Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Segmentul mașinilor de oraș 100% electrice accesibile devine, aparent, un adevărat „câmp de bătaie” pentru producătorii europeni și cei chinezi. Cândva doar o nișă, acum micro-mașinile pe baterii sunt tot mai căutate, Dacia urmând să lanseze curând noul Spring. De asemenea, BYD dezvoltă la rândul său un rival, iar bateria sa va juca un rol cheie în păstrarea unor dimensiuni ultra-compacte, scrie Automotive News.
Ultimul weekend din august aduce în București un program variat de evenimente, de la festivaluri de muzică și spectacole aviatice până la expoziții de automobile istorice, competiții de ciclism, târguri de artizanat și o petrecere dedicată lui Michael Jackson.
Elon Musk lansează un nou avertisment cu privire la evoluția inteligenței artificiale. Miliardarul consideră că tehnologia ar putea ajunge la un nivel atât de avansat încât oamenii să nu o mai poată controla direct. În acest context, companiile sale încearcă să dezvolte sisteme capabile să gestioneze automat inteligența artificială înainte ca aceasta să atingă un asemenea nivel de autonomie. Nu mai este un secret pentru nimeni că omul de afaceri Elon Musk, acționarul majoritar de la producătorul auto Tesla, compania spațială SpaceX, rețeaua socială X și firma de inteligență artificială xAI, este în fruntea listei celor mai bogați oameni din lume, publicată de revista Forbes.
Cu ajutorul datelor strânse de Automobil Clubul German (ADAC), a fost analizată fiabilitatea mașinilor cu motorizări termice și comparată cu fiabilitatea electricelor, mult mai noi. Conform Carscoops, rezultatele îi contrazic pe criticii care încă susțin că mașinile pe baterii reprezintă un pariu periculos.
Ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu, a vorbit despre viitorul programului Rabla, pe care ar dori să-l continue și anul viitor, dar cu modificări care să reflecte prevederil „Made in Europe” care nu au făcut parte din regulamentul Rabla în acest an, scrie Euronews.
Proba practică a examenului de obținere a permisului auto s-ar putea schimba, dacă un proiect de lege aflat în dezbatere în Comisia de Apărare din Senatul României intră în vigoare. Concret, parlamentarii dezbat reintroducerea probei poligonului, scoasă în urmă cu peste două decenii, scrie Digi24.
Într-o piață care a crescut cu 4,1% în iulie, înmatriculările de modele 100% electrice s-au majorat cu 51 de procente, ceea ce înseamnă că 1 din 4 mașini noi înmatriculate pe Bătrânul Continent luna trecut a fost pe baterii, iar puțin peste 1 din 10 au venit din China, arată Automotive News.
ATVROM finalizează dezvoltarea experimentală a două tehnologii digitale pentru comerțul cu vehicule recreaționale: recomandare bazată pe AI și inventariere robotizată prin RFID
Natalie Harp, în vârstă de 35 de ani, una dintre cele mai apropiate colaboratoare ale președintelui american Donald Trump, a ajuns în centrul atenției după ce s-a aflat că s-a numărat printre puținele persoane care au schimbat în secret avionul Air Force One împreună cu Trump, în Turcia, în urma unei amenințări de securitate. Asistenta este cunoscută drept „imprimanta umană”, dar rolul ei depășește cu mult gestionarea documentelor.
Geely va evita taxele Bruxelles-ului începând din 2028, când va demara producția unor modele de lux chinezești în uzinele Volvo din Europa, a confirmat An Conghui, noul președinte al gigantului asiatic, care l-a înlocuit pe fondatorul Li Shufu, scrie Automotive News.
Horse Powertrain a dezvăluit detaliile unui nou motor dezvoltat pentru mașinile electrice hibrid cu range-extender (REV). Acest nou propulsor este gândit să fie alimentat cu metanol și este mai puțin poluant decât motoarele tipice de 1,5 litri pe benzină de pe modelele range-extender din China care au început să fie comercializate și în România.
Parcarea supraetajată din fața Terminalului Sosiri al Aeroportului Internațional „Henri Coandă” se închide temporar începând de miercuri, 19 august, odată cu intrarea lucrărilor de modernizare și consolidare în etapa intervențiilor majore asupra structurii de rezistență. Închiderea va face indisponibile 588 de locuri de parcare, iar lucrările sunt programate să se încheie la începutul anului viitor.
ANAF a descoperit o rețea care a reușit să aducă în țară, cu scopul comercializării, a circa 2.000 de mașini rulate din alte țări europene, care au intrat în România fără plata TVA-ului. Mecanismul de fraudare a adus un prejudiciul total de peste 26 de milioane de euro.
Grupul Stellantis, cel care controlează mărci ca Peugeot, Dodge, Citroen sau Fiat, are în continuare probleme, deși a raportat recent primul trimestru pe plus. În timp ce finanțele arată mai bine, fiabilitatea unor modele rămâne discutabilă, după cum o dovedește o rechemare masivă în service ce va afecta 955.000 de mașini, scrie Reuters.
Lucrările de la Podul Constanța ar urma să fie finalizate în următoarele trei săptămâni, astfel încât de la începutul lunii septembrie circulația auto să se desfășoare din nou pe două benzi pe sens.
Pierderile de locuri de muncă în domeniul auto din Germania - cea mai mare economie a Europei - accelerează în prezent mai rapid decât în orice alt sector industrial, numărul de angajaţi fiind la cel mai scăzut nivel începând din 2005, arată datele publicate de Oficiul federal de statistică, transmite DPA, conform Agerpres.
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat, vineri, o nouă listă cu 3.661 de ecotichete, în valoare totală de 48,097 milioane de lei, în cadrul Programului Rabla Auto 2026, destinat persoanelor fizice, potrivit unui comunicat de presă.
JYSK, Sinsay, Pepco și 5togo se vor deschide simultan pe 27 august 2026 în JOY Pantelimon, noul parc comercial din apropierea Bucureștiului. Proiectul este al 10-lea centru din rețeaua JOY Retail Park și va include, pe lângă magazine, o stație de încărcare pentru mașini electrice și lockere de livrare.
Planurile concernului auto chinezesc SAIC de a construi o nouă uzină în regiunea spaniolă Galiția nu vor fi blocate de Ministerul Apărăriii din statul iberic, în ciuda temerilor cu privire la potențiale activități de spionaj în contextul proximității uzinei de o bază navală NATO aflată la doar cinci kilometri distanță, scrie Automotive News.
Comisia Europeană a anunţat noile norme privind proiectarea, producţia, colectarea şi tratarea vehiculelor la sfârşitul ciclului de viaţă, pentru a consolida circularitatea în sectorul autovehiculelor şi pentru a sprijini autonomia strategică a Europei, intră în vigoare din 13 august, se arată într-un comunicat Executivului comunitar.