Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Nutrienţii din gunoiul de grajd pot fi o problemă de gestionare dacă nu sunt folosiţi ca materii prime deja prezente în fermă.
Nutrienţii din gunoiul de grajd pot fi o problemă de gestionare dacă nu sunt folosiţi ca materii prime deja prezente în fermă.
Ziua Recoltei revine la ferma bio and co din apropierea Bucureştiului, în Ciocănari, Dâmboviţa, pe 10 octombrie, între orele 10:00 şi 15:00, iar ediţia din acest an poartă mesajul „Hrana are un nume ”, pentru că în spatele fiecărei legume din solariile fermei stă, cel mai adesea, o femeie
Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România atrage atenţia, într-un comunicat de presă, că agricultura românească traversează un paradox pe care nicio economie serioasă nu ar trebui să îl accepte, respectiv recolta există, dar nu circulă, fermierul a produs, dar nu poate vinde, iar obligaţiile faţă de furnizori, bănci şi angajaţi sunt scadente, însă lichiditatea rămâne blocată în silozuri, în garnituri feroviare care nu sosesc şi în decizii care au întârziat.
Fermierii din Statele Unite se confruntă cu o explozie a preţurilor la motorină în plin sezon de recoltare, fenomen care comprimă sever marjele de profit din agricultură şi ameninţă să genereze un nou val de scumpiri pentru alimentele de bază în magazinele americane.
Bugetul total al schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură în anul 2026 a fost suplimentat cu 149,36 milioane de lei, ajungând la un plafon de 863,66 milioane de lei.
Guvernul bulgar a anunţat, vineri, un pachet de măsuri de sprijin în valoare de peste 300 de milioane de euro pentru reducerea impactului creşterii preţurilor carburanţilor asupra gospodăriilor, fermierilor, transportatorilor şi unor sectoare economice importante.
Clubul Fermierilor Români solicită includerea sectorului agricol între priorităţile strategice ale României pentru perioada 2028-2034.
Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionel Bogdan, afirmă într-o postare pe Facebook că AUR a făcut ceea ce ştie cel mai bine, respectiv gălăgie şi scandal, iar protestul paşnic al fermierilor, agricultorilor şi oierilor din 15 septembrie, pornit de la probleme reale şi grave, a fost confiscat politic şi împins într-o cu totul altă direcţie.
Poliţiştii şi jandarmii au reţinut încă cinci persoane şi au aplicat amenzi în valoare de 66.800 de lei în urma violenţelor de la protestul fermierilor din Piaţa Victoriei din Capitală.
Fundaţia Romanian Business Leaders solicită viitorului Executiv menţinerea fermă a cotei unice de impozitare, predictibilitate fiscală şi o reformă a aparatului bugetar.
Ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, a declarat că majoritatea fermierilor prezenţi la protestul din Piaţa Victoriei nu a venit pentru confruntări fizice cu forţele de ordine şi a confirmat implicarea partidului AUR în aceste evenimente.
Jandarmeria Bucureşti a anunţat că protestul fermierilor din Capitală s-a încheiat, însă forţele de ordine continuă verificările pentru identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor care au comis violenţe, fiind deschise trei dosare penale, operate şase reţineri şi aplicate 24 de amenzi în valoare cumulată de 46.000 de lei.
Crescătorii de ovine au protestat, ieri, în Piaţa Victoriei. La protest nu au fost prezenţi toţi oierii din cele 44.000 de exploataţii de ovine şi caprine existente pe teritoriul României, conform cumulării datelor de pe site-urile Ministerului Agriculturii şi Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, aşa cum se afirma în afişele şi postările distribuite masiv pe reţelele sociale.
*Peste 8 miliarde euro au intrat în conturile fermierilor din România în perioada 2023-2026 *Suma respectivă reprezintă subvenţii şi alocări de la UE prin Politica Agricolă Comună, precum şi finanţări de la bugetul de stat pe diferite scheme de finanţare pentru fermieri
Adrian Cozma, deputat PNL, solicită intervenţia fermă a autorităţilor împotriva instigatorilor şi acuză partidele extremiste de deturnarea protestului din Piaţa Victoriei.
Oana Gheorghiu, vicepremier, atribuie violenţele de la protestul fermierilor din Piaţa Victoriei unor politicieni extremişti infiltraţi în mulţime.
Fostul premier Marcel Ciolacu anunţă pe Facebook că a primit marţi vizita ambasadorului Republicii Cehia în România, Martin Kosatka, însoţit de David Vondraček, secretarul II al Ambasadei
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, îi transmite marţi premierului interimar Ilie Bolojan să dialogheze cu protestatarii din Piaţa Victoriei, afirmând că dialogul cu reprezentanţii fermierilor este singura soluţie pentru a opri escaladarea conflictului
Vicepremierul Oana Gheorghiu transmite marţi un mesaj pentru politicienii extremişti, inclusiv parlamentari, care s-au infiltrat în acţiunea legitimă a oierilor, şi îi îndeamnă să se dea la o parte