Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Franţa, Regatul Unit, Canada şi alte nouă state au anunţat intenţia de a impune restricţii asupra comerţului cu bunuri provenite din coloniile israeliene din teritoriile palestiniene ocupate, în semn de protest faţă de violenţele comise de colonişti împotriva palestinienilor şi faţă de extinderea coloniilor.
Franţa a propus ca Uniunea Europeană să obţină venituri suplimentare de peste 60 de miliarde de euro din noi taxe la nivel european, pentru finanţarea viitorului buget al UE pentru perioada 2028-2034.
Rusia a înregistrat un record de 12,2 miliarde de dolari în fluxuri financiare neexplicate în trimestrul al doilea al anului 2026, potrivit datelor Băncii Centrale, alimentând întrebări cu privire la cât de mult capital părăseşte ţara fără a fi înregistrat
Comisia Europeană a suspendat o parte din ajutorul agricol european către Republica Cehă pe fondul unui potenţial conflict de interese care îl afectează în special pe prim-ministrul ţării, Andrej Babis.
România este ţara din UE cu cel mai mare număr de elevi alocaţi unui profesor în învăţământul primar, cu o medie de 18,2, în 2024, în timp ce state precum Cehia, Franţa, Ţările de Jos şi Germania au peste 15 elevi la un cadru didactic, faţă de o medie de 13,3 la nivelul Uniunii.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia speră că negocierile dintre SUA şi Ucraina pentru rezolvarea crizei vor fi reluate.
Victoria istorică a partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) în alegerile regionale din landul Saxonia-Anhalt a redeschis tensiunile în guvernul cancelarului Friedrich Merz, în condiţiile în care partenerii social-democraţi (SPD) cer modificarea reformelor economice şi sociale.
Paralela45 anunţă zboruri charter noi pentru vara 2027, reluarea unor rute spre Grecia şi Spania, precum şi extinderea zborurilor pe toate aeroporturile din România.
Ministrul german de finanţe, Lars Klingbeil, a declarat marţi că Germania nu se poate apăra fără noi datorii, deoarece cheltuielile pentru apărare cresc pe fondul ameninţărilor tot mai mari
Serviciul Român de Informaţii a prevenit comiterea unei acţiuni de sabotaj pe teritoriul naţional, operaţiune coordonată de Federaţia Rusă cu implicarea unui cetăţean rus stabilit în România
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că Uniunea Europeană pregăteşte observatori speciali care „vor monitoriza în secret ” alegerile din Duma de Stat a Rusiei, într-un interviu acordat proiectului online „Sama Menshova ”.
Dezvoltatorii unor proiecte strategice de minerale critice selectaţi de Uniunea Europeană solicită fonduri de urgenţă din cauza presiunilor acute de lichiditate care pun în pericol reducerea dependenţei de livrările din China.
Comisia Europeană urmează să dea undă verde ultimei tranşe de 28,3 miliarde de euro din împrumuturile pentru apărare din acest an pentru Ucraina, inclusiv aprobarea pentru achiziţionarea de rachete Patriot fabricate în SUA, pe 11 septembrie, au confirmat diplomaţi UE şi naţionali.
Alianţa pentru Unirea Românilor confirmă zilnic caracterul extremist şi antidemocratic prin susţinerea victoriei electorale a formaţiunii Alternativa pentru Germania în landul Saxonia-Anhalt, a declarat Siegfried Mureşan.
Ed Miliband, secretarul de externe al Marii Britanii, a prezentat marţi în Camera Comunelor un pachet de restricţii comerciale pentru bunurile şi serviciile provenite din aşezările israeliene, decizie care atrage avertismente dure din partea Statelor Unite ale Americii şi a guvernului din Israel.
Preşedintele israelian, Isaac Herzog, a comentat pregătirile Marii Britanii de a impune sancţiuni asupra bunurilor provenite din aşezările israeliene ilegale din Cisiordania şi a susţinut că ţările care iau o astfel de decizie s-ar afla „de partea greşită a istoriei ”.
Preţurile petrolului au atins marţi maxime ale ultimelor săptămâni, după ce rebelii houthi susţinuţi de Iran au atacat instalaţiile energetice din Arabia Saudită, iar Teheranul a ameninţat Statele Unite cu „război economic ”
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi că emisarii americani pentru pace, Steve Witkoff şi Jared Kushner, au prezentat câteva „idei decente ” în timpul discuţiilor privind încheierea războiului cu Rusia, dar întâlnirile nu au adus un progres decisiv
Procurorii federali din Brooklyn încep marţi selecţia juriului în procesul penal împotriva gigantului chinez Huawei Technologies, acuzat de fraudarea băncii HSBC şi a altor instituţii financiare cu privire la afacerile derulate în Iran.
Ungaria a expulzat 10 diplomaţi ruşi care „erau implicaţi în activităţi în Ungaria inacceptabile pentru diplomaţi în temeiul Convenţiei de la Viena ”, a declarat ministrul de externe ungar, Anita Orban, într-un comunicat de presă difuzat marţi.