Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
În luna septembrie 2026 înmatriculările de autoturisme noi în Uniunea Europeană au crescut cu +9.3% comparativ cu septembrie 2025, atingându-se un nivel de 971.048 unităţi
Producătorii auto la nivel mondial se confruntă cu cerinţe tot mai ridicate din partea clienţilor, care solicită simultan preţuri competitive şi tehnologie superioară, relevă cel mai recent studiu realizat de firma de consultanţă Bain and Company.
Coaliţia arabă condusă de Arabia Saudită a anunţat că cinci vehicule aeriene fără pilot (UAV) au fost interceptate şi doborâte în Medina şi în regiunea estică
Grupul auto german Volkswagen a lansat o campanie de rechemare în service pentru aproximativ 72.700 de vehicule electrice, după ce au fost identificate probleme de fabricaţie la unele celule ale bateriilor, informaţia apare în datele publicate marţi de Autoritatea Federală de Transport Rutier din Germania (KBA).
De-a lungul anilor Tesla a reuşit, prin lansări îndrăzneţe, să capteze imaginaţia clienţilor şi investitorilor, obţinând o valoare de piaţă mult mai ridicată în ultimii 5 ani, decât a celor mai apropiaţi 7 competitori la un loc.
Mai mult de jumătate dintre maşinile rulate verificate în România anul acesta fuseseră deja avariate înainte de a ajunge la noul proprietar
Consumul de electricitate în marile economii din Europa reintră pe o traiectorie ascendentă după o lungă perioadă de scădere, evoluţie susţinută de extinderea centrelor de date, a parcului de vehicule electrice şi a sistemelor de climatizare.
Vânzările mondiale de vehicule electrice au scăzut cu 2% în septembrie, la 2,15 milioane de unităţi, întrerupând o perioadă de şase luni consecutive de creştere, în condiţiile în care vânzările record din Europa nu au reuşit să compenseze declinul puternic din China şi America de Nord, transmite Reuters, citând datele firmei britanice de cercetare Benchmark Mineral Intelligence (BMI).
Comisia Europeană va propune noi restricţii comerciale la importurile din China, măsuri ce vor depăşi nivelul protecţiilor convenite cu Beijingul pentru reducerea la jumătate a livrărilor de autoturisme hibride chinezeşti, a declarat vineri preşedinta forului comunitar, Ursula von der Leyen.
Volkswagen pregăteşte o nouă campanie de rechemare în service pentru mii de vehicule electrice, după ce verificările interne au identificat celule de baterie defecte, care ar putea provoca supraîncălzirea acumulatorilor şi, în cazuri extreme, incendii.
Cererea globală de vehicule electrice a scăzut cu 2% în luna septembrie, fapt ce a pus punct unei perioade de şase luni consecutive de creştere, în condiţiile în care vânzările record înregistrate în Europa nu au fost suficiente să compenseze scăderile semnificative din America de Nord şi China
Franţa şi Germania au susţinut o reducere suplimentară a regulilor UE privind emisiile pentru automobile, ca parte a unui acord negociat de mult timp privind industria auto, încheiat joi, au confirmat surse diplomatice
Industria auto europeană se confruntă cu un decalaj tot mai mare între redresarea cererii şi scăderea performanţei producţiei
Serviciul Român de Informaţii (SRI) va cumpăra 100 de autoturisme electrice de la Ţiriac Auto, companie care face parte din grupul deţinut de omul de afaceri Ion Ţiriac
In Septembrie 2026, au fost produse in Romania un numar de 45.776 autoturisme. Din total productie Septembrie 2026, uzina DACIA de la Mioveni a produs 23.355 unitati si uzina FORD OTOSAN de la Craiova a produs 22.421 unitati.
Comisarul european pentru economie, Valdis Dombrovskis, a declarat miercuri că un acord de reducere la jumătate a importurilor de maşini hibride chinezeşti în Europa va trebui urmat de reechilibrarea comerţului în alte sectoare şi de un acces mai bun al UE pe piaţa chineză
Liderii europeni se reunesc joi la Bruxelles pentru a analiza viitorul relaţiilor comerciale cu China, ale cărei exporturi în creştere de maşini şi alte bunuri manufacturate ameninţă să dăuneze industriei locale şi să provoace concedieri masive în Europa
Secretarul britanic pentru afaceri, Jonathan Reynolds, a declarat că Regatul Unit nu îşi va modifica politica comercială ca urmare a presiunilor exercitate de Uniunea Europeană pentru introducerea unor tarife vamale asupra vehiculelor chinezeşti, oficialul a subliniat că orice decizie privind măsurile de protecţie comercială va fi luată în funcţie de interesele economice ale Marii Britanii, în special de nevoile industriei auto.
Volkswagen şi Stellantis, cei mai mari doi constructori auto europeni, au prezentat la Salonul Auto de la Paris noi strategii pentru dezvoltarea automobilelor electrice, într-un moment în care producătorii chinezi câştigă rapid teren pe piaţa europeană, transmite Reuters.
Producătorii auto chinezi accelerează investiţiile în fabrici şi reţele de furnizori din Europa, anticipând noile reguli europene privind utilizarea componentelor produse local