Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Peste 4,1 miliarde de ambalaje cu simbolul SGR au fost returnate în primele nouă luni ale acestui an, numai în cel de-al treilea trimestru fiind consemnate mai mult de 40% din acest total, arată datele publicate, luni, de RetuRo - administratorul Sistemului de Garanţie-Returnare.
Alexandrion Group, producător de băuturi spirtoase deţinut de Nawaf Salameh Family Office, a lansat două ediţii de Carpathian Single Malt Whisky maturate integral în butoaie de vin românesc şi a încheiat un acord cu organizaţia WeWilder, iniţiativă a WWF-România în zona Armeniş.
RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România, anunță evoluția și rezultatele sistemului pentru primele 9 luni ale anului 2026.
*În trimestrul III au fost returnate aprox. 1,7 mld. de ambalaje, reprezentând peste 40% din totalul primelor 9 luni * În august şi septembrie 2026, ratele de colectare au depăşit 90%, înregistrând 93%, respectiv 97% *August, cea mai performantă lună din 2026 ca volum de returnări (peste 619 mil. de ambalaje)
Miniştrii europeni ai Agriculturii se reunesc luni şi marţi la Luxemburg și vor încerca să ajungă la un acord privind viitoarea Politică Agricolă Comună, în timp ce statele membre lucrează la bugetul Uniunii Europene. În centrul discuţiilor miniştrilor Agriculturii se află reforma Politicii Agricole Comune după 2027, care va coincide cu noul buget multianual al ... The post Statele membre UE caută un acord cu privire la viitoarea Politică Agricolă Comună appeared first on Forbes Romania .
În clasamentul celor mai mari distribuitori de medicamente după dimensiunea afacerilor s-au situat Fildas Trading, Alliance Healthcare România și Farmexim. Valoarea livrărilor en-gros de produse farmaceutice și medicamente de uz uman a ajuns la 73,11 miliarde de lei în 2025, echivalentul a 14,5 miliarde de euro, cu 9% peste nivelul înregistrat în anul anterior, arată ... The post Comerțul en-gros cu medicamente a ajuns la 14,5 mld. euro appeared first on Forbes Romania .
Volumele de fructe și legume livrate către Carrefour de producătorii din programul Grădina Noastră au crescut cu aproximativ 60% în prima jumătate a anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă din 2025. Programul se extinde acum cu o cooperativă din Matca, județul Galați, formată din cinci familii de agricultori.
Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală (IDSA) a confirmat prezența virusului gripei aviare la păsări sălbatice din zona Chișcani, județul Brăila.
Fermierii care solicită până la 6 noiembrie, dar și cei care au depus deja cerere pentru sprijinul financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta pedologică din 2025 vor primi banii în funcție de suprafața determinată de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), în urma tuturor controalelor efectuate în […]
O cooperativă agricolă din Matca, județul Galați, va livra fructe și legume proaspete în magazinele Carrefour din România, rețeaua preluată recent de Pavăl Holding, grup controlat de antreprenorii băcăuani Adrian și Dragoș Pavăl (proprietarii Dedeman), potrivit unui comunicat transmis luni comunității antreprenoriale StartupCafe.ro. Formată din 5 familii de producători locali, Cooperativa Grădina Noastră din Matca...
Recalculare despăgubiri secetă: câți bani se dau pe hectar pentru culturile calamitate! Nou mod de calcul despăgubiri secetă pentru culturile de porumb și de floarea soarelui calamitate de seceta pedologică severă din […] Recalculare despăgubiri secetă: câți bani se dau pe hectar pentru culturile calamitate!
Pieţele bursiere internaţionale au înregistrat în general creşteri luni, 26 octombrie, în timp ce preţurile petrolului au scăzut cu peste 1%, după ce săptămâna trecută au atins cele mai ridicate niveluri din ultimii peste patru ani, relatează Associated Press (AP).
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, îi cere premierului Luca Niculescu să angajeze răspunderea Guvernului în Parlament, separat, pentru reforma administrativ teritorială și reorganizarea la nivel guvernamental.
Retailerul integrează în programul său o nouă cooperativă de legumicultori din Matca, județul Galați. Formată din 5 familii de producători locali, cooperativa Grădina Noastră din Matca va aduce pe rafturile Carrefour fructe și legume proaspete, cultivate pe 10 hectare de teren. Prin programul Grădina Noastră, Carrefour România colaborează cu producători locali organizați în cooperative. Creată ... The post Retailerul Carrefour își extinde programul Grădina Noastră appeared first on Forbes Romania .
Ministrul agriculturii, Florin Barbu, se află luni și marți, 26-27 octombrie, la Luxemburg, unde participă la reuniunea Consiliului Agricultură și Pescuit (AgriFish). Potrivit unui comunicat al Ministerului Agricuturii și Dezvoltării Rurale (MADR) remis redacției AgroTV, agenda evenimentului include teme de interes major pentru viitorul agriculturii și al fermierilor europeni, cum ar fi viitoarea Politica Agricolă […]
Agro-Chirea SRL, compania agricolă din Rusănești, județul Olt, a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 49,7 milioane de lei și un profit net de 5,29 milioane de lei. Businessul a crescut cu aproape 18% într-un an și are 72 de angajați, potrivit ultimului bilanț depus la Ministerul Finanțelor. În spatele cifrelor este...
Primele oi au fost vaccinate în județul Constanța, în localitatea Stupina, începând de ieri, duminică – 25 octombrie, la acțiune participând și președintele Autorității Naționale Sanitare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), dr. Alexandru Bociu. Un fermier care s-a aflat printre primii la care au mers medicii veterinari a declara că este ”foarte bucuros că s-a […]
Pastele au devenit un aliment de bază în bucătăriile românilor, iar cel mai recent studiu realizat de Hutton în parteneriat cu Reveal Marketing Research şi-a propus să înţeleagă în profunzime comportamentele şi preferinţele românilor legate de consumul de paste, de la frecvenţa cu care sunt gătite şi motivele pentru care sunt apreciate, până la tipurile preferate şi percepţia asupra originii acestora.