Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Mesajul neozeelandezilor vine după un avertisment asemănător din partea fondului suveran al Norvegiei, cel mai mare fond suveran din lume
Oracle explodează pe AI, J.B. Hunt se prăbușește, Macy's surprinde. Ce mișcă Wall Street în această miercuri.
Parlamentul European cere sancțiuni financiare pentru Slovacia. Comisia: „Suntem pregătiți să intervenim”
Ana Maria Bărbosu a plecat din România pentru a studia la prestigioasa Stanford, una dintre cele mai cunoscute universități din Statele Unite. Sportiva română, medaliată olimpic la Paris, beneficiază de o bursă sportivă și se pregătește pentru următorul drum profesional.
Un director financiar din Marea Britanie a ajuns în instanță după ce a contestat valoarea bonusului anual. Andrew Blyth considera că prima de aproximativ 30.000 de lire sterline era prea mică. La scurt timp, postul său a fost desființat. Tribunalul a stabilit însă că „desființarea postului” a fost doar un pretext și a obligat compania să-i plătească despăgubiri de 118.223 de lire sterline, aproximativ 138.000 de euro.
Pe 16 septembrie 1992, speculatorii au forțat Marea Britanie să iasă din mecanismul cursurilor europene, iar George Soros a câștigat un miliard.
Statele Unite confirmă pentru prima dată, la cel mai înalt nivel, că dispun de arme de „control spațial” aflate deja pe orbită. Anunțul făcut de secretarul Forțelor Aeriene, Troy Meink, este considerat o schimbare importantă în modul în care Washingtonul vorbește public despre militarizarea spațiului.
Fed și prețul petrolului domină agenda Wall Street. Oracle explodează pe AI, TSMC atinge recorduri. OpenAI amână IPO-ul din motive de siguranță.
Președintele speră ca începutul sesiunii parlamentare să aducă o disponibilitate mai mare pentru compromis și să permită formarea unei majorități
Mercedes indică pentru o oră de muncă la Cugir un avantaj de cost de 81,7% comparativ cu unitățile din Germania
România a ajuns argument de negociere în disputa dintre Mercedes-Benz și angajații săi din Germania.
Încetinirea AI, scumpirea chiriilor în UK, investiții emirateze în Germania și tensiuni pe piața petrolului domină presa economică europeană de luni.
Oracle explodează în cloud, Fed domină agenda săptămânii viitoare, iar prețul petrolului remodelează sentimentul de pe Wall Street
Oracle explodează în cloud, deficitul SUA atinge 2 trilioane, iar TSMC raportează vânzări record. Ce mișcă piețele americane vineri.
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, se căsătorește în acest weekend cu Maria Mihali, artistă de muzică populară din Maramureș. Pentru evenimentul de mâine ce va avea loc la București, viitorii soți au ales un naș cu un profil special- Kyriakos Pierrakakis, ministrul Economiei și Finanțelor din Grecia și președintele Eurogrupului.
Prețul motorinei în Statele Unite a trecut pentru prima dată de 6 dolari pe galon, după ce războaiele din Ucraina și Iran au scos din funcțiune rafinării cu o capacitate de 5 milioane de barili pe zi. Efectele se simt deja în lanțurile de aprovizionare globale - și, implicit, în prețurile din România.
Septembrie și octombrie sunt, în mod tradițional, printre lunile cu cea mai mare volatilitate pe Wall Street
Premierul interimar a explicat că situația de la Cernavodă este mai dificil de gestionat decât în cazul centralelor nucleare de la Paks, din Ungaria, și Kozlodui, din Bulgaria.
România și China au semnat protocolul care stabilește condițiile pentru exportul produselor lactate
Ungaria își fixează ca obiectiv îndeplinirea criteriilor pentru adoptarea monedei euro în jurul anului 2030, în timp ce România continuă să aibă probleme serioase cu deficitul bugetar și inflația. După intrarea Bulgariei în zona euro, diferențele dintre țările din regiune devin tot mai vizibile.