Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Mihnea Rădulescu, CEO al CloudXEdge, va participa luni, 9 noiembrie, la ZF Digital Summit ‘26, cea de-a XVI-a ediţie a conferinţei anuale dedicate de Ziarul Financiar economiei digitale, unde va aborda teme precum felul în care inteligenţa artificială schimbă lumea în care trăim, cu implicaţiile majore pentru industriile strategice, şi infrastructura digitală în contextul geopolitic actual. Discuţia va atinge şi o altă temă tot mai prezentă pe agenda companiilor şi a instituţiilor publice: cât de importante devin rezilienţa şi securitatea cibernetică în lumea de astăzi.
România traversează o perioadă dificilă din punct de vedere economic, cumulat cu crizele externe şi problemele geopolitice, însă piaţa muncii din România nu resimte atât de puternic efectele provocărilor economice, care reuşeşte să rămână stabilă într-un astfel de context. Aceasta a fost una dintre concluziile participanţilor din cadrul conferinţei ZF HR Conference 2026: Ce înseamnă un angajat AI ready? Cum se pregătesc companiile pentru 2027?
Piaţa locală de comerţ online a stagnat în prima jumătate a anului după ce în aceeaşi perioadă din 2025 crescuse cu 25%, arată datele platformei easySales, care procesează comenzile a peste 1.100 de magazine online din România şi din regiune: pe acelaşi eşantion de comercianţi, numărul comenzilor a scăzut cu sub 1% faţă de anul trecut.
Investiţiile accelerate în infrastructura pentru inteligenţa artificială ridică întrebări nu doar despre rentabilitatea lor, ci şi despre sursele de finanţare, circulând recent ipoteza că o parte dintre finanţările destinate dezvoltării AI ar putea fi ascunse prin împrumuturi contractate în afara bilanţurilor, spune Radu Puiu, analist financiar al platformei de tranzacţionare XTB România.
Marketplace-ul de origine turcă Trendyol a început pe 3 noiembrie campania de Black Friday 2026, cu reduceri de până la 70% la produse din toate categoriile, de la modă, frumuseţe şi îngrijire personală până la articole pentru casă, electronice, jucării şi produse de supermarket. Campania principală se desfăşoară până pe 15 noiembrie, iar între 27 noiembrie şi 2 decembrie urmează o a doua rundă, Black Friday Bestsellers, sincronizată cu Black Friday-ul internaţional. Totodată, Trendyol a integrat în procesul de plată Revolut Pay, soluţia prin care cumpărătorii plătesc direct din contul Revolut, fără să introducă datele cardului, potrivit anunţului făcut recent de cele două companii.
Start-up-ul românesc ESX, care agregă într-o singură aplicaţie serviciile oferite de centrele de fitness şi sport, a lansat o platformă dedicată companiilor, prin care angajatorii îşi administrează singuri abonamentele sportive ale angajaţilor. Lansarea face parte din strategia companiei de a accelera în 2027 dezvoltarea segmentului corporate. În primele nouă luni din 2026, cifra de afaceri a ESX a crescut cu aproximativ 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit companiei.
Piaţa camerelor de supraveghere din România se apropie de 50 mil. euro şi ar putea creşte cu circa 50% până în 2029, potrivit estimărilor citate de preşedintele unei asociaţii din industria de securitate.
Start-up-ul Shorts AI, care a dezvoltat o aplicaţie de mobil ce creează şi editează clipuri video cu inteligenţă artificială, a construit în octombrie, în timpul participării la un accelerator din SUA, un agent AI pentru WhatsApp care primeşte instrucţiunile de editare de la utilizatori şi trimite apoi videoul final, automatizând astfel complet procesul de montaj al clipurilor de scurtă durată.