Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Prețurile energiei din România ar putea reveni, în următorii doi-trei ani, la un nivel mai suportabil, iar presiunea asupra consumatorilor și economiei ar urma să se reducă începând din 2028, pe fondul investițiilor în producția de energie regenerabilă și în capacități de stocare, dar și al intrării în piață a gazelor din Marea Neagră, a […] Articolul Radu Burnete, consilier prezidențial: Prețurile energiei din România ar putea reveni la un nivel mai suportabil din 2028. „Avem resurse energetice fantastice, dar nicio companie campion regional apare prima dată în CursDeGuvernare.ro .
România are resursele umane, energetice şi tehnologice necesare pentru a deveni una dintre economiile cu cel mai mare potenţial de dezvoltare din Europa, după ce a recuperat în ultimele două decenii o mare parte din decalajul faţă de statele occidentale, însă valorificarea acestor avantaje depinde de investiţii, infrastructură şi de capacitatea autorităţilor şi a mediului […] Articolul Raport/ România, „țara talentată” a Europei: are potențial economic uriaș, dar dificultăți în transformarea lui în performanță. Cum ar trebui valorificate punctele forte apare prima dată în CursDeGuvernare.ro .
Prețurile producției industriale, sau inflația industrială, au crescut în septembrie cu 2,6% comparativ cu luna precedentă și cu 13,8% față de aceeași lună a anului trecut. Cifrele reprezintă cea mai accelerat avans lunar din martie 2023. Impulsul a fost dat de scumpirea energiei, prețurile crescând 6,6% într-o singură lună sau cu 25% comparativ cu septembrie […] Articolul Inflația industrială a accelerat în până la cea mai mare valoare de după martie 2023 apare prima dată în CursDeGuvernare.ro .
Prețurile din zona euro au urcat în octombrie cu 4% în termeni anuali, dând și mai multe argumente în favoarea unei noi majorări a dobânzilor de către Banca Centrală Europeană la reuniunea din decembrie, în ciuda faptului că inflația de bază se menține constantă. Conformei primei estimări a Eurostat pentru IPC-ul din zona euro, acesta […] Articolul Inflația în zona euro – Cele mai mari scumpiri din ultimii 3 ani – BCE se apropie de o nouă majorare a dobânzilor în decembrie apare prima dată în CursDeGuvernare.ro .
Rezultatele economice înregistrate în primul semestru, tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu, creșterea prețurilor la energie, efectele măsurilor de consolidare fiscal-bugetară și persistența inflației sunt argumentele invocate de Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNPS) în nota în care explică revizuirea în scădere a estimării privind evoluția economiei României în 2026, de la o creștere economică […] Articolul Comisia de Prognoză explică revizuirea negativă a creșterii economice – Ce anume a stricat socotelile apare prima dată în CursDeGuvernare.ro .
Taxele și impozitele locale, dar și taxa pentru parcarea de reședință rămân neschimbate în 2027, informează Primăria Municipiului București (PMB). „Taxele și impozitele locale în București, dar și taxa pentru parcarea de reședință rămân neschimbate în 2027. Primarul general Ciprian Ciucu a luat decizia să le plafoneze la nivelul anului 2026. Nici taxa de promovare […] Articolul Taxele și impozitele locale rămân neschimbate în Capitală și Timișoara – nu se aplică nici indexarea cu inflația apare prima dată în CursDeGuvernare.ro .
România trebuie să se îndrepte spre un deficit bugetar de 5% din Produsul Intern Brut (PIB) în 2027, însă o țintă exactă nu a fost încă stabilită, aceasta urmând să fie discutată după introducerea datelor necesare elaborării bugetului pentru anul viitor, a declarat, marți, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. O asemenea scădere a deficitului poate fi […] Articolul Ministrul Nazare: România trebuie să coboare deficitul bugetar spre 5% din PIB în 2027 – Scăderea cere atât tăieri de cheltuieli, cât și venituri mai mari apare prima dată în CursDeGuvernare.ro .
Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat în ultimul an, până la 1 iulie 2026, populaţia vârstnică de 65 ani şi peste depășind cu 39,2% populația tânără de 0 – 14 ani, totalul primilor urcând la 4,08 milioane, în timp ce copiii de cel mult 14 ani erau doar 2,944 milioane, conform datelor INS. Evoluția datelor […] Articolul Îmbătrânirea demografică se accentuează – vârstnicii, cu peste 1 milion mai mulți decât copiii sub 14 ani apare prima dată în CursDeGuvernare.ro .
Indicele PMI pentru industria prelucrătoare din România (BCR) a coborât la 48,7 puncte în octombrie, de la 50,9 în septembrie, întrerupând o perioadă de trei luni de expansiune. Această contracție a fost determinată, în principal, de reducerea volumului de comenzi noi și al producției. Comenzile noi la export s-au împuținat, de asemenea, în octombrie, sugerând […] Articolul Indicatorul PMI pentru industria prelucrătoare a revenit în octombrie în zona de contracție după trei luni consecutive de expansiune apare prima dată în CursDeGuvernare.ro .
Sezonul raportărilor financiare de la BVB, aferente rezultatelor la primele 9 luni din an, a debutat oficial joi, cu OMV Petrom (SNP), iar vineri au raportat două dintre cele mai mari bănci active în România. BCR a raportat pentru primele 9 luni din an un profit net de aproximativ 2 miliarde de lei, în scădere […] Articolul Băncile, atinse și ele de recesiunea economiei – primele rezultate la 9 luni: profitul BCR scade, cel al BRD crește marginal – Creditarea crește, dar și provizioanele – Start în sezonul raportărilor la BVB apare prima dată în CursDeGuvernare.ro .
Creșterea economică în zona euro a încetinit la 0,4% în trimestrul al treilea, de la 0,6% în trimestrul al doilea, depășind însă prognoza economiștilor, care indicau o creștere de 0,2%, relatează Reuters. Zona euro revenise pe creștere în trimestrul al doilea cu un avans 0,6%, după o stagnare în primele trei luni ale anului. Această […] Articolul Economia zonei euro încetinește la o creștere de 0,4% în T3, pe fondul contracției economiei franceze, afectată de criză apare prima dată în CursDeGuvernare.ro .
Economia franceză s-a contractat cu 0,1% în al treilea trimestru din 2026, înregistrând o evoluție sub așteptări, în contextul în care economia zonei euro a fost afectată de majorarea costurilor de finanțare, de prețurile ridicate la energie și de instabilitate politică în creștere, potrivit Financial Times. Deși economia franceză s-a contractat, creșterea economică din zona […] Articolul Economia franceză s-a contractat cu 0,1% în T3 – Ministrul francez de Finanțe: „Trebuie să repornim economia” apare prima dată în CursDeGuvernare.ro .
„Există premise ca deficitul bugetar cash din acest an să atingă ținta de 6,25% din PIB, sub rezerva unor riscuri”, arată Consiliul Fiscal (CF), în opinia privind proiectul primei rectificări a bugetului general consolidat pe 2026. „O sursă importantă de risc pentru deficitul bugetar din acest an este reprezentată de absorbția fondurilor europene prevăzute în […] Articolul Consiliul Fiscal: Ținta de deficit de 6,25% din PIB poate fi atinsă, sub rezerva unor riscuri – Fondurile europene, principala vulnerabilitate apare prima dată în CursDeGuvernare.ro .
Guvernul a aprobat vineri, la propunerea Ministerului Finanţelor, prima rectificare bugetară din 2026, prin care sunt suplimentate fondurile pentru sănătate, plata pensiilor, serviciile sociale şi bugetele locale. Investiţiile publice se menţin la aproximativ 169 de miliarde de lei, reprezentând peste 8% din PIB, în timp ce ţinta de deficit bugetar cash este păstrată la 6,2% […] Articolul Cum arată prima rectificare bugetară – Ministrul Nazare: Agenţiile de rating au acordat deja „cartonaşe galbene” României şi pot, fără niciun preaviz, să acorde „cartonaş roşu” la orice greşeală apare prima dată în CursDeGuvernare.ro .
Ministerul Finanțelor a publicat joi, în transparență decizională, proiectul primei rectificări bugetare din 2026, care prevede suplimentarea fondurilor pentru dobânzile aferente datoriei publice, sănătate, pensii, asistență socială și plata datoriilor autorităților locale. Deficitul bugetului general consolidat se menține la 6,2% din PIB, respectiv 130,3 miliarde de lei, cu 3,5 miliarde de lei peste nivelul estimat […] Articolul Prima rectificare bugetară pe 2026, pentru acoperirea urgențelor: 3,5 mld. lei pentru dobânzi, 3,2 mld. pentru sănătate, 3,47 mld. pentru pensii și 2,8 mld. pentru autoritățile locale apare prima dată în CursDeGuvernare.ro .
Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) a revizuit în jos perspectiva de creștere economică pentru 2026, de la un avans real de 0,1% la o contracție de 0,4%. Cu toate acestea, PIB-ul nominal estimat a urcat la 2.086,3 miliarde de lei, cu 30,3 miliarde de lei peste prognoza din primăvară, pe fondul revizuirii în […] Articolul Deflatorul mare salvează PIB-ul mic: Comisia de Prognoză ”a găsit” 30 de miliarde pentru Buget, în ciuda scăderii economiei față de estimările din primăvară apare prima dată în CursDeGuvernare.ro .
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a confirmat joi că ministerele au cerut 60 de miliarde de lei la prima rectificare bugetară programată pentru următoarele săptămâni, aproximativ 3% din PIB, însă a subliniat că suma este prea mare pentru a fi acoperită integral și că România trebuie să fie responsabilă în alocarea fondurilor. „Noi am planificat și suntem […] Articolul Ministerele au cerut 60 mld. lei la rectificare – Ministrul Nazare: „În adâncul sufletului, toți ordonatorii știu că suma e exagerată“ apare prima dată în CursDeGuvernare.ro .
Încrederea consumatorilor și a managerilor din mediul de afaceri românesc în economia locală a scăzut ușor, în luna octombrie, menținându-se la un nivel asociat cu o activitate economică slabă, sub potențial, conform Indicatorului de încredere publicat în fiecare lună de Comisia Europeană (Economic Sentiment Indicator – ESI). În ciuda îmbunătățirii încrederii în comerțul cu amănuntul […] Articolul Industria și serviciile trag in jos încrederea în economie – Excepția: comerțul cu amănuntul, care e la maximul ultimului an – Urmează Black Friday apare prima dată în CursDeGuvernare.ro .
Rezerva Federală (Fed), banca centrală a SUA, a menținut miercuri dobânda de politică monetară în intervalul 3,75%-4%, după majorarea de 25 de puncte de bază (0,25%) decisă în septembrie. Decizia a fost în mare măsură anticipată de piețe, în contextul alegerilor pentru Congres din 3 noiembrie și a semnalelor anterioare ale decidenților băncii centrale. Șeful […] Articolul Fed menține dobânzile, cu o săptămână înainte de alegerile pentru Congres, deși inflația accelerează – Kevin Warsh anunță că, din 2028, Fed va vota dobânda doar de 6 ori pe an apare prima dată în CursDeGuvernare.ro .
Iulian Lolea, economist-șef al Confederației Patronale Concordia, afirmă că reindustrializarea României trebuie să pornească de la realitățile economice, de la competitivitatea sectoarelor și de la nevoia de securitate economică. El a arătat că ponderea industriei în PIB a scăzut de la aproximativ 22% în 2011 la circa 11% în acest an, în timp ce comerțul […] Articolul VIDEO Iulian Lolea, economist-șef Confederația Patronală Concordia: Reindustrializarea României trebuie să țină cont de competitivitate și securitate economică apare prima dată în CursDeGuvernare.ro .