Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
„Adevărul” organizează marți, 29 septembrie 2026, un eveniment dedicat impactului transformărilor economice globale asupra industriei turismului. Conferința este adresată companiilor și profesioniștilor care activează în domeniu.
Depunerea dosarelor de înscriere la concursul pentru ocuparea funcţiei de director sau director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat începe luni şi se încheie pe 2 octombrie, fiind vorba de peste 7.800 de posturi vacante.Conform Ministerului Educaţiei şi Cercetării, la concurs pot participa cadre didactice titulare în învăţământul preuniversitar, cu o vechime în învăţământ de minimum 5 ani.
Cheltuielile realizate în România cu carduri emise în Israel au crescut cu 211% în vara 2026 față de aceeași perioadă din 2025, iar cele făcute cu carduri din Ucraina au urcat cu 150,9%. În același timp, irlandezii conduc clasamentul după valoarea medie a unei tranzacții, cu 331 de lei, urmați de turiștii din SUA și Israel.
Studenții din Timișoara și Iași vor avea la dispoziție peste 1.100 de locuri noi de cazare, după ce Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a inaugurat un cămin cu 902 locuri, iar Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a recepționat un nou cămin cu 202 locuri. Cele două proiecte vin cu săli de lectură, spații pentru servirea mesei, spălătorii și facilități adaptate persoanelor cu dizabilități.
Stând față în față cu GM-ul unuia dintre hotelurile celebre ale Bucureștiului, mă așteptam să vorbesc despre performanțele hotelului, despre serviciile unice și despre intențiile clienților de a reveni. În schimb, discuția a alunecat spre punctele forte ale României, o Românie pe care, uneori, nu o vedem. Și despre care, spune șeful Marmorosch, ar trebui să vorbim mai mult.
Bucureștenii și turiștii aflați în Capitală pot participa gratuit, luni, 14 septembrie, la demonstrații practice de prim ajutor în pasajul de la Piața Universității. Între orele 16:00 și 20:00, voluntarii Fundației pentru SMURD vor explica tehnici de resuscitare, folosirea defibrilatorului și intervenția în caz de sufocare.
Mauritius câștigă tot mai mult teren în preferințele turiștilor români, iar unul dintre avantajele importante ale insulei este că nu trebuie să aștepți un anumit sezon pentru a ajunge aici. Când în România este iarnă, Mauritius se află în plină vară australă, cu temperaturi tropicale și zile perfecte pentru plajă. Iar nici sezonul rece al insulei, care se întinde din mai până în octombrie, nu seamănă prea mult cu ceea ce numim noi iarnă: temperaturile sunt în jur de 25°C, cu ceva mai mult vânt și seri mai răcoroase. Practic, Mauritius rămâne o destinație de vacanță tot anul.
Piața hotelurilor de lux din România traversează o perioadă în care creșterea cererii nu se traduce automat și într-o profitabilitate mai bună. Inflația, costurile salariale și cu energia, dar și incertitudinea fiscală pun presiune pe operatori, în timp ce clienții devin mai atenți la bugete, iar concurența obligă hotelurile să își ajusteze mai des tarifele și strategiile comerciale.
Cistour Agency țintește o creștere de 50% a cifrei de afaceri în următorul an și depășirea pragului de 1 milion de euro, după ce a încheiat 2025 cu venituri de aproximativ 800.000 de euro. Pentru 2027, agenția mizează pe extinderea circuitelor proprii, dezvoltarea programelor pentru turiștii de peste 55 de ani, consolidarea ofertei pentru Bulgaria și investiții în digitalizare.
Week-endul trecut la Jurilovca, acolo unde Festivalul Borșului Lipovenesc a fost mai așteptat ca niciodată, s-a predat cea mai bună lecție despre fake-news, AI și despre corectitudinea informației care circulă în spațiul online. Ecuația, una care s-a transformat rapid într-un veritabil borș de pește, a degenerat într-o ecuație cu multe necunoscute. Primarul comunei, Chat GPT-ul, sutele de turiști și câteva agenții de turism sunt personajele principale într-o lecție care poate fi predată cu suuces pentru viitorii studenți la jurnalism. Alexandra Cernian, expert digital, a explicat într-un interviu acordat Wall-Street, cum s-ar rezuma speța de la Jurilovca și care este lecția AI, într-o lume în care tehnologia pare să decidă în locul oamenilor. Oare Elon Musk ce o spune despre ceea ce s-a întâmplat la Jurilovca?
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce pilonul 2 al instalației de pe tronsonul Cota 1000 - 1400 s-a deplasat în afara parametrilor de siguranță. Primarul Vlad Oprea susține că alunecările de teren au fost provocate de șantierul unui hotel aflat lângă pilon și că săpăturile au destabilizat terenul.
Plănuiești o vacanță în Spania sau o deplasare de business și vrei să te miști eficient între aeroport, hotel și orașele din jur? O mașină închiriată îți oferă flexibilitate reală: ajungi rapid în zone mai puțin accesibile cu transportul public și îți organizezi programul fără constrângeri.
Igiena unei bucătării profesionale influențează direct siguranța alimentară, rezultatele controalelor sanitare și continuitatea activității. În restaurante, hoteluri, cantine sau unități de catering, volumul mare de lucru și diversitatea alimentelor cresc riscul de contaminare încrucișată.
Paralela45 lansează oferta pentru vara 2027 cu 73 de rute charter spre zece țări și o capacitate de operare cu 20% mai mare față de sezonul estival 2026 și cu aproape 80% peste nivelul din 2025. Programul aduce rute noi spre Albania și Grecia, reluarea unor legături spre Spania și extinderea plecărilor de pe mai multe aeroporturi din România.
Comisia Europeană a publicat astăzi o postare în care arată când începe școala în fiecare țară din Uniunea Europeană.Europa nu are o dată comună pentru prima zi de școală. În timp ce în unele țări elevii revin în clase încă din prima jumătate a lunii august, în altele vacanța de vară se prelungește până la jumătatea sau chiar finalul lunii septembrie. În 2026, diferențele sunt vizibile chiar și între state apropiate geografic. România începe cursurile pe 7 septembrie, în timp ce în Finlanda unii elevi sunt deja la școală de la începutul lunii august, iar în Malta cursurile încep abia la sfârșitul lui septembrie.
Îi cerem deja inteligenței artificiale să ne găsească vacanțe, să compare produse sau să ne spună unde găsim cel mai bun preț. Dar ai lăsa AI-ul să facă și pasul următor? Să aleagă produsul și să inițieze plata în numele tău? Întrebarea nu mai ține doar de un scenariu despre viitor. În România au fost realizate primele plați inițiate de un agent AI în numele unui client, în cadrul unui proiect derulat de Banca Transilvania și Visa.
„Adevărul” organizează marți, 29 septembrie 2026, un eveniment dedicat impactului transformărilor economice globale asupra industriei turismului. Conferința este adresată companiilor și profesioniștilor care activează în domeniu.
Sute de turiști au fost induşi în eroare de un fake news, apărut pe reţelele sociale şi care ar fi fostconfirmat, ulterior, de ChatGPT. Oamenii au mers cu mic cu mare la Jurilovca, unde credeau că are loc o nouă ediţie a Festivalului Borșului Lipovenesc. În realitate, celebrul eveniment nu a fost programat anul acesta. Primarul comunei susține că, pe lângă promovarea eronată a agențiilor, ChatGPT ar fi generat răspunsuri greșite pentru turiști, susținând că festivalul are loc în weekendul 4–5 septembrie.
Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4, a anunţat că începând de luni dimineaţă vor fi ridicate restricţiile de circulaţie din Piaţa Unirii - Cantemir - restaurant Horoscop, introduse la începutul verii, menţionând că de acum lucrările se vor desfăşura în interiorul şantierului şi obiectivul este finalizarea până la sfârşitul acestui an a plăcii de beton a noului planşeu. Reamintim că elevii se întorc la școală luni, 7 septembrie când încep cursurile anului școlar 2026-2027. Noul an școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor, împărțite în cinci module, între care sunt programate perioade de vacanță.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a închis temporar cinci hoteluri din stațiunea Saturn, în urma unor controale. Comisarii au verificat în ultima săptămână 53 de operatori economici din județul Constanța și au aplicat amenzi de aproximativ 400.000 de lei.