Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Preşedintele Nicuşor Dan a trimis Curţii Constituţionale a României o sesizare asupra Legii privind declararea ca municipiu a oraşului Voluntari, judeţul Ilfov, subliniind lipsa mai multor indicatori obligatorii, dar şi omiterea din cuprinsul documentaţiei care însoţeşte actul normativ a unui referendum din 2009 privind transformarea localităţii în sectorul 7 al Capitalei.
Dan Air a solicitat deschiderea procedurii insolvenței la Tribunalul Ilfov, dar anunță că își va continua zborurile și că biletele deja cumpărate rămân valabile. Compania aeriană românească susține că a luat această decizie pentru a se proteja de acțiunile unor creditori care ar putea bloca operațiunile. Printre aceștia se află Aeroportul Internațional Bacău, față de care operatorul recunoaște o datorie de peste un milion de lei.
Primăria Sectorului 1 pregătește mai multe schimbări pentru locuitorii din nordul Capitalei, de la sprijin financiar pentru activitățile sportive ale copiilor până la amenajarea unor noi spații verzi. Consiliul Local a aprobat un program prin care copiii eligibili vor putea primi până la 250 de lei lunar pentru abonamente sportive, începând cu 2027. Totodată, o stradă ar putea fi transformată într-un coridor verde, cu piste pentru biciclete și mai puține locuri de parcare, iar fostul Cinema Excelsior ar putea deveni centru cultural.
Consiliul General al Primăriei Municipiului va avea pe ordinea de zi, săptămâna viitoare, un proiect prin care Bucureştiul se înfrăţeşte cu oraşul Kiev şi sper ca în baza acestui acord să putem ajuta şi noi capitala Ucrainei poate cu nişte generatoare sau cu ce mai este nevoie să treacă prin iarna care vine, a declarat, joi, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, la un eveniment dedicat reconstrucţiei Ucrainei.
Inteligenţa Artificială ar putea impulsiona creşterea economică globală, însă ţările sărace, companiile mai mici şi lucrătorii tineri riscă să fie lăsaţi în urmă, dacă nu se îmbunătăţesc accesul la energie, la infrastructură digitală şi competenţele, potrivit unor oficiali din cadrul Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), transmite Reuters.
Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) îi atenţionează pe cetăţenii români care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Italia că, în prezent, sunt mişcări de protest ale transportatorilor rutieri, anunţate până în 27 octombrie 2026, cu impact asupra traficului rutier. În acest context, sunt posibile întârzieri şi blocaje în trafic, care afectează mai ales transportul de mărfuri.
Sectorul energetic din România se confruntă cu o provocare tot mai mare: lipsa personalului tehnic calificat, într-un moment în care investițiile în energie regenerabilă, sisteme de stocare și infrastructură electrică accelerează. Companiile găsesc tot mai greu specialiști cu experiență practică, iar recrutarea pentru anumite poziții poate dura chiar și peste trei luni. Levente Tóth, CEO și fondator al Veltol Holding, explică, într-un interviu acordat Wall-Street.ro, cum s-a schimbat piața muncii în energie, ce caută angajații și de ce inteligența artificială nu va putea înlocui expertiza tehnică. Oficialul a precizat că pentru companiile din energie, provocarea nu va fi doar atragerea specialiștilor, ci și formarea și păstrarea lor pe termen lung.
Circulația trenurilor de metrou este reorganizată marți, 20 octombrie 2026, după un incident petrecut în stația Constantin Brâncoveanu, pe firul 1. Metrorex a anunțat că evenimentul, semnalat în jurul orei 10:40, ar putea fi o tentativă de suicid.
Europa își dorește mai multă autonomie în domeniul plăților, iar euro digital este unul dintre proiectele prin care încearcă să își consolideze independența față de furnizorii din afara continentului. Dar ce înseamnă apariția unei noi forme de plată pentru companii precum Mastercard, care joacă deja un rol important în infrastructura europeană? Ștefan Toderiță, reprezentantul Mastercard, a explicat la Future Banking Summit că nu vede euro digital ca pe un concurent, ci ca pe o nouă metodă de plată care ar putea fi integrată în serviciile companiei.
Data Revolt, unul dintre principalii jucători din industria de marketing digital data-driven, aniversează opt ani de activitate. Parcursul agenției continuă firesc prin dezvoltarea unor modele de business în care AI augmentează activitatea. Astfel, oamenii orchestrează, tehnologia le amplifică inteligența, iar datele leagă marketingul de rezultatele de business.
România trece la ora de iarnă începând din data de 25 octombrie 2026, când ora 04:00 devine ora 03:00, iar schimbarea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare, a anunţat CFR Călători, printr-un comunicat.
Grupul german Rheinmetall și compania elvețiană de transport maritim MSC au câștigat licitația pentru achiziția șantierului naval Mangalia, situat la sud de Constanța. Tranzacția, în valoare de 138 de milioane de euro și încă nefinalizată, urmărește dezvoltarea unei unități pentru construcții navale civile și militare. Rheinmetall are în vedere folosirea șantierului și pentru patru nave comandate de Guvernul României.
Lacul Morii din București se pregătește să devină un spațiu dedicat sporturilor pe apă, nu doar plimbărilor și activităților de relaxare de pe mal.
Șoferii care intenționează să ajungă pe Transfăgărășan în acest weekend sunt avertizați că în zona Bâlea Lac s-a acumulat o cantitate semnificativă de zăpadă.
BMF GRUP, grup antreprenorial fondat în România în 2011, a preluat ENGIE Building Solutions S.R.L. de la ENGIE Servicii, companie deținută de ENGIE Romania. ENGIE Building Solutions este specializată în servicii energetice pentru clădiri, management tehnic integrat și soluții de eficiență energetică și decarbonizare pentru clienți industriali, comerciali și clădiri de birouri. Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția, iar aceasta a fost finalizată la 15 octombrie 2026, BMF GRUP devenind noul proprietar al companiei.
Liderii grupurilor parlamentare USR şi PNL au trimis o adresă către Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului prin care solicită înfiinţarea unei comisii pentru reforma administrativ-teritorială.
Primăria Capitalei a lansat un sondaj pe tema modului de întreţinere a spaţiilor verzi şi îi invită pe bucureşteni să precizeze dacă frunzele căzute ar trebui sau nu strânse toamna.
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, afirmă că este nevoie de o prezenţă aliată mai mare în zona Mării Negre, subliniind că nu au ce căuta drone în spaţiul aerian naţional, iar România nu trebuie să se obişnuiască cu acest lucru, pentru că nu e o ţară aflată în război, ci să riposteze diplomatic.
România are nevoie de finanțări suplimentare de aproximativ 15 miliarde de euro pentru infrastructura rutieră majoră, în condițiile în care proiectele aflate în execuție și cele pregătite pentru următorii ani depășesc resursele disponibile. În paralel, autoritățile încearcă să mențină ritmul construcției de autostrăzi, însă termenele pentru unele tronsoane rămân incerte, iar calitatea lucrărilor trebuie să primeze în fața grabei, au declarat Ionuț Ciurea, director executiv al Asociației Pro Infrastructură, și Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, la evenimentul The Future is Now 2026, organizat de „Adevărul”.
România se apropie de pragul de 1.500 de kilometri de autostradă, însă infrastructura feroviară rămâne în urmă, cu aproximativ 75% din rețea necesitând reparații capitale. În paralel, numărul proiectelor de transport depășește bugetele disponibile, iar experții avertizează că țara trebuie să accelereze investițiile și să își stabilească priorități clare. Problemele și oportunitățile din infrastructură, economie și industria de apărare au fost discutate la conferința The Future is Now 2026, organizată de Adevărul și IC Events.