Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Dacă ești în proces de identificare a unui loc de muncă, ar trebui să te gândești puțin și la documentele necesare pentru angajare. Nu este un detaliu pe care să-l lași pe ultimul moment și nici un aspect pe care să-l ignori. Când vine vorba de muncă, ai drepturi și obligații, și ar fi bine […] Articolul Acte necesare pentru angajare: ce pregătești și ce semnezi apare prima dată în CursDeGuvernare.ro .
Sindicatul IAR Ghimbav protesteză, luni – angajații sunt nemulțumiți de creşterea de peste patru ori a indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie (CA), în condiţiile în care indexarea salariilor cu inflaţia, negociată în luna iunie, nu a fost acordată, transmite Agerpres, citând sindicaliștii. Conform unui comunicat al sindicatului, transmis înainte de protest, la mitingul de luni […]
Angajați ai CFR Marfă de la depoul Simeria au apelat la amanetarea bunurilor proprii pentru a își asigura resursele necesare traiului. Unii s-ar interesa cât ar câștiga dacă și-ar dona un organ. Miercuri ei vor protesta în Piața Unirii din Deva, neputând să își exprime cererile în fața Prefecturii unde timp de jumătate de lună […]
Sporul natural al populaţiei României a continuat să fie negativ în luna august din acest an, faţă de aceeaşi perioadă din 2025, numărul deceselor înregistrate fiind de 1,4 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii
Cristian Pascu, Președinte Asociația pentru Pensii Administrate Privat (APAPR) și CEO BCR Pensii, vine la Profit Financial.forum, un eveniment programat să fie organizat de Profit.ro pe parcursul a două zile, pe 21-22 octombrie.
Inteligența artificială începe să schimbe modul în care băncile recrutează, evaluează angajații și pregătesc noile generații de specialiști. În 2026, competențele AI câștigă teren în procesul de angajare, însă capacitatea de a utiliza aceste instrumente nu a devenit încă o condiție obligatorie pentru a obține un loc de muncă într-o bancă. În același timp, apar întrebări tot mai importante: va putea AI să decidă cine merită o promovare, cine trebuie concediat sau ce sarcini vor mai avea angajații aflați la început de carieră? Liliana Avram, Human Resources Director România și Bulgaria în cadrul Citi, a explicat la Future Banking Summit, organizat de Wall-Street, de ce tehnologia trebuie să completeze abilitățile umane și nu să le înlocuiască.
33% dintre români estimează că ar avea nevoie de peste 5 ani pentru a-şi reveni financiar dacă locuinţa lor ar necesita reparaţii în valoare de 50.000 lei, conform celei mai recente cercetări sociologice realizate de IRES la solicitarea UNSAR.
Declinul demografic din Polonia a dus la situaţia în care Varşovia, capitala, înregistrează cea mai ridicată rată de ocupare a forţei de muncă din Europa, aceasta în timp ce ţara în sine are una dintre cele mai scăzute rate ale şomajului din UE, scrie ziarul de business Rzeczpospolita.
Sumele decontate către hoteluri și alte unități turistice prin intermediul voucherelor de vacanță au scăzut cu 48,95% în primele opt luni din 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, centralizate de Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT), unitățile afiliate au primit cu 497,15 milioane de lei mai puțin decât în 2025. Reprezentanții industriei avertizează că reducerea programului ar putea duce la închiderea unor unități hoteliere și la pierderea locurilor de muncă.
Trei din patru angajaţi din Uniunea Europeană (UE) se confruntă cu ameninţări cibernetice la locul de muncă, prin e-mailuri, mesaje sau link-uri suspecte, reiese dintr-o statistică a Comisiei Europene (CE), analizată de către specialiştii producătorului de soluţii antivirus, Eset, citat de Agerpres. Potrivit unui articol publicat recent pe blogul companiei, datele incluse în sondajul Eurobarometru […]
Sindicatul IAR Ghimbav va organiza, luni, un miting în incinta societăţii, în semn de nemulţumire faţă de creşterea de peste patru ori a indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie (CA), în condiţiile în care indexarea salariilor cu inflaţia, negociată în luna iunie, nu a fost acordată, potrivit unui comunicat al organizaţiei sindicale, transmite Agerpres. „Luni 12 […]
Sindicatul IAR Ghimbav va organiza, luni, un miting în incinta societăţii, în semn de nemulţumire faţă de creşterea […] The post Sindicatul IAR Ghimbav organizează luni un miting pe fondul majorării indemnizaţiilor membrilor CA şi al blocării creşterilor salariale appeared first on Financial Intelligence .
Acum 15-20 de ani, pentru mulţi români traseul profesional părea aproape prestabilit: un loc de muncă într-o multinaţională însemna salariu bun, stabilitate, un brand puternic în CV şi şansa unei cariere internaţionale.
Mișcarea Financial Independence, Retire Early (FIRE), semnificând „independență financiară, pensionare timpurie”, câștigă teren în preferințele tinerilor. Mecanismul este unul de reducere drastică a cheltuielilor zilnice pentru obținerea unei "pensionări anticipate".
Rebelii houthi din Yemen au avertizat duminică companiile aeriene, pasagerii şi angajaţii aeroporturilor să evite aeroporturile din Arabia Saudită.
De la Generația Z până la „baby boomers”, angajații din diverse domenii caută modalități de a-și asigura viitorul profesional, în contextul în care inteligența artificială amenință să răstoarne piața muncii. Alex Karp, CEO-ul Palantir, are o perspectivă extrem de simplă asupra celor care vor avea succes, relatează Fortune. „Există, în esență, două moduri de a […]
Luca Niculescu anunță măsuri pentru protejarea puterii de cumpărare, sprijinirea pensionarilor cu venituri mici și reluarea discuțiilor privind legea salarizării unitare.
Salariul minim net ajunge la 2.699 lei, iar costul complet al firmei la 4.418 lei. Condițiile scutirii fiscale și reperele salariale pentru 2026.