Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a câştigat duminică cel de-al doilea tur al alegerilor cu 51,74% din voturi, faţă de 48,26% obţinute de senatorul de extremă dreaptă Flavio Bolsonaro, într-o revenire inedită în istoria democratică a ţării, potrivit rezultatelor oficiale după numărarea a 97,69% din voturi, scrie EFE.
Candidaţii la preşedinţie Iliana Iotova şi Andrey Gyurov şi-au prezentat poziţiile în perspectiva turului al doilea al alegerilor din Bulgaria, programat pentru 1 noiembrie, relatează Novinite.
Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a afirmat la sfârşitul săptămânii că a ajutat ţările din Golf să exporte 1,5 miliarde de barili de petrol prin Strâmtoarea Ormuz începând din vară, ocolind blocada iraniană, transmite AFP.
Aleksandar Vucic a admis duminică seară că Lista Studenţilor, din opoziţie, a câştigat alegerile anticipate desfăşurate duminică în Serbia, transmit agenţiile internaţionale de presă. Cum a pierdut puterea.
Protestatarii au ieşit duminică în număr mare pe străzile din Tirana, la câteva ore după ce premierul albanez Edi Rama a anunţat noi măsuri menite să oprească valul manifestaţiilor antiguvernamentale.
Aleksandar Vucic a admis duminică noaptea că Lista Studenţilor, din opoziţie, a câştigat alegerile anticipate desfăşurate în Serbia, transmit agenţiile internaţionale de presă. „Încă nu avem rezultate finale, pe baza unui eşantion… este clar că am pierdut aceste alegeri, Lista Studenţilor a câştigat, ei vor avea între 135 şi 140 de mandate, iar noi vom […] Articolul Alegeri Serbia / Aleksandar Vucic şi-a recunoscut înfrângerea – sunt așteptate rezultatele finale. Formațiunea Lista studenților conduce detașat apare prima dată în CursDeGuvernare.ro .
Arabia Saudită intenţionează să depoziteze petrol brut în Singapore începând cu a doua jumătate a anului 2027, pentru a consolida securitatea aprovizionării cu energie în Asia, pe fondul perturbărilor de pe piaţa petrolului provocate de războiul dintre Statele Unite şi Israel, pe de o parte, şi Iran, pe de altă parte, relatează Reuters.
Președintele american Donald Trump a lansat un nou atac verbal la adresa Norvegiei, pe care a calificat-o drept […] The post Trump numește Norvegia „o țară de rahat” și spune că nu mai dorește imigranți norvegieni în SUA, după ce nu a primit Premiul Nobel pentru Pace appeared first on Financial Intelligence .
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică, 25 octombrie, că o nouă rundă de discuţii trilaterale între Ucraina, Rusia şi Statele Unite ar putea avea loc în noiembrie, în încercarea de a relansa negocierile de pace blocate, în contextul în care războiul declanşat de invazia rusă a intrat în al cincilea an.
Rusia primește undă verde pentru un Campionat Mondial, după ani de izolare. Moscova s-a strecurat în joc!
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminică, în cadrul unui miting electoral organizat în Port Huron, Michigan, că un acord comercial cu Canada va fi încheiat „rapid ”, pe fondul tensiunilor comerciale dintre cele două ţări din ultimele luni, relatează AFP, citată de Agerpres.
Preşedintele brazilian de stânga, Luiz Inacio Lula da Silva, a fost reales duminică pentru un al patrulea mandat, obţinând 51,8% din voturi, faţă de 48,2% pentru rivalul său conservator, Flavio Bolsonaro.
Claxoane în cascadă, o mulţime jubilând şi îmbrăţişându-se: anunţul făcut duminică de naţionalistul Aleksandar Vucic privind înfrângerea sa […] The post Serbia: La Belgrad, bucurie populară după căderea “tiranului” Vucic appeared first on Financial Intelligence .
Creşterea cu peste 70% a preţurilor combustibilului pentru încălzirea locuinţelor a devenit o problemă electorală majoră pentru Partidul Republican din Statele Unite, cu mai puţin de două săptămâni înaintea alegerilor legislative din 3 noiembrie, în special în statele nordice, unde costurile energiei ar putea influenţa rezultatul unor competiţii decisive pentru controlul Senatului, transmite Reuters.
Producătorul german de automobile premium, Audi, intenţionează să investească aproximativ patru miliarde de dolari în construirea primei sale fabrici din Statele Unite, în statul Georgia, uzina ar urma să producă până la 200.000 de vehicule anual, începând de la începutul anilor 2030, în contextul eforturilor companiei de a-şi extinde vânzările pe piaţa americană şi de a reduce costurile asociate tarifelor vamale.
Actuala președintă a Bulgariei, Iliana Yotova, și fostul premier interimar Andrey Gyurov se vor confrunta în turul al […] The post Alegeri prezidențiale în Bulgaria: Iliana Yotova și Andrey Gyurov se confruntă în turul al doilea, după un scrutin cu participare foarte scăzută. Yotova face apel la „pace”, Gyurov o provoacă la dezbatere appeared first on Financial Intelligence .
Circulația pe aproximativ 13 kilometri din Autostrada Bucureștiului A0 Nord se deschide luni, 26 octombrie, pe sectoarele Afumați – Pantelimon și Pantelimon – Cernica, până la conexiunea cu Autostrada A2 București – Constanța. Lotul 3, construit de compania chineză China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC), trebuia finalizat cu un an mai devreme. „Sunt aproximativ 13 […]
Anul trecut, compania Agrotron din regiunea ucraineană Cerkasî a lăsat porumbul în câmp până în primăvară pentru a economisi la uscare. Cu toate acestea, anul acesta, recolta va fi strânsă în toamnă, din cauza nevoii de capital de lucru, a anunțat șeful fermei, Roman Kosenko, pentru Kurkul.com. Conform estimării fermierului, costurile cultivării porumbului în acest […]
Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunţat că a sprijinit ţările din Golf să exporte peste 1,5 miliarde de barili de petrol brut prin Strâmtoarea Ormuz începând din vară, în pofida blocadei impuse de Iran.
The drone strikes targeting commercial vessels near the coasts of Romania and Bulgaria over the last few days and last week highlight the need to establish a permanent NATO naval group in the Black Sea, comprising the three allied states bordering the sea, Romania, Bulgaria, and Turkey, says retired General Virgil Bălăceanu (photo). He explained […] Articolul General (Ret.) Virgil Bălăceanu: NATO needs a permanent naval group in the Black Sea, with Turkey as framework nation – „The danger now lies in direct attacks on commercial vessels” apare prima dată în CursDeGuvernare.ro .