Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Vehiculele electrice de transport marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone vor beneficia de un tarif TollRo redus la jumătate față de tariful aplicabil vehiculelor din clasa de emisii EURO VI, potrivit unui proiect de ordin al ... Citeste mai mult Post-ul Vehiculele electrice de transport marfa vor avea tarife TollRo mai mici decat cele pentru EURO VI apare prima dată în ARENA Constructiilor – stiri din constructii, investitii, preturi, locuinte, infrastructura .
Înmatriculările de autoturisme din România au încheiat încă o lună de scădere, cu un procent ceva mai blând față de cel din luna anterioară. Scăderea s-a manifestat și pe segmentul de vehicule comerciale, spre deosebire de luna anterioară.
Săptămâna viitoare, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) va da în sfârșit start unei finanțări privite cu larg interes în rândul fermierilor români. Este vorba despre intervenția DR-12 – „Investiții în consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri instalați și a fermierilor cu vârsta de până la 45 de ani”, din cadrul Planului Strategic PAC 2023 – 2027, […]
ANAF – Antifraudă declanșează o acțiune pentru verificarea comerțului cu autoturisme second-hand. Prima etapă a acțiunii vizează 35 de entitități, cu un stoc de autoturisme evaluat la peste 38 de milioane de euro. Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează „Acțiunea ATOM – Analiza și Trasabilitatea Operațiunilor cu […]
Un startup din Cluj-Napoca lansează o campanie dedicată informării și pregătirii firmelor de transport și companiilor care operează flote în regim propriu, prin care 10 companii cu mai puțin de 50 vehicule pot beneficia de abonament gratuit pentru 6 luni la instrumentul dezvoltat de acesta, potrivit unui comunicat transmis StartupCafe.ro. Campania se desfășoară în perioada...
Antifrauda ANAF a demarat, la nivel național, Acțiunea ATOM – Analiza și Trasabilitatea Operațiunilor cu Mașini, de verificare a firmelor care comercializează sau intermediază mașini second-hand. În prima etapă, în urma analizei de risc, inspectorii au selectat 35 de firme, care au în stoc mașini cu o valoare estimată la peste 38 de milioane de...
Volumul autoturismelor noi înmatriculate în primele nouă luni ale anului se ridică la 97.210 unități, în scădere cu 10,62% față de primele nouă luni din 2025, arată datele Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM). Înmatriculările de autoturisme noi în România au scăzut în septembrie 2026 cu 11,2% față de septembrie 2025, atingând un volum […]
Inmatricularile de autoturisme noi in Romania au scazut in septembrie 2026 cu -11.2% fata de septembrie 2025, atingand un volum de 11.068 unitati.
Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează „Acțiunea ATOM – Analiza și Trasabilitatea Operațiunilor cu Mașini”, acțiune desfășurată la nivel național, vizând verificarea operatorilor economici care realizează activități de comercializare și/sau intermediere a autoturismelor second-hand, arată un comunicat ANAF.
ANAF declanşează, la nivel naţional, „Acţiunea ATOM - Analiza şi Trasabilitatea Operaţiunilor cu Maşini ”, prin care verifică operatorii economici care comercializează sau intermediază vânzarea de autoturisme second-hand, potrivit unui comunicat al instituţiei.
ANAF a declanșat o operațiune amplă de control a comerțului cu mașini second-hand. Antifrauda verifică în primă etapă a "Acțiunii ATOM" 35 de entitități, cu un stoc de autoturisme evaluat la peste 38 de milioane de euro.
ANAF a declanșat o operațiune amplă de control a comerțului cu mașini second-hand. Antifrauda verifică în primă etapă a "Acțiunii ATOM" 35 de entitități, cu un stoc de autoturisme evaluat la peste 38 de milioane de euro.
Piața auto din România s-a menținut pe o pantă descendentă inclusiv în luna septembrie 2026, în ciuda unei noi ediții Rabla care a debutat în iulie și ale cărei rezultate ar fi trebuit să fie vizibile.
Componentele auto din plastic se împart în cele cu rol estetic, precum grilele sau carcasele de oglinzi, și cele cu rol structural
Producătorul auto Mercedes-Benz AG a anunţat relansarea în decembrie a schemei de plecări voluntare pentru angajaţii săi din Germania. Mercedes a luat deja măsuri importante cu programul de economisire a costurilor, pentru a se adapta dificultăţilor din viitor, potrivit Agerpres. Grupul cu sediul în Stuttgart este unul din giganţii auto germani care caută să-şi reducă ... The post Mercedes reia schema de plecări voluntare pentru angajații din Germania appeared first on Forbes Romania .
Fermierii care nu au reușit să atingă pragul de 80 de puncte pentru finanțarea DR-14 – „Investiții în fermele de mici dimensiuni” vor avea șanse mai mari în etapa următoare a sesiunii. În luna octombrie, pragul de calitate scade la 40 de puncte, potrivit condițiilor stabilite de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Linia de […]
La prima vedere, retailerul de bricolaj Dedeman, grupul farma Catena - cu farmacii şi activitate în distribuţia de medicamente, Oscar Downstream - cel mai mare jucător independent din piaţa petrolieră locală, AD Auto Total care face comerţ cu piese de schimb şi traderul de cereale Cereale Colect Distribution nu au foarte mare lucru în comun. Şi totuşi, un lucru leagă toate aceste afaceri.
Noua platformă oficială pentru plata toll și a rovinietei (https://etoll.ro) a fost recepționată și este operațională, de la ora 00.00, conform Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Canalele oficiale de plată disponibile începând cu 1 octombrie 2026 sunt: • Portalul web oficial: https://etoll.ro – creare cont, înrolarea vehiculelor, achiziția rovinietei și a tichetului […]