Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
MInistrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a transmis că va susține o nouă lege a salarizării care "este echitabilă pentru angajați", poate fi finanțată integral fără a pune în pericol consolidarea fiscală și îndeplinește în mod real cerințele jalonului asumat prin PNRR". Potrivit ministrului, poziția Finanțelor a fost până acum de a cere măsuri compensatorii pentru orice majorare de cheltuieli care depășește creșterea anvelopei salariale acceptate deja ca fiind în linie cu necesarul de consolidare bugetară, de 8 miliarde de lei.
Programul național, ”Lift pentru viață”, finanțat din bugetul de stat, resurse locale și fonduri europene, cu scopul de a fi instalate lifturi în blocurile de locuințe cu peste 3 etaje, intră în vigoare de mâine.
Grupul de inginerie și tehnologie Simtel Team, listat la Bursa de Valori București, consideră că Ministerul Energiei i-a refuzat nejustificat la decontare subvenții de stat de peste 4 milioane lei aferente finanțării nerambursabile contractate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru investiția în construirea unui parc fotovoltaic la Giurgiu.
După imensa breșă de securitate de la Agenția de Cadastru, mai multe voci au găsit soluția în cloud-ul guvernamental, administrat de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS). Problema cea mai mare: la această dată, nici jumătate dintre instituțiile considerate inițiale și cu prioritate să se lege la cloud n-au făcut acest lucru. Termenul final PNRR este 31 august.
Premierul Ilie Bolojan a admis implicit că a avut o întâlnire cu președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, înainte ca instanța să discute săptămâna aceasta mai multe proiecte de lege cu impact pentru PNRR, dar spune că întâlnirii i se dă o importanță multe prea mare. Bolojan a explicat că și în calitate de primar al Oradei, dar și de președinte al Consiliului Județean Bihor a avut mereu întâlniri cu reprezentanții sistemului de justiție, pentru a rezolva diverse probleme administrative, dar nu pentru ”rezolva” dosare.
După un an și câteva luni de la extinderea cărții electronice de identitate (CEI) în toată țara, doar 2,3 milioane de români au optat pentru noul act, dar ei reprezintă 92% din cei care și-au reînnoit sau făcut prima dată buletinul, relevă un document analizat de Profit.ro.
România a ajuns la 78% absorbție pe partea de granturi, în urma depunerii oficiale a celei de-a 5-a cereri de plată în valoare totală de 2,84 miliarde euro, informează ministrul Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru.
Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) și-a înființat o firmă prin care să dezvolte servicii și soluții economico-financiare destinate profesiei de avocat, estimând la acest moment, pentru anul 2028, o cifră de afaceri de circa 2 milioane lei, conform informațiilor obținute de Profit.ro.
România a depășit ținta PNRR privind construcția fabricilor de reciclare, cu 12 instalații finalizate, față de 9 asumate, anunță Ministerul Mediului.
Premierul Bolojan a avut în această dimineață, împreună cu miniștrii de resort, o teleconferință cu prefecții și reprezentanții serviciilor guvernamentale din țară responsabili de recepția proiectelor de investiții, prilej cu care a arătat că în următoarele două săptămâni trebuie finalizate și recepționate cât mai multe dintre lucrările finanțate prin PNRR. Pentru lucrările care nu vor fi finalizate până la final de august, România va suporta penalizări, a avertizat Bolojan.
Apelul de proiecte fusese lansat în noiembrie 2022, înaintea emiterii de către ANRE a normei de racordare a instalațiilor de stocare și înaintea aprobării schemei de către Comisia Europeană, sub condiție suspensivă, tocmai pentru a nu se pierde timp.
România a depășit deja țintele PNRR pentru păduri, cu peste 20.000 ha împădurite și reîmpădurite, anunță Ministerul Mediului.
Anularea sau inversarea unora dintre reformele implementate de statul român în cadrul PNRR ar avea avea implicații negative pentru ratingul suveran al României, a avertizat, într-o discuție cu parteneri instituționali, agenția de rating Moody's, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro. Discuția a avut loc săptămâna aceasta și este una obișnuită după publicarea unei evaluări de rating. Evaluarea Moody's a fost publicată vineri.
Municipalitatea Craiovei a obținut ultimul act legal necesar înainte de demararea lucrărilor de construire a unui parc fotovoltaic în capitala Olteniei, dotat cu sistem de stocare a energiei produse și cofinanțat din fonduri UE nerambursabile.
Distribuție Energie Electrică România SA (DEER), cel mai mare operator de distribuție a energiei din România, parte din grupul Electrica SA, la care cel mai mare acționar este statul român, cu peste 49% din capital, a semnat un contract de finanțare UE nerambursabilă pentru o investiție strategică de peste 237 milioane de lei în rețeaua electrică din Cluj-Napoca și Florești.
Băncile și-au majorat excedentul de lichiditate în raport cu banca centrală în iulie, după ce în iunie atinseseră minimul acestui an. Lichiditatea se menține ridicată, pe fondul intrărilor de valută din fonduri europene și a pus presiune pe scăderea dobânzilor, conform datelor Profit.ro. Analiștii se așteaptă să nu mai vedem nivelurile record din anii trecuți, ca urmare a îngrijorărilor BNR legate de cursul valutar.