Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Fostul preşedinte venezuelean Nicolas Maduro, înlăturat de la putere, urmărit penal şi încarcerat în Statele Unite pentru trafic de droguri, a cerut justiţiei americane să respingă actul de acuzare împotriva sa, invocând imunitatea sa în calitate de şef de stat străin.
Cotaţiile petrolului au înregistrat joi creşteri, impulsionate de atacurile Statelor Unite în Iran şi de reînnoirea ameninţărilor israeliene la adresa Teheranului, evoluţii care au reaprins îngrijorările privind perturbarea livrărilor din Orientul Mijlociu.
Preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, a evidenţiat joi, la Sofia, după o întâlnire cu prim-ministrul bulgar Rumen Radev, că Uniunea Europeană va sprijini Ucraina şi va pune presiune asupra Rusiei până când războiul se va termina
Australia constată o creştere pe teritoriul său a prezenţei militare a Statelor Unite, un aliat cheie al Canberrei, a declarat ministrul australian al Apărării, Richard Marles, după întrevederea avută miercuri la Pentagon cu secretarul american al apărării, Pete Hegseth.
Preşedinte rus, Vladimir Putin, a declarat, joi, că nu există în prezent niciun plan de mobilizare în Rusia pentru ofensiva sa din Ucraina şi a calificat zvonurile în acest sens drept dezinformare înainte de alegerile parlamentare
Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a transmis, joi, că acordul în domeniul securităţii sociale dintre România şi Statele Unite, intrat în vigoare la 1 septembrie, reprezintă o formă de respect pentru generaţiile de români şi americani care au contribuit la economiile celor două ţări
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat, joi, că există o şansă să se ajungă la un acord care să pună capăt războiului din Ucraina, în timp ce Kievul a declarat că se aşteaptă la o „nouă dinamică ” în eforturile de pace
Ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu, transmite că din luna septembrie acordul în domeniul securităţii sociale dintre România şi Statele Unite ale Americii a intrat oficial în vigoare.
Iranul a avertizat Statele Unite că va răspunde cu forţă la orice eventuală acţiune ofensivă israeliană în zona muntoasă din sudul Libanului, unde militari iranieni se ascund alături de combatanţi ai organizaţiei proiraniene Hezbollah
Ministerul Resurselor Naturale din China a finalizat luna trecută o campanie de prospecţiuni maritime în apele situate la est de Taiwan, operaţiune menită să sprijine elaborarea unei „hărţi unice ” pentru planificarea teritorială şi gestionarea resurselor.
Guvernul german va aloca suplimentar aproximativ 250 de milioane de euro pentru Fondul de sprijin energetic destinat Ucrainei ca să contribuie la reparaţiile infrastructurii energetice a ţării invadate de Rusia
Departamentul Justiţiei din Statele Unite a avertizat autorităţile statale că riscă să piardă alocări federale de ordinul zecilor de miliarde de dolari din programele de asistenţă socială dacă refuză să transmită către Departamentul de Securitate Internă (DHS) datele referitoare la imigranţii ilegali, conform unei opinii juridice oficiale consultate de agenţia de presă Reuters.
Ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, a declarat că recentul val de atacuri hibride susţinute de Kremlin în Europa impune restricţii mai stricte asupra diplomaţilor şi cetăţenilor ruşi care călătoresc în interiorul blocului comunitar.
Beijingul a avertizat că va adopta măsuri de retorsiune împotriva Parisului şi a îndemnat autorităţile franceze să oprească aplicarea noii legislaţii de mediu care vizează retailerii de modă ultra-rapidă, catalogând reglementările drept discriminatorii şi contrare normelor Organizaţiei Mondiale a Comerţului.
Germania a efectuat cu succes un test cu o rachetă balistică de fabricaţie israeliană în apele Atlanticului de Nord, pe fondul eforturilor statelor occidentale de a-şi consolida capabilităţile cu rază lungă de acţiune pentru descurajarea ameninţărilor venite din partea Rusiei.
Ministrul Apărării al Estoniei, Hanno Pevkur, şi-a anunţat demisia în urma unui scandal legat de achiziţia de muniţii pentru Ucraina.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că summitul său cu liderul rus va avea loc doar atunci când Vladimir Putin va fi gata să semneze un acord privind încheierea războiului împotriva Ucrainei, relatează Ukrainska Pravda.
Rusia îşi propune să facă Ruta Maritimă a Nordului - o alternativă la Canalul Suez - navigabilă pe tot parcursul anului, a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin într-un discurs la Forumul Economic Estic de la Vladivostok, pe care l-a dedicat în întregime dezvoltării Extremului Orient rus şi a Arcticii, informează EFE.
Politica „porţilor larg deschise ” a Uniunii Europene a provocat actuala criză a migraţiei, a declarat joi ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, în urma declaraţiilor de la Madrid privind presupusa implicare a Rusiei într-o campanie de dezinformare care ar fi declanşat criza de la Ceuta, informează EFE.
Statele Unite şi-au îndemnat aliaţii să înceteze comerţul cu Nicaragua, care tocmai a adoptat o reformă ce împiedică oponenţii să participe la alegeri şi au consolidat şi mai mult puterea preşedintelui Daniel Ortega.