Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
România a rămas şi în prima parte a acestui an la coada topului Uniunii Europene (UE) cu cea mai mică pondere a creditelor acordate populaţiei în PIB, de doar 11%, după cum indică datele de la BNR, intermedierea financiară scăzută fiind una dintre problemele importante.
Piaţa interbancară a fost şi în sezonul de vară pe excedent de lichiditate, ca şi în primele trei luni din acest an, surplusul oscilând în jurul a 30 mld. lei (6 mld. euro), medie zilnică. Practic, băncile au continuat să ţină banii la BNR şi în lunile de vară, la dobândă de 5,5%, în timp ce creditarea merge domol, cu un ritm de 7-8%, iar economia este în recesiune.
* Banca Centrală Europeană a majorat dobânda de politică monetară; petrolul a depăşit pragul de 100 dolari pe baril * Christine Lagarde: Şocul provocat de preţurile energiei şi tensiunile comerciale globale continuă să reprezinte riscuri pentru creşterea economică * Ed Hutchings, Aviva Investors: Este clar că vor urma noi majorări şi este posibil să fie mai mult de una
Inflaţia persistentă, cererea externă relativ scăzută la produse industriale, o piaţă a forţei de muncă nerestructurată, precum şi taxarea au contribuit la contracţia economiei în ultimele 18 luni. Sunt puţin surprins de datele INS pentru semestrul I 2026. Mă aşteptam la recesiune tehnică, după 2 ani de stagflaţie.
De circa trei luni, nivelul ROBOR la trei, șase luni și chiar pe termen scurt overnight a înghețat. Cauze? Surse din mediul bancar susțin că decizia Consiliului Concurenței de a amenda băncile care formează ROBOR stau la baza inactivității pieței pe acest tronson. Pe de altă parte, lichiditatea în exces, inflația ridicată, politica BNR care nu dă semne că dobânda cheie va scădea prea curând și faptul că băncile nu pot scădea ROBOR sub facilitatea de depozit, cotată la 5,5%, sunt celelalte explicații.
Consiliul Guvernatorilor nu poate anticipa următoarea evoluţie a ratelor dobânzilor, care va depinde de datele economice, mai concret de inflaţie, a declarat joi preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, relatează agenţia EFE, transmite Agerpres.
Randamentele obligațiunilor urcă spre 5%, petrolul depășește 100 de dolari, iar piețele americane evoluează sub presiunea inflației și a AI.
Piețele financiare au traversat joi după-amiază o nouă sesiune de turbulențe, în condițiile în care prețul petrolului Brent s-a apropiat de 105 dolari pe baril, inflația din Statele Unite a accelerat, iar randamentele titlurilor de stat americane pe termen lung au urcat la niveluri care nu au mai fost atinse de două decenii. Presiunile s-au ... The post Șoc pe piețele financiare. Petrolul ajunge la 105 dolari, iar randamentele titlurilor românești sar la 7,18% appeared first on Forbes Romania .
Piețele financiare globale au intrat joi după-amiază într-o nouă zonă de tensiune, după ce petrolul a trecut din nou de 100 de dolari pe baril, iar investitorii au început să încorporeze un scenariu de inflație mai persistentă și dobânzi mai ridicate. Randamentele titlurilor de stat au urcat puternic în SUA și Europa, în timp ce […]
Banca Centrală Europeană (BCE) a majorat joi dobânzile, cu un sfert de punct procentual (0,25%), a doua asemenea decizie cu ocazia ultimelor trei ședințe de politică monetară. Decizia de majorare a costurilor de împrumut din zona euro ridică per total rata facilității de depozit a BCE, rata de referință a băncii centrale, de la 2,25% […] Articolul BCE crește din nou dobânzile și vede inflația peste țintă până în 2027 – O nouă majorare până la finalul anului devine scenariul de bază al piețelor / Principalele declarații ale Christine Lagarde apare prima dată în CursDeGuvernare.ro .
Accesul la medicamente inovatoare și investițiile în prevenție reduc costurile din sănătate pe termen lung, în timp ce producția europeană și predictibilitatea legislativă rămân esențiale pentru securitatea lanțurilor de aprovizionare, subliniază companiile din industria farmaceutică. Accesul la medicamente și tratamente inovatoare reduce costurile din sănătate pe termen lung și susține capitalul uman, au transmis participanții ... The post Impactul celor patru boli majore ajunge la 4% din PIB-ul european. Industria farmaceutică cere investiții și predictibilitate în România appeared first on Forbes Romania .
Este a doua majorare de dobândă operată de BCE în ultimele trei luni și prima serie de creșteri ale dobânzilor din ultimii trei ani.
Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene a decis joi majorarea celor trei dobânzi cheie cu 25 de puncte de bază, deoarece conflictul din Orientul Mijlociu continuă să genereze presiuni inflaţioniste, iar inflaţia este de aşteptat să rămână mult peste ţintă pentru o perioadă prelungită
Banca Centrală Europeană a decis joi majorarea celor trei dobânzi cheie cu 25 de puncte de bază, deoarece conflictul din Orientul Mijlociu continuă să genereze presiuni inflaţioniste, iar inflaţia este de aşteptat să rămână mult peste ţintă pentru o perioadă prelungită
Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene a decis joi majorarea celor trei dobânzi cheie cu 25 de puncte de bază, deoarece conflictul din Orientul Mijlociu continuă să genereze presiuni inflaţioniste, iar inflaţia este de aşteptat să rămână mult peste ţintă pentru o perioadă prelungită
Banca Centrală Europeană a majorat cu 25 puncte de bază, cele trei rate ale dobânzilor reprezentative, a doua creştere din acest an, se arată într-un comunicat al organizaţiei cu sediul la Frankfurt, scrie Agerpres.
Banca Centrală Europeană (BCE) a majorat joi dobânda de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, până la 2,5%, în condițiile în care războiul din Orientul Mijlociu și prețurile ridicate la energie au împins inflația din zona euro la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape trei ani, scrie Euronews. Este a doua majorare de dobândă […]
Banca Centrală Europeană crește dobânda de referință la 2,5% și lasă de înțeles că ar putea urma și alte majorări, în condițiile în care conflictul din Orientul Mijlociu continuă să genereze șocuri energetice și inflație persistentă, iar perspectiva rămâne foarte incertă.