Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a efectuat în data de 12 octombrie 2026, plăți în valoare totală de 51.814.035,21 lei către 5.369 de beneficiari eligibili ai intervențiilor apicole cuprinse în PS PAC 2023-2027 aferente anului 2026, potrivit unui comunicat de presă al agenției. Sprijinul financiar este cofinanțat în proporție egală din fonduri […]
Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine Moldoovis, condusă de Ionică Nechifor, președintele asociației și directorul Stațiunii de Cercetare de la Popăuți, face un nou pas pentru a veni în sprijinul membrilor. După investiția în rulote pentru comercializarea produselor, asociația investește acum în utilaje cu ajutorul cărora fermierii să își poată îngrădi suprafețele de pășunat. Ionică […]
Toamna secetoasă continuă să le dea planurile peste cap fermierilor. În așteptarea ploilor, cei mai mulți s-au grăbit zilele trecute să semene, cu speranța că precipitațiile vor da startul culturilor. Din păcate, însă, doar în unele județe și-au făcut apariția precipitațiile, în timp ce o mare parte a țării nu a primit încă niciun strop […]
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca anunță, într-un comunicat de presă, că este onorată să găzduiască, în premieră pentru România, a XVI-a ediție a forumului Rectorilor și Decanilor universităților membre în cadrul Asociației Universităților Europene de Științe ale Vieții (ICA). Evenimentul de înalt nivel academic va avea loc în perioada 15-16 octombrie […]
O cooperativă din județul Giurgiu a demarat un proiect ambițios: propriul lanț de magazine proprii. Primul aprozar cu produse din fermele membrilor a fost deschis în Sibiu, iar altele se pregătesc în Brașov și Constanța. Inițiativa este o premieră pentru agricultura românească și un semn că asocierea în cooperative este soluția pentru o valorificare mai […]
Piața cerealelor așteaptă rezultatul licitației Algeriei, marți, după ce raportul USDA a majorat surprinzător recolta americană de porumb. La Paris, grâul urcă la 244 euro/tonă, iar porumbul la 277 euro/tonă. Rapița rămâne volatilă, cu contractul din februarie în jur de 550 euro/tonă, în timp ce rapița ucraineană se ieftinește la 434–456 dolari/tonă. Rusia și Ucraina […]
Cititorii Agrointeligența o cunosc din ferme, de la evenimente agricole, din filmări printre lanurile de grâu sau de lângă un tractor. Pe 1 octombrie, Diana Vasilescu și-a lansat prima carte, „Nemăritată la 30 de ani”, prin care invită oamenii să o cunoască și dintr-o altă perspectivă: cea de autoare. Volumul adună povești personale despre relații, […]
Avans APIA 2026 – anunț oficial despre sumele care se achită la prima tranșă din subvenții. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) pregătește plata avansului pentru fermieri, din 16 octombrie. În Monitorul Oficial de vineri, 9 octombrie, a apărut Ordinul MADR nr. 288/2026 care prevede cuantumurile la hectar și animale din care se […]
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat prognoza agrometeorologică pentru intervalul 13-19 octombrie. Conform estimărilor specialiștilor, în această perioadă va predomina o vreme normală sub aspect termic, în cea mai mare parte a țării, fiind prezente precipitații însemnate. Temperatura medie pe timpul zilei a aerului se va situa între 5-16 grade Celsius, limite apropiate de […]
400 de cruci galbene ca simbol al declinului fermelor. Fermierii francezi trag un semnal de alarmă printr-un protest neobișnuit. Seceta, presiunile asupra costurilor și perspectivele incerte de viitor își pun amprenta asupra fermelor. Și fermierii din Germania au protestat cu cruci. Fermierii din Franța își exprimă furia și atrag atenția asupra problemelor lor. Crucile sunt […]
Clubul Fermierilor Români (CFRO) a organizat la finele săptămânii trecute, pe 8 octombrie, la Craiova, Conferința Regională AGRI4FUTURE: Obiectiv 2035, dedicată regiunii Oltenia. Fermieri, reprezentanți ai autorităților, ai sectorului financiar-bancar, ai companiilor de tehnologie și ai mediului academic au analizat viitorul Politicii Agricole Comune (PAC), noile instrumente de finanțare și soluțiile pentru o agricultură mai […]
România riscă să piardă o parte din banii europeni pentru agricultură și dezvoltarea satelor, avertizează europarlamentarul român Victor Negrescu. Vicepreședinte al Parlamentului European din 2024, acesta avertizează că noua propunere pentru bugetul european 2028-2034, prezentată de Președinția irlandeză a Consiliului UE, reprezintă un semnal de alarmă serios. Bugetul propus, de 1.622 de miliarde de euro, […]
Aproximativ 60 de fermieri polonezi și-au unit forțele, au găsit un cumpărător străin și au organizat independent exportul a 2.700 de tone de ovăz în Olanda. Cerealele au navigat prin portul Kołobrzeg. Prima tranzacție comună a avut succes, iar producătorii planifică deja livrări suplimentare. Într-o situație în care profitabilitatea producției de cereale rămâne una dintre […]
Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bubalinelor (SCDCB) Șercaia, stațiune din rețeaua Acadeiei de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu-Sisești, a pus în mișcare, din această lună, producția de compost. Tehnologia de compostare cu prelata cu membrană semipermeabilă și aerare forțată pozitivă transformă dejecțiile animaliere într-o resursă valoroasă pentru agricultura. ”Începând cu data de 7 octombrie 2026, […]
De la intrarea în vigoare a acordului comercial UE-Mercosur, Argentina și-a extins semnificativ exporturile agricole către Uniunea Europeană. Fermierii din statele membre UE, mai ales cei din vestul Europei, reclamă o concurență sporită în piață, în special în sectorul cărnii de vită. De la intrarea în vigoare a acordului comercial UE-Mercosur, Argentina și-a crescut semnificativ […]
Săptămâna a adus un tablou împărțit la cotațiile DAP Constanța: grâul a urcat cu 6 euro pe ambele segmente, pe fondul unei cereri de export active, în timp ce porumbul a pierdut 7 euro, pe măsură ce recoltarea avansează și oferta crește. Oleaginoasele au fost sub presiune: floarea-soarelui a cedat 4 euro iar rapița 18 […]
Raportul WASDE din octombrie aduce cea mai mare surpriză la porumb, unde USDA a majorat semnificativ estimarea producției americane, după ce randamentul a depășit așteptările pieței. Recolta SUA este prognozată acum la 407,3 milioane tone, față de 401,3 milioane de tone în septembrie, iar stocurile finale americane au fost ridicate la 47 milioane tone, de […]
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) vine cu vești bune pentru crescătorii de animale. Delegația oficială libiană și-a continuat vizitele de lucru în teritoriu, în județele Vâlcea și Olt, după verificările și evaluările desfășurate în județul Constanța. Momentul-cheie al întregii misiuni îl reprezintă semnarea și parafarea celor șase certificate sanitar-veterinare pentru exporturile […]
Vremea se răcește în toată țara. Temperaturile scad și vin ploile. Anunțul a fost făcut de directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu. După un început de toamnă cu temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei, vremea se răcește simțitor chiar de mâine, când o masă de aer foarte rece pătrunde treptat în […]
Începând cu 1 octombrie, Ucraina va începe să accepte cereri de subvenții bugetare pentru producătorii care au achiziționat îngrășăminte minerale complexe produse pe plan intern pentru cultivarea propriilor produse agricole. Cererile vor fi acceptate până la 1 noiembrie 2026 în Registrul Agrar de Stat (DAR). Pot primi fonduri producătorii agricoli: persoanele juridice, indiferent de forma […]