Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va deschide circulația pe încă 13 kilometri din Autostrada Bucureștiului, între Glina și Afumați, până la sfârșitul lunii octombrie, anunță vineri Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Anterior, secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu vehicula data de 20 octombrie pentru marele eveniment.
CFR Infrastructură transmite noi date de progres pe cele patru șantiere ale liniei de cale ferată Caransebeș - Timișoara - Arad. Pe cel mai avansat lot s-a ajuns la un stadiu de aproape 85%, în vreme ce pe cel mai puțin avansat este abia la 15%.
Proiectul Complexul Feroviar București, o investiție estimată la 18 miliarde de lei, a fost aprobat vineri în Guvern, informează secretarul de stat în Transporturi Horațiu Cosma.
În dezvoltarea infrastructurii AI, cuprul este un element esențial, fiind utilizat în centrele de date, pentru fabricarea cablurilor electrice, a transformatoarelor, barelor conectoare, sistemelor de răcire și chiar în circuitele cipurilor, memoriilor și componentelor electronice. Totodată, tendința de electrificare a sectorului auto sporește presiunea cererii, întrucât vehiculele electrice pot necesita de trei până la patru ori mai mult cupru decât autoturismele convenționale cu motor cu ardere internă, în timp ce rețelele globale de energie regenerabilă și infrastructura energetică necesită extinderi masive pe parcursul mai multor ani. Cuprul are, de asemenea, aplicații importante în industria de apărare. Acest lucru îl face să fie unul dintre cele mai importante metale din punct de vedere strategic și un material cu adevărat versatil. Nevoia de cupru în toate aceste domenii aflate în expansiune sporește cererea pentru acesta. Iar asta se reflectă foarte clar în prețurile sale, care au crescut cu peste 30% în ultimul an. Pe măsură ce tehnologia avansează, companiile din domeniul inteligenței artificiale încep însă să se uite dincolo de cupru, către fibra optică și diamante.
TBM „Sfânta Maria” a ajuns la viitoarea stație de metrou Expoziției, parte a Magistralei 6, informează joi Metrorex.
Piața de proiectare de arhitectură din România a înregistrat o expansiune spectaculoasă în ultimii 25 de ani și a creescut de la sub 30 de milioane de euro în 2001, la peste 300 de milioane de euro în 2026.
Camera Deputaților a adoptat pe 7 octombrie 2026 proiectul PL-x 417/2025 care reglementează posibilitatea ca utilizatorii de motociclete și mopede să circule pe banda aferentă mijloacelor de transport în comun. Este important de reținut că proiectul nu include trotinetele electrice de orice fel. Proiectul a fost trimis pentru promulgare, deci nu va intra imediat în vigoare.
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) și Confederația Patronală Concordia cer Parlamentului să adopte în regim de urgență proiectul de lege care suspendă amenzile din sistemul TollRo până la 1 aprilie 2027 sau până când sistemul devine complet funcțional, anunță cele două organizații patronale prin intermediul unui comunicat.
Asocierea Mapa – Cengiz a început lucrările la pasajul peste breteaua de descărcare din A1 în DN7, informează miercuri Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit lui, pentru aceste lucrări a fost necesară închiderea circulației pe secțiunea 1 Sibiu - Boița din Autostrada Sibiu - Pitești.
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă că Bucureştiul va beneficia de o finanţare nerambursabilă de 87 de milioane de euro din Fondul pentru Modernizare, transmite Agerpres.
Piaţa Pajura va fi modernizată, documentaţia şi indicatorii tehnico-economici pentru această investiţie fiind aprobaţi miercuri de Consiliul Local al Sectorului 1.
Pentru prima dată, primarul Bucureștiului a fost selectat să participe la programul de formare inițiat de Bloomberg Philanthropies și London School of Economics and Political Science (LSE), la Londra. Pe lângă cursurile cu renumiți profesori la care a participat, edilul Ciprian Ciucu va primi astistență pentru dezvoltarea unor politici, în principal pe zona de mobilitate, potrivit unui comunicat de presă.
O linie electrică de înaltă tensiune planificată, care va conecta România şi Republica Moldova, va purta numele "Trump Liberty Line" ("Linia Libertăţii Trump"), a anunţat luni Ambasada SUA la Chişinău, aceasta fiind cea mai recentă iniţiativă de infrastructură care primeşte numele preşedintelui american Donald Trump, comentează marţi Reuters, transmite Agerpres.
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu prezintă marți imagini noi din interiorul primului tunel forat de autostradă din Româna. Mai exact, este vorba despre Tunelul Curtea de Argeș din secțiunea 4 a A1 Sibiu - Pitești, construită de Porr și care ar putea fi deschisă circulației luna aceasta.
Apa devine tot mai scumpă pentru familiile americane, pe măsură ce infrastructura învechită, reglementările privind poluarea şi schimbările climatice duc la creşterea facturilor pentru consumatorii casnici, iar avântul inteligenţei artificiale pune o presiune suplimentară asupra unor sisteme locale de alimentare cu apă, transmite Bloomberg.
Stadiul fizic al lucrărilor la secțiunea 3 Cornetu - Tigveni din Autostrada A1 Sibiu - Pitești a ajuns la 18,89%, informează marți Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Deși are autorizație de construire doar pentru 30% din șantier, WeBuild a mobilizat deja 1200 de muncitori pe cel mai lung lot (37,4 km) din autostrada transcarpatică.
Lucrările de construcție la noul spital din Craiova au ajuns la 25% și 600 de muncitori lucrează în medie, pe șantier, a anunțat Construcții Erbașu, unul dintre constructorii români care se ocupă de execuția lucrărilor.
Rebelii houthi din Yemen au afirmat luni că au atacat cu un "număr mare de rachete şi drone" două aeroporturi, inclusiv cel din Riad, şi o rafinărie a companiei petroliere Aramco, printre alte instalaţii, ca represalii pentru ofensiva forţelor guvernului yemenit recunoscut la nivel internaţional şi sprijinit de Arabia Saudită în Yemen, scrie EFE.
Modernizarea haltelor de călători Costinești Tabără și Neptun din cadrul liniei de cale ferată Constanța - Mangalia se apropie de final. Stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 90% la Costinești Tabără și la 98% la Neptun, anunță luni CFR Infrastructură.
Grupul UMB, controlat de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, a realizat peste 70% din lucrările la lotul 1 Săucești - Trifești din Autostrada A7 Bacău - Pașcani, informează luni Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași, care prezintă imagini din șantier.