Folosim cookie-uri pentru statistici anonime de vizitare — doar dacă accepți. Vezi Politica de cookies pentru ce reținem exact, cu ce scop și cât timp.
Programul de guvernare depus de premierul desemnat Siegfried Mureșan propune o serie de schimbări structurale pentru aparatul fiscal, companiile de stat, apărare și transporturi. Printre cele mai importante măsuri se numără reunificarea ANAF cu Autoritatea Vamală Română, introducerea unui rating public pentru companiile de stat cu pierderi, creșterea graduală a cheltuielilor pentru apărare până la 5% din PIB și privatizarea competitivă a TAROM. Programul urmează să fie supus procedurii parlamentare de învestire.
Deficitul bugetului general consolidat al României a coborât la 59,42 miliarde de lei în primele opt luni din 2026, față de 86,36 miliarde de lei în aceeași perioadă a anului trecut. Ca pondere în PIB, deficitul a scăzut de la 4,51% la 2,89%, în condițiile în care veniturile statului au crescut mai rapid decât cheltuielile.
Mai mulţi deputaţi social-democraţi au avut, vineri, o întâlnire cu reprezentanţii agenţiei financiare internaţionale Standard & Poor's, pe care i-a informat că PSD este pregătit să îşi asume guvernarea ţării "şi o politică de consolidare fiscală pe baza stimulării investiţiilor şi a îmbunătăţirii colectării taxelor".
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a scăzut în august cu 4,8 puncte, la 39,5 puncte, pe fondul deteriorării anticipațiilor privind economia. Participanții la sondaj văd o creștere economică de doar 0,1% în 2026, inflație de 6,09% peste 12 luni și un curs euro/leu de 5,3628 la orizontul de un an.
România s-a transformat într-un mare șantier, iar acest lucru poate fi un avantaj pentru o economie care are nevoie de infrastructură și de noi capacități de producție, arată economistul Cristian Popa. El subliniază că investițiile au rămas unul dintre motoarele economiei în 2025, dar avertizează că nu orice cheltuială de capital produce automat dezvoltare, iar eficiența proiectelor este esențială.
Șapte din zece români nu investesc în prezent, deși 60% sunt conștienți că păstrarea banilor exclusiv sub formă de economii implică un risc, deoarece inflația le poate reduce valoarea. Lipsa banilor disponibili, teama de risc și cunoștințele insuficiente despre investiții sunt principalele bariere, arată un studiu ING Research realizat de Ipsos.
Multinaționalele au fost în ultimele decenii printre actorii care au schimbat puternic economia României, prin investiții, locuri de muncă și integrarea businessului local în grupuri internaționale. În același timp, profiturile realizate de marile companii și posibilitatea ca o parte dintre acestea să fie transferate către companii afiliate din alte țări au alimentat o dezbatere fiscală și politică tot mai puternică.
Adevăratele investiții încep cu mult înainte de a avea bani în cont. Educația, timpul dedicat dezvoltării profesionale și relațiile de încredere sunt primele active care îți conturează succesul. Sergiu Neguț - nvestitor, co-fondator FintechOS, mentor și profesor - a explicat, în cadrul emisiunii HR Talks realizate de Wall-Street, de ce capitalul financiar este doar ultima piesă dintr-un puzzle pe care începem să îl construim mult mai devreme, prin resursele non-financiare pe care alegem să le investim zilnic.
Investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 100,5 miliarde lei în semestrul I 2026, în creştere, în termeni reali, cu 11,9%, comparativ cu semestrul I 2025, conform unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică.
Consumul populației, unul dintre principalele motoare ale economiei românești, a devenit o frână în primul semestru din 2026, cu o contribuție negativă de 0,8 puncte procentuale. PIB-ul a scăzut cu 0,8% față de aceeași perioadă din 2025, iar vânzările din retail au coborât în termeni anuali cu până la 7,3% în iunie, potrivit unei analize a Confederației Patronale Concordia.
Inflația anuală a încetinit puternic în august, la 6,2%, de la 8,2% în iulie, coborând sub estimările analiștilor BCR/Erste și sub consensul pieței. În urma datelor, BCR și-a redus prognoza de inflație pentru finalul anului de la 6,9% la 6,4%, dar avertizează că riscurile pentru evoluția prețurilor rămân orientate în sus, pe fondul incertitudinii privind prețul petrolului, a secetei, dar și pieței energiei.
Ilie Bolojan spune că rezultatele „eforturilor făcute de întreaga societate” încep să se vadă în indicatorii economici, indicând scăderea ratei anuale a inflației la 6,2% în august, reducerea cu 37% a deficitului bugetar în primele șapte luni din 2026 și creșterea investițiilor publice cu 15 miliarde de lei. Într-o postare pe Facebook, el admite însă că aceste rezultate nu se resimt încă suficient în viața de zi cu zi a românilor.
Inflația a făcut un pas mare înapoi în august, coborând la 6,17%, de la 8,16% în iulie. Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 6,17% în luna august, de la 8,16% în iulie, în condiţiile în care serviciile s-au scumpit cu 11,28%, mărfurile nealimentare cu 6,36%, iar mărfurile alimentare cu 2,62%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Banca Centrală Europeană a majorat cu 25 puncte de bază, cele trei rate ale dobânzilor reprezentative, a doua creştere din acest an, se arată într-un comunicat al organizaţiei cu sediul la Frankfurt, scrie Agerpres.
Gospodăriile din România dețin 200,7 miliarde de lei, echivalentul a 38,2 miliarde de euro, în depozite bancare la vedere, iar inflația poate eroda anual cu aproximativ 3.571 de lei, echivalentul a 680 de euro, puterea de cumpărare pentru fiecare 53.000 de lei, echivalentul a 10.000 de euro, economisiți, arată European Wealth Drain Index, un studiu publicat de Revolut.
Piața hotelurilor de lux din România traversează o perioadă în care creșterea cererii nu se traduce automat și într-o profitabilitate mai bună. Inflația, costurile salariale și cu energia, dar și incertitudinea fiscală pun presiune pe operatori, în timp ce clienții devin mai atenți la bugete, iar concurența obligă hotelurile să își ajusteze mai des tarifele și strategiile comerciale.
Dobânzile oferite în luna septembrie de unele dintre cele mai accesibile instrumente de economisire și investiții pentru români reușesc, după o perioadă lungă, să se apropie de rata inflației. Pentru a vedea concret diferențele, am pus față în față trei variante: cel mai bun depozit bancar la 12 luni din analiza Wall-Street.ro, titlurile de stat Tezaur cu maturitatea de un an și emisiunea Fidelis în lei cu scadența la doi ani.
Economia României intră în toamnă sprijinită aproape exclusiv de investiții, în timp ce consumul, industria și o mare parte a serviciilor continuă să tragă în jos activitatea economică. ING își menține prognoza potrivit căreia PIB-ul României se va contracta cu 0,5% în 2026 și avertizează că riscurile sunt chiar mai mari decât până acum.
Produsul Intern Brut a crescut cu 0,6% în zona euro şi cu 0,7% în Uniunea Europeană, în trimestrul doi din 2026, comparativ cu trimestrul anterior, când zona euro a raportat o stagnare, iar economia UE un avans de 0,1%, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
România a redus semnificativ deficitul bugetar în primele șapte luni din 2026, însă datoria publică acumulată și costurile tot mai mari cu dobânzile continuă să pună presiune pe finanțele statului. Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, susține că ajustarea fiscală trebuie continuată, concomitent cu protejarea investițiilor și schimbarea modelului de creștere economică, scrie Agerpres.