Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Președinta Comisiei Europene a avertizat, în discursul privind starea Uniunii, că schimbările climatice și Inteligența Artificială vor fi decisive pentru prosperitatea și securitatea Europei. Von der Leyen a evocat incendiile, seceta, retragerea ghețarilor și valurile de căldură care au afectat continentul și a reafirmat angajamentul UE de a continua tranziția climatică, în pofida complexității acesteia.
Prosperitatea noastră şi securitatea noastră viitoare depind de modul în care gestionăm chestiunile esenţiale ale timpului nostru - schimbarea climatică şi Inteligenţa Artificială (IA), a declarat miercuri Ursula von der Leyen în discursul său privind starea Uniunii, potrivit Agerpres.
Timp de trei zile, peste 3.000 de profesioniști din tehnologie, executivi, fondatori, investitori și lideri de business din Europa de Est și din piețele internaționale se întâlnesc la București, la Conferința How to Web 2026. Evenimentul reunește oameni care dezvoltă produse, conduc transformarea tehnologică din companii și decid următoarele investiții în regiune.
Directorul general al companiei Meta, Mark Zuckerberg, a respins marţi apelurile tot mai numeroase de suspendare sau măcar de încetinire a dezvoltării Inteligenţei Artificiale (IA), el considerând că mecanismele pieţei şi riscul unor acţiuni judiciare sunt cele mai bune garanţii în faţa acestei tehnologii, relatează AFP.
Startup-ul de inteligență artificială Veridion, fondat de Florin Tufan, Mihai Vînaga și Sorina Vlăsceanu la București, atrage 20 milioane dolari finanțare într-o rundă de investiții condusă de un investitor care a mai finanțat Deliveroo, Preply și Druid, printre altele, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, StartupCafe.ro. Runda de serie A a fost condusă de fondul de...
Startup-ul românesc de inteligență artificială Veridion, fost Soleadify, fondat de Sorina Vlăsceanu, Florin Tufan și Mihai Vinaga, a anunțat că a atras o investiție de seria A de 20 de milioane de dolari.
OpenAI, Anthropic și Google DeepMind discută crearea unui organism comun care să stabilească standarde de siguranță pentru inteligența artificială, într-un moment în care liderii celor mai mari companii din domeniu avertizează că dezvoltarea tehnologiei ar trebui încetinită pentru ca măsurile de protecție să poată ține pasul. Discuțiile dintre cele trei companii au loc de câteva ... The post Mega-alianță pentru controlul inteligenței artificiale: OpenAI, Anthropic și Google discută un organism comun de siguranță appeared first on Forbes Romania .
Samsung România a deschis înscrierile pentru cea de-a șasea ediție a competiției Solve for Tomorrow, dedicată liceenilor cu vârste între 16 și 19 ani, marcând extinderea tematicii spre educație financiară și inteligență artificială. Competiția include, începând din acest an, tema „Educație financiară prin tehnologie”, alături de educație și diversitate, protecția mediului și schimbare socială prin ... The post Samsung adaugă AI și educație financiară în programul Solve for Tomorrow pentru liceeni appeared first on Forbes Romania .
Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România) și Agenția Germană pentru Energie (dena) vor lansa la București o nouă tehnologie de producere a căldurii pentru procesele industriale, prin utilizarea energiei solare concentrate. Această soluție tehnică inovatoare are potențial semnificativ pentru creșterea eficienței energetice și reducerea emisiilor de CO₂ în industrie. Echipamentul, care utilizează căldura… Citește mai mult » AHK: Soliterm intră pe piața locală cu o nouă tehnologie solară de creștere a eficienței energetice Post-ul AHK: Soliterm intră pe piața locală cu o nouă tehnologie solară de creștere a eficienței energetice apare prima dată în energynomics.ro .
Inteligența artificială, robotica și automatizarea vor domina o bună parte dintre noutățile prezentate la InnoTrans 2026. Peste 3.100 de expozanți vor aduce la Berlin 180 de premiere mondiale, de la locomotive cu hidrogen și sisteme inteligente de conducere până la roboți pentru mentenanță și chiar un restaurant feroviar automatizat. InnoTrans 2026 va aduce la Berlin […]
EKN Solutions, subsidiară a grupului american Numatec, își propune să extindă în România soluțiile de tehnologie digitală pentru publicitate, cu accent pe eficientizarea cumpărării programatice, controlul investițiilor și filtrarea inventarului publicitar. Olimpia Norsesovici, Country Manager EKN Solutions, spune că brandurile vor să știe tot mai exact unde ajung banii lor, în timp ce una dintre principalele bariere în adoptarea tehnologiilor noi rămâne reticența de a testa.
PKP analizează, împreună cu JR East și Mitsubishi Electric, posibilitatea de a recupera, stoca și reutiliza energia produsă de trenuri la frânare. Tehnologia ar putea fi folosită pentru alimentarea infrastructurii și clădirilor din gări, iar un concept similar este deja testat pe rețeaua de tramvai din Cracovia. Companiile feroviare poloneze analizează introducerea unor soluții japoneze […]
Nu mai este un secret pentru nimeni că inteligența artificială schimbă deja modul în care companiile lucrează, iar efectele se văd deja și pe piața muncii. Printre cei mai expuși se numără angajații aflați la început de carieră - în special în domeniile în care o parte importantă a activității presupune procesarea informației - lucrul cu documente, programarea sau traducerea. Sergiu Neguț - investitor, co-fondator FintechOS, mentor și profesor - a declarat, în cadrul emisiunii HR Talks realizate de Wall-Street, că inteligența artificială trebuie privită înainte de toate ca un instrument foarte puternic, care îi poate avantaja pe cei care învață să îl folosească eficient.
Acţiunile companiilor asociate inteligenţei artificiale au înregistrat scăderi puternice, luni, pe bursele internaţionale, după ce liderii unora dintre cele mai importante companii din industrie au avertizat asupra riscurilor potenţial existenţiale generate de această tehnologie.
Companiile OpenAI, Anthropic şi Google DeepMind colaborează pentru înfiinţarea unui organism comun destinat monitorizării şi gestionării riscurilor asociate inteligenţei artificiale (AI).
OpenAI, Anthropic şi Google DeepMind lucrează la crearea unui organism care să supravegheze riscurile asociate inteligenţei artificiale (AI), a declarat marţi OpenAI pentru AFP, pe fondul solicitărilor tot mai insistente pentru un control mai bun asupra potenţialelor efecte negative ale acestei tehnologii, transmite Agerpres.
Niciun guvern din lume nu este pregătit pentru schimbările pe care inteligența artificială le va aduce societății, spune Bill Gates, care avertizează, totodată, asupra riscurilor viitoare.
Membrii rețelei de business angels TechAngels au investit direct 1,0887 milioane de euro în startup-uri din tehnologie în primul semestru din 2026, cu aproximativ 18% mai mult decât în aceeași perioadă din 2025, când investițiile directe au totalizat aproximativ 923.000 de euro, potrivit unei analize a organizației. Datele includ exclusiv investițiile directe realizate de membri […] Articolul TechAngels: Investiții directe de 1,09 mil. € în startup-uri tech în S1 apare prima dată în CursDeGuvernare.ro .
Compania de tehnologie Bento a înregistrat venituri din exploatare de 42,9 milioane de lei în primul semestru din 2026, în creştere cu 73% comparativ cu perioada similară a anului anterior.