Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Statele Unite ale Americii şi România au marcat livrarea primelor nouă vehicule amfibii de asalt (AAV) către România, o "etapă importantă în cooperarea în domeniul apărării dintre SUA şi România şi consolidând securitatea NATO pe coasta Mării Negre şi de-a lungul Flancului estic al Alianţei", informează Ambasada SUA la Bucureşti, transmite Agerpres.
Volumul exporturilor de vehicule din China către piața europeană avansează într-un ritm de două ori mai rapid decât cel al înmatriculărilor efective vizibile în statistici, susțin specialiștii UBS.
Dincolo de bătălia pentru delimitarea clară a procentului de componente necesar pentru ca o mașină să poată purta titulatura „fabricat în UE”, beneficiind astfel de eventuale subvenții sau scutiri de taxe, Franța și Germania se luptă pentru a include în program statele-satelit în privința industriei auto. Spania, deja plină de uzine în care sunt produse mașini chinezești are propria propunere. România, direct interesată, nu pare a avea o strategie clară!
Producătorul auto chinez Zhejiang Geely Holding Group Co. va achiziționa o participație de 30% în divizia de schimbare a bateriilor a rivalului Nio Inc., o mișcare strategică ce îi asigură accesul la cea mai mare rețea de profil din China. Tranzacția evaluează această divizie de business la aproximativ 2,4 miliarde de dolari.
Competiția de pe piața vehiculelor electrice din China intră într-o nouă etapă defensivă și tehnologică. Constructorul auto Geely a răspuns oficial presiunilor comerciale exercitate de rivalul BYD.
Poliţia britanică a anunţat duminică arestarea mai multor bărbaţi suspectaţi de încălcarea legislaţiei privind explozibilii, iar armata a inspectat mai multe vehicule după ce măsurile de securitate au fost intensificate la o bază aeriană britanică utilizată de forţele aeriene americane în sud-vestul Angliei, informează Reuters.
Constructorul auto german Volkswagen va rechema la service peste 2,8 milioane de vehicule mărcile VW şi Audi vândute la nivel mondial, dintre care o treime în Germania, din cauza riscului de coroziune la sistemul de direcţie, arată un comunicat publicat vineri de Autoritatea Federală de Transport Rutier din Germania (KBA), transmite AFP.
Constructorul auto japonez Nissan marchează reintrarea în segmentul european al mașinilor mini (segmentul A) după o absență de 12 ani prin micul Pixo, model derivat, ca și Dacia Spring, din Renault Twingo.
Proiectul de motorsport al constructorului auto Dacia intră într-o fază decisivă din punct de vedere strategic și comercial. Marca vrea să își maximizeze expunerea în țara care deține două unități de producție pentru modelele sale - Tanger și Casablanca.
Bruxelles-ul i-a transmis premierului britanic Andy Burnham că Regatul Unit trebuie să majoreze taxele vamale impuse maşinilor din China şi să se armonizeze mai bine cu politica comercială a UE pentru a evita barierele impuse importurilor cheie prin legislaţia "Made in Europe", a anunţat vineri Financial Times (FT), transmite Reuters.
Ceremonia de intrare în serviciu a primelor nouă vehicule amfibii de asalt AAV-7 va fi desfăşurată de Forţele Navale Române, pe 28 septembrie, începând cu ora 14.00, în garnizoana Babadag.
Dezvoltatorul de locuințe Impact Developer & Contractor vine cu o premieră pe piața imobiliară. Similar testelor cu mașinile, dezvoltatorul oferă posibilitatea de a proba apartamentul timp de două zile înainte de achiziție.
Un raport al Autovit arată că în vara lui 2026, românii au rămas interesați de mașini, dar piața a scăzut atât în privința vehiculelor noi cât și în cea a autoturismelor de ocazie.
Producătorii auto chinezi au ajuns să controleze un nou nivel record din piaţa europeană în luna august, atrăgând cumpărătorii care sunt încă reticenţi la ideea de a trece complet la vehiculele electrice prin oferirea unor modele hibride mai accesibile, transmite Bloomberg.
Grupul Renault, Evantage Soft și Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București au dezvoltat laboratorul ASPIRE, o investiție comună în cercetare și inovare bazată pe inteligență artificială (AI) aplicată în industria auto.
Europa a continuat să avanseze către adoptarea vehiculelor electrice în al doilea trimestru al anului 2026, însă lipsa stațiilor de încărcare, costurile ridicate ale energiei și diferențele regionale pronunțate încetinesc în continuare tranziția, potrivit unui raport realizat de Transport & Mobility Leuven (TML) pentru ACEA (Asociația Europeană a Producătorilor de Automobile).
Compania saudită Ceer a prezentat oficial primele sale două prototipuri de vehicule complet electrice din gama Exobot, marcând debutul unei strategii industriale masive.
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în condiţiile în care zeci de mii de muncitori din întreaga Germanie protestează luni, cerând protejarea locurilor de muncă şi a fabricilor, după ce producătorul auto a lansat un avertisment de profit care a oferit o nouă dovadă clară a declinului industriei auto germane, transmite Reuters, relatează Agerpres.
O analiză a pieței auto globale evidențiază o situație macroeconomică atipică în Japonia: Tesla Model Y, SUV-ul electric de referință al companiei conduse de Elon Musk, se comercializează la Tokyo, în Japonia, la cel mai scăzut preț la nivel mondial.
Zeci de mii de muncitori din întreaga Germanie au de gând să protesteze luni, cerând protejarea locurilor de muncă şi a fabricilor, după ce Volkswagen AG a lansat un avertisment de profit care a oferit o nouă dovadă clară a declinului industriei auto germane, transmite Bloomberg.