Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Noile reguli clarifică dreptul pasagerilor la rambursarea integrală a biletelor de avion în cazul anulărilor
Există femei care arată atât de bine, încât prima întrebare care îți vine în minte este când au timp. Le întâlnești dimineața într-o ședință, după-amiaza într-un aeroport, seara la un spectacol. Au o profesie, o familie sau o viață personală pe care nu simt nevoia să o explice, cunosc oameni, citesc, iau decizii și, cu toate acestea, par să fi găsit răgazul pentru o rochie bine aleasă, un păr frumos și acel aer de îngrijire care nu solicită atenție, dar o primește.
Un cutremur cu magnitudinea 4,8, produs luni în zona Vrancea–Buzău, a fost resimțit și în Capitală. În timp ce primele informații indicau absența apelurilor la 112 pentru eventuale pagube, pompierii au trimis o autospecială în Centrul Istoric, pentru verificări. Dincolo de intervenția preventivă, episodul readuce în discuție una dintre cele mai importante probleme ale Bucureștiului: siguranța clădirilor în care locuim, lucrăm și ne petrecem timpul liber.
Sunt prognozate creșteri ușoare pe sectorul Gruia–Zimnicea, menținerea valorilor pe sectorul Giurgiu–Călărași și scăderi pe sectorul Cernavodă–Tulcea
Cum va arăta noul Aeroport Otopeni! Investiție de proporții într-un terminal gigant, cu 48 de locuri pentru avioane. Când ar putea fi gata
România va avea 26 de kilometri de tuneluri pe autostrăzi, iar multe sunt deja în lucru. Când vor fi gata?
Solicitarea liderilor grupurilor parlamentare USR și PNL vine în urma acordului de colaborare parlamentară semnat de cele două formațiuni
România cumpără locomotive Siemens de 154 de milioane de euro, deși la Craiova se produc locomotive pentru export
MEGA-TURBIONUL ROMÂNIEI! Intersecția uriașă de autostrăzi, cu 3 niveluri și 12 pasaje, pregătit să schimbe harta rutieră a României
Lovitura asupra centrului din Balakovo vine după trei atacuri asupra unor centre de date deținute de Yandex, principalul rival al Sberbank pe piața rusă de inteligență artificială
Autostrăzile României, pe ultima sută de metri în 2026. Ce se deschide și ce se amână pentru 2027
Cât costă să construiești un circuit de Formula 1. Investițiile pot ajunge la 2 miliarde de euro
Imagini istorice de pe Autostrada A1- au străpuns Carpații! Tunelul gigant care spulberă recordul Transfăgărășanului după 52 de ani.
Autostrada Bucureștiului A0-tronsonul nordic ar putea fi deschis circulației în jurul datei de 20 octombrie. Astăzi, ultimul ”blocaj” a fost eliminat!
România ar putea primi mai puține fonduri europene în perioada 2028-2034. Victor Negrescu avertizează asupra reducerilor propuse pentru agricultură, educație, sănătate și infrastructură.
Atac devastator pe aeroportul din Riad: 12 morți și peste 300 de răniți. Trump ia în calcul implicarea SUA
Drumul expres spre uzina Dacia, aprobat pe hârtie după aproape 30 de ani. Când va fi gata, rămâne de văzut
IKEA pregătește investiții de 130 de milioane de euro în România. Iași, Craiova și Galați, pe lista extinderii
Salina Turda se extinde cu o investiție de peste 25 de milioane de euro. Ce se va amenaja la 115 metri sub pământ
Șantierul Naval Mangalia, vândut gigantului german Rheinmetall pentru 138 de milioane de euro