Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Investițiile străine directe au scăzut cu peste 80%, intermedierea financiară din România a coborât de la circa 40% din PIB în 2010 la 23% în prezent, iar numărul băncilor s-a redus de la 42 la 29, susține Florin Dănescu, președintele executiv al Asociației Române a Băncilor (ARB). El acuză un „mediu extrem de ostil" pentru industria bancară, în contextul taxării suplimentare, al inițiativelor legislative și al amenzii istorice aplicate de Consiliul Concurenței.
Ministerul Energiei, cel mai mare acționar (dar nu majoritar), cu 49,78% din capital, al grupului de furnizare, distribuție, producție și stocare de energie Electrica SA, nu a asigurat cvorumul la punctele de pe ordinea de zi a ședinței AGA extraordinare a societății de astăzi, la care trebuia aprobată o investiție de jumătate de miliard de euro pe datorie a companiei în construirea de noi capacități de producție de energie electrică și termică, pentru încălzirea centralizată a municipiului Craiova, respectiv pentru asigurarea căldurii și aburului industrial necesare producătorului auto Ford Otosan.
În următoarele două seri, circulația în Pasajul Unirii, din capitală, va fi restricționată temporar, pentru desfășurarea lucrărilor de igienizare a tunelului rutier, traversat zilnic de peste 60.000 de mașini.
De la încărcătorul uitat în priză până la programul Eco al mașinii de spălat, multe dintre sfaturile despre reducerea facturii sunt transmise mai departe fără să fie verificate.
Poșta Română a atribuit Vodafone Romania, în urma unei licitații, un contract pentru furnizarea de servicii de monitorizare GPS a flotei companiei si dispecerizare transport valori.
Inspectorii Antifraudă ai ANAF au identificat și au stopat un mecanism de fraudã fiscalã în comerțul cu autoturisme second-hand, prin care a fost cauzat un prejudiciu bugetului de stat estimat la peste 26 milioane lei. Firmele verificate au introdus în țară peste 2.00 de mașini folosind acest mecanism de evitare a plății taxelor.
Producătorul auto Stellantis a anunțat că recheamă în service aproximativ 955.000 de vehicule la nivel mondial din cauza unei probleme a software-ului sistemului multimedia, care poate împiedica afișarea corectă a imaginilor transmise de camera video pentru mersul înapoi.
Stellantis vrea să-și vândă, iar dacă nu poate, să închidă fabrica pe care o deține în Brampton, Canada, decizia fiind rezultatul efectelor tarifelor comerciale impuse de Statele Unite, susțin reprezentanți ai sindicatului industriei auto Unifor, citați de Reuters.
Consiliul Concurenței recomandă, într-un document analizat de Profit.ro, introducerea comodatului, ca formă juridică de folosință, și pentru mașinile taxi și nu eliminarea acestui sistem pentru autovehiculele folosite de șoferii Uber și Bolt. Autoritatea de concurență consideră că astfel pot fi oferite servicii mai competitive și nu se ajunge la o limitare a prestării acestor servicii.
Gigantul american de ride-hailing Uber își va extinde puternic spre Europa serviciile de robotaxiuri, mașini fără șofer, semnând în acest sens un acord cu operatorul chinez Pony.ai.
Câștigul pretaxare EBITDA al producătorului de componente auto Compa a coborât, în primele 6 luni, cu 8,08%, la 24,02 milioane lei, de la 25,96 milioane lei în exercițiul financiar precedent.
Retailerul francez Carrefour a decis să interzică, în Belgia, accesul mașinilor electrice la parcările de pe acoperiș.
Importatorul și distribuitorul Toyota în România, Inchcape, a preluat importurile de automobile GAC pentru piața locală. Nu este singurul dealer al unei mărci japoneze care decide să vândă și mașini din China, însă de această dată pare a fi vorba despre o strategie bine pusă la punct.
Liderul pieței auto din Europa ultimilor doi ani, Dacia Sandero, s-a întors pe prima poziție în iulie, după ce vânzările ciclice ale Tesla Model Y s-au confirmat încă o dată. În iunie, modelul electric devenise din nou cel mai vândut automobil din Europa.
Începând din data de 13 august, noile norme care reglementează reciclarea și dezmembrarea vehiculelor scoase din uz intră în vigoare pe tot teritoriul UE.
Grupul auto Volkswagen se desparte de subsidiarele care nu produc profit și contribuie la dezechilibrarea rezultatelor financiare ale companiei. Una dintre filialele importante în procesul de inginerie, IAV, deținută împreună cu Aumovio (fosta Continental Automotive), a fost scoasă la vânzare.
Vânzările în declin accelerat și concurența tot mai acerbă din partea mărcilor locale au determinat General Motors să ia o decizie radicală în privința Chevrolet pe piața din China. Brandul istoric se va retrage definitiv de pe piața chineză, dar va continua să producă mașini în uzinele existente.
Cel mai mic model electric al coreenilor de la Hyundai, Inster, va fi nevoit să meargă în service pentru verificări și remedierea unor posibile defecțiuni care ar putea să pună în pericol pasagerii.
Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 28,2% în luna iulie, comparativ aceeași perioadă a anului trecut, la 11.633 de unități.