunea Arhanghelsk, relatează agenţia EFE.
Armata Statelor Unite a cheltuit până în prezent peste 47 de miliarde de dolari în războiul cu Iranul, cu peste 25% mai mult decât estimarea prezentată în iulie de Pentagon, potrivit unor date ale Departamentului american al Apărării obţinute de Reuters, dar care nu au fost făcute publice, relatează agenţia.
Ucraina a atacat cu drone, în noaptea de marţi spre miercuri, combinatul chimic Azot din regiunea rusă Tula, situat la aproximativ 200 de kilometri sud de Moscova, potrivit informaţiilor comunicate de autorităţile locale şi de presa rusă şi ucraineană, relatează agenţia EFE.
Ucraina a atacat cu drone în noaptea de marţi spre miercuri combinatul chimic Azot din regiunea rusă Tula, la aproximativ 200 de kilometri sud de Moscova, potrivit informaţiilor comunicate de autorităţile locale şi de presa rusă şi ucraineană, relatează agenţia EFE, scrie Agerpres.
Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că va accepta rezultatul alegerilor intermediare dacă scrutinul va fi „corect ”, alimentând din nou îndoielile privind integritatea votului înaintea unui scrutin care ar putea costa Partidul Republican majoritatea în Congres.
Un agresor a fost împuşcat mortal în noaptea de marţi spre miercuri în faţa ambasadei Israelului la Belgrad, după ce a atacat un jandarm care asigura paza misiunii diplomatice, a declarat ministrul interimar sârb de interne, Ivica Dacic, vorbind despre un 'atac terorist', informează AFP şi HINA, scrie Agerpres.
Senatorul conservator brazilian Flavio Bolsonaro şi familia sa se află la bordul unui avion care a plecat din Argentina cu destinaţia Ecuador, după ce au părăsit Brazilia în urma înfrângerii sale la alegerile prezidenţiale, au anunţat miercuri autorităţile argentiniene, relatează AFP, scrie Agerpres.
Preşedintele american Donald Trump şi-a atribuit meritul că premierul israelian Benjamin Netanyahu a evitat o "înfrângere decisivă" în alegerile desfăşurate marţi, la care coaliţia de dreapta condusă de partidul său Likud se află în frunte, conform numărării parţiale a voturilor, dar fără a obţine majoritatea, relatează agenţiile AFP şi EFE, scrie Agerpres.