Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
China Huadian Corporation, grup care livrează circa 10% din producţia de energie a Chinei, a ajuns proprietarul celui mai mare parc solar din România, o investiţie nouă de 135 MW în Olt, operat de compania Grup Blauer Bucureşti.
Un program de inteligenţă artificială dezvoltat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza ” din Iaşi (UAIC) analizează postări de pe platforma X, fostul Twitter, pentru a identifica eventuale indicii de depresie şi oferă, în limbaj obişnuit, o explicaţie pentru concluzia la care ajunge, informează instituţia de învăţământ.
Ominimo, startup insurech sârbo-maghiar, care vinde asigurări RCA exclusiv online folosind un sistem IT bazat pe inteligență artificială (IA), a lansat primele proceduri pentru a opera în România.
IMM-urile care vor să investească în tehnologii mai eficiente, reducerea consumului de energie sau digitalizarea activității pot obține până la un sfert de milion de lei prin programul SME-Eco-Tech, sub forma unei finanțări nerambursabile care acoperă până la 40% din cheltuielile eligibile. Pentru diferența de minimum 60%, CEC Bank poate asigura finanțarea prin credite de investiții, fiind una dintre băncile partenere ale programului.
O nouă țară din Uniunea Europeană a aprobat sistemul de asistență Full Self Driving (Supervizat) de la Tesla, astfel că producătorul va activa această tehnologie în cel mai scurt timp pe mașinile aflate în circulație. Cei care comandă mașini noi trebuie să plătească un abonament.
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, într-un discurs la Adunarea Generală a ONU, că Guvernul american va folosi de-acum expresia ”super inteligenţă” în loc de ”inteligenţă artificială (AI)” în comunicarea sa şi şi-a exprimat speranţa ca ”lumea” să facă la fel, relatează AFP. Cursa pentru dezvoltarea unei inteligențe artificiale tot mai puternice provoacă îngrijorări chiar în interiorul companiilor care construiesc cele mai avansate sisteme AI. Elon Musk a lansat mai multe avertisment ecu privire la evoluția inteligenței artificiale. Miliardarul consideră că tehnologia ar putea ajunge la un nivel atât de avansat încât oamenii să nu o mai poată controla direct.
Inteligența artificială a ajuns în viața de zi cu zi a majorității românilor înainte ca aceștia să învețe cu adevărat să o recunoască. Este concluzia principală a studiului AI Adoption Report România 2026, realizat de agenția de cercetare MKOR, care arată că 7 din 10 români folosesc deja instrumente AI — dar jumătate dintre ei […]
Comisia Europeană (CE) şi Grupul Băncii Europene de Investiţii (BEI) au lansat marţi Pactul european al investitorilor instituţionali, în cadrul Summitului TechEU Equity, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, transmite Agerpres. Pactul este un nou cadru voluntar conceput pentru a canaliza mai mult capital instituţional pe termen lung către ecosistemul european de tehnologie […]
Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite Antonio Guterres a profitat de ultimul său discurs în faţa Adunării Generale, susţinut marţi, pentru a îndemna liderii lumii să reglementeze inteligenţa artificială, să pună capăt războaielor, să se concentreze asupra schimbărilor climatice şi să reformeze instituţiile ONU, despre care a avertizat că se confruntă cu dificultăţi în a face faţă provocărilor globale tot mai mari, relatează Reuters şi AFP, transmite Agerpres.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a folosit ultimul său discurs în faţa Adunării Generale a ONU pentru a cere liderilor lumii să reglementeze inteligenţa artificială, să pună capăt conflictelor, să intensifice acţiunile împotriva schimbărilor climatice şi să reformeze instituţiile internaţionale.
Strada de C’Arte revine în centrul Bucureștiului între 23 și 27 septembrie 2026, cu o ediție aniversară care marchează 15 ani de festival. Aproape 30 de evenimente vor avea loc în cinci zile, de la teatru, film și concerte până la poezie, expoziții, lansări de carte, ateliere și dezbateri despre dezinformare și inteligență artificială.
Comisia Europeană şi Grupul Băncii Europene de Investiţii au lansat marţi Pactul european al investitorilor instituţionali în cadrul Summitului TechEU Equity, un nou cadru voluntar conceput pentru a canaliza mai mult capital instituţional pe termen lung către ecosistemul european de tehnologie şi de întreprinderi în faza de extindere
De la batoză la combina cu inteligenţă artificială: 120 de ani de recoltare la Zedelgem Fabrica New Holland din Zedelgem (Belgia) marchează 120 de ani de activitate, perioadă în care a devenit unul dintre centrele […] De la batoză la combina cu inteligenţă artificială: 120 de ani de recoltare la Zedelgem
Vârf de producție de 11.026 kg/ha la porumb și 4,3 tone/ha la floarea soarelui fără irigare, după ce semințele au fost trecute printr-un câmp electromagnetic cu tehnologia BTGP. Radu Mihailov: ”Tratamentul poate grăbi germinarea și poate ajuta planta să formeze rădăcini mai viguroase” Vârf de producție de 11.026 kg/ha la porumb și 4,3 tone/ha la floarea soarelui fără irigare, după ce semințele au […] Vârf de producție de 11.026 kg/ha la porumb și 4,3 tone/ha la floarea soarelui fără irigare, după ce semințele au fost trecute printr-un câmp electromagnetic cu tehnologia BTGP. Radu Mihailov: ”Tratamentul poate grăbi germinarea și poate ajuta planta să formeze rădăcini mai viguroase”
Startup-ul chinez de inteligenţă artificială DeepSeek se va număra printre companiile care vor informa Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite în această săptămână despre riscurile reprezentate de inteligenţa artificială
Inteligența artificială a ajuns la majoritatea românilor înainte ca aceștia să învețe să o recunoască. Conform studiului MKOR - o agenție de cercetare de piață B2B fondată în 2012 - AI Adoption Report România 2026, 7 din 10 români (70%) folosesc în prezent instrumente de inteligență artificială. La testul de recunoaștere al acesteia inclus în cercetare, 1 din 2 respondenți (52%) a atribuit unui om un text scris de fapt de inteligența artificială. Diferența mută discuția din zona tehnologiei în zona încrederii și cum recunoaștem un text scris de AI sau scris de om.
Indicele bursier Nasdaq Composite a închis luni la un nou maxim istoric, după ce investitorii au revenit puternic pe acțiunile asociate inteligenței artificiale, în timp ce scăderea prețului petrolului a susținut apetitul pentru risc. Indicele dominat de companiile de tehnologie a avansat luni, în prima ședință a săptămânii, cu +2,3%, până la 27.122,09 puncte, marcând […] Articolul Wall Street, la noi recorduri: Nasdaq închide la un nou maxim istoric, grație revenirii acțiunilor AI. Petrolul a coborât sub 100 de dolari, presiunea din dobânzi se temperează apare prima dată în CursDeGuvernare.ro .
Inteligența artificială care începe să facă plăți în numele nostru, viitorul banilor și al identității digitale, securitatea băncilor, relația companiilor cu băncile, dar și întrebarea dacă România poate învăța din succesul fintech al țărilor baltice sunt câteva dintre temele care ajung anul acesta pe scena Future Banking Summit. Pe 8 și 9 octombrie, la Brașov, reprezentanți ai băncilor, companiilor de tehnologie și plăți, fintech-urilor și instituțiilor publice se întâlnesc la ediția 2026 a evenimentului.
Într-un moment în care tot mai mulți români își fac scenarii despre felul în care inteligența artificială ar putea schimba piața muncii și ar putea prelua o parte dintre joburile de astăzi, există și companii care se pregătesc pentru problema opusă: au nevoie de oameni pentru a putea crește. Este și cazul BIPA, retailer care are planuri de expansiune la nivel național și care spune că dezvoltarea rețelei va veni la pachet cu noi angajări.
Pe lângă asocierea spontană legată de ajutorul și utilitatea AI-ului (16%), românii între 18-55 de ani asociază AI-ul cu instrumente și tehnologie (11%), progres și inovație (10%) și chiar cu numele unor asistenți AI (10%). Temerile legate de dezinformare, manipulare sau deepfake rămân sub pragul de 7%, iar categoria „riscuri, teamă, control” este la 8%, […]